CORNEL PAIU: Ce înţelege scriitorul Lucian Strochi prin formula eminesciană „muncă intelectuală”?

LUCIAN STROCHI: Enescu spunea inspirat undeva: „Să ne odihnim de muncă prin muncă”. Asta ar fi munca intelectuală. Icar, Dedal, Sisif, Arahne, (Herackles) Hercule, Prometeu  – ca să pomenesc doar de câţiva eroi ai antichităţii – au muncit din greu, dar au gândit mai întâi. Ei sunt primii dintre cei ce au prestat cu adevărat o muncă intelectuală. Camil Petrescu şi G.Călinescu au îndrăgit sintagma; Camil Petrescu a avut prin 1924 chiar o revistă efemeră intitulată Săptămâna muncii intelectuale, efemeră, dar la care au colaborat Şerban Cioculescu  şi Perpessicius. Brâncuşi vorbea şi el direct şi indirect de această muncă intelectuală. Cândva mă documentam pentru aforisme şi am căutat aforisme despre muncă, despre munca intelectuală. Transcriu acum „fişele”: „Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, nu clădim singuri temniţa.” (Antoine de Saint-Exupery); „Să nu faci nimic e tare greu. Nu ştii când ai terminat. (Leslie Nielsen); „Când munceşti, joacă-te. Munca, dacă este doar o datorie, te ucide.” (Max Jacob); „Pentru a fi mare, e nevoie de muncă, în proporţie de 99 la sută.” (William Faulkner); „Ar trebui să lucrezi ca un maestru şi nu ca un sclav. Lucrează neîntrerupt, dar nu fă munca unui sclav.” (Swami Vinekananda).

Pe de altă parte, sintagma „muncă intelectuală” pare un oximoron, din perspectivă romantică. Şi mai e ceva: munca intelectuală nu o poate face decât intelectualul, pe când munca fizică, brută o face oricine, inclusiv intelectualul(Max Jacob). Iată diferenţa. Dar asta nu înseamnă deloc că ar trebui să dispreţuim munca fizică…