Împrumutând titlul unui roman celebru a lui Puşkin şi având un subiect cumva asemănator cu povestirea După Bal a lui Lev Tolstoi, povestirea Fata căpitanului este una din lucrările mai puţin izbutite ale lui Eliade.

Firul narativ este simplu: un băiat de doisprezece ani, Vasile Brânduş, este pus să boxeze cu Valentin, fiul căpitanului Lopată. Se lasă bătut de acesta, dar îi spune în final că sora sa Agripina a rămas repetentă. Afirmaţia, adevărată, scandalizează pe căpitan şi apoi pe însăşi Agripina, care, s-ar vrea iubită de acest băiat misterios. Ambele personaje au ambiţii mari, secrete mai mult sau mai puţin camuflate, se iluzionează (Brânduş se vrea un nou „Alexandru Macedon”, iar Agripina se crede „zâna zânelor, minunea minunilor”).

Există şi o poveste cu motanul Vasile, tizul lui Brânduş care face minunăţii. Băiatul o părăseşte pe Agripina, intrând în labirint (pădure).

Agripina vorbeşte „radical”, ales, e o grafomană … orală:

„-Am scris deja un ciclu întreg, zeci şi zeci de romane şi nuvele. Ciclul Fata căpitanului. Le-am scris în fel de fel de stiluri. În fiecare nuvelă sau roman sunt alta, nu mai seamăn cu cea dinainte. Mă schimb şi totuşi rămân aceeaşi: Agripina. Prima nuvelă am scris-o în stil romantic, gen Puşkin. Începea aşa: „În urbea X, pe strada Principalele Unite chiar lângă Grădina Publică, se mutase prin anii 193… o familie ciudată şi care a devenit curând de pomină: familia căpitanului Lopată…”

Agripina ar vrea să transforme realitatea într-o ficţiune:

„Dar cu tine am să scriu altfel. Am să scriu o poveste fantastică. Pentru că, recunoaşte, ni se întâmplă ceva fantastic, trăim amândoi o aventură extraordinară. Tu aveai, şi mai ai încă, un secret, şi eu mă dădeam de ceasul morţii să-l descifrez; şi deodată, tu, băieţel de la ţară, desculţ în espadrilele tale murdare, ne descoperi nouă, familia căpitan Lopată, cel mai sinistru secret familial. Dar am să mă răzbun, Brânduş! În nuvela mea am să te chinui, am să te sperii.”

Totul se petrece sub imperiul iluziei. Textul e intens metaforic, amintind de cel al lui Fănuş Neagu:

„Ştiu, ştiu, băieţel, sunt extraordinar de urâtă, dar am altceva, altceva, pe care nu-l are cea mai frumoasă fată din lume. Am sânge de zână şi de vrăjitoare în vinele mele.”

Portretul real al Agripinei este însă altul:

„Era blondă, aproape palidă şi foarte înaltă, uscăţivă, cu braţele neaşteptat de lungi. Când se apropie de el, Brânduş observă că are ochii albaştri, dar atât de şterşi, încât păreau decoloraţi. Gura îi era curios desenată, buza de jos lungă, subţire şi discretă, iar cea de sus robustă şi cărnoasă, dîndu-i un aer de peşte rar, exotic.”

Agripina s-ar vrea o Cătălină:

„Întreg Buzăul ştie că am fost de trei ori îndrăgostită, dar că de-abia acum iubesc întâia oară cu adevărat, pentru că el, logodnicul meu e departe, e chiar foarte departe, în timp şi spaţiu vreau să spun. Ai ghicit, probabil, că e vorba de un om care a murit demult. Un om? exclamă ea cu o bruscă gravitate, ca şi cum s-ar fi trezit deodată pe scenă şi ar fi încercat, în ultima clipă, să-şi schimbe glasul. Un om ca toţi oamenii? Oh, nu! Băieţel, un poet, un geniu, un luceafăr! Pe el mi l-am ales logodnic. De-abia acum iubesc cu adevărat.”

Povestirea e o adevărată galerie a rataţilor: căpitanul Lopată dă de trei ori examenul de maior şi îl pică, căsătoria familiei Lopată s-a făcut fără dorinţa tatălui, care nu şi-a dorit să se facă ofiţer, copii sunt produse ale întâmplării, chiar numele de Agripina sugerând un accident la naştere:

„Agripa (masc.); deriv. Agripin (rar), Agripina – la romani, în mod tradiţional, era legat de naşterea purtătorului; cognomenul roman Agrippa, de la care s-au format derivatele Agrippinus, Agripina, este explicat în mod curent prin „născut cu picioarele înainte”.” ¹

Există şi o altă posibilitate de decodare a numelui şi anume venind din francezul „grimpeur” semnificând „căţărător” ², Agripina agăţându-se, căţărându-se, urcând pe propriile sale iluzii.

Dacă Agripina îşi doreşte o dragoste imposibilă, căpitanul Lopată este un „onorabil”, chiar dacă înjură crâncen:

„– Dar cum paştele mă-si te-ai gândit tocmai tu la asta, că Agripina, fată cultă, a rămas repetentă?”

Faţă de povestirea lui Tolstoi, sunt câteva asemănări şi deosebiri. În primul rând e vorba de tringhiul fată – tată – băiat (pretendent potenţial). Iubirea dintre tineri, posibilă la un moment dat nu se concretizează însă din motive diferite.

În nuvela lui Tolstoi eroul nu înţelege raţiunea pentru care un evadat tătar e bătut neomeneşte, inclusiv de viitorul tată-socru, dar, de fapt, vede în fiică imaginea tatălui. ³

Povestirea e totuşi stângace, fadă, artificială, neverosimilă, fantasticul e slab, abia schiţat.

Lucian Strochi

Note

1. Tatiana Petrache. Dicţionar enciclopedic al numelor de botez. Cu un tabel alfabetic al sfinţilor ortodocşi. Bucureşti, Editura Anastasia, 1998, p. 18

2. xxx Dicţionar francez-român. Ediţia a II-a. Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972, p. 379

3. Lev Tolstoi. După bal şi alte povestiri. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1961, pp. 328- 340