CORNEL PAIU: Faceţi parte din delegaţia „clepsidrică” care va fi prezentă la evenimentele culturale şi unioniste de la Chişinău, din data de 27 martie 2016. Ce gânduri şi sentimente vă animă cu privire la acest moment istoric de suflet? Cu ce trăiri veţi trece Prutul când îl veţi trece? Ce aşteptări aveţi? Ce dar aţi vrea să le dăruiţi celor care v-aşteaptă la Chişinău, românilor cu inimă bună şi smerită? Ce dar aţi vrea să vi se ofere?

LUCIAN STROCHI: Părinţii mei sunt amândoi basarabeni prin naştere. E pentru prima dată când ajung în Basarabia, deşi am avut multe invitaţii de-a lungul timpului. Acum cred că e momentul.  Trebuie să-ţi mărturisesc ceva: pentru mine Prutul e un râu oarecare, cum e Siretul, Moldova sau Bahluiul. Nu am sentimentul că ducându-mă acolo „peste Prut” voi întâlni oameni de altă naţionalitate, etnie, idealuri. Desigur un pământ se poate despica, se poate împărţi, fura, dar sentimentul nu.  Nu s-a unit Basarabia cu România la 27 martie 1918. Basarabia, Moldova sau cum vreţi să-i spuneţi teritoriului dintre Prut şi Nistru a fost dintotdeauna Ţara. Aceeaşi ţară! Adică, părinţii mei s-au născut în altă ţară decât mine? Sunt altceva decât români? Unirea e în suflet şi cuget dintotdeauna, de când există pământ şi ape.  Asta nu înseamnă că nu sunt emoţionat. Dar sunt emoţionat la fel de mult cum aş fi intrând într-un oraş românesc pe care încă nu l-am vizitat, Satu Mare sau Călăraşi de exemplu. Voi dărui cărţi celor care mă aşteaptă şi mă aştept să primesc de la ei cărţi. Voi participa la Sfatul Ţării 2, un moment cu adevărat istoric. Trebuie spus răspicat:România şi Republica Moldova au un destin comun.