CORNEL PAIU: Personal apreciez necesitatea unei competiţii uneori voluntare, dar de cele mai multe ori involuntare. Îi văd rosturi benefice. Astfel, competiţia iscată între două sau trei reviste literare, „războiul”, „duşmănia” dintre cele două sau trei tabere, dincolo de faptul că-mi stârnesc un zâmbet generos şi un anumit sentiment de compasiune pentru leşurile victimelor căzute, la datorie totuşi!, pe câmpul de luptă, al unor afinităţii şi simpatii, ca să nu spun „ideologii”, ori dimpotrivă, îmi dă un anumit sentiment de normalitate, îmi ascute şi (re)trezeşte atenţia, îmi acutizează starea de veghe, îmi tonifică simţurile, mai ales cel al creaţiei, dar şi cel civic… Nu ştiu dacă am fost foarte coerent în ce-am vrut să spun. Sper, totuşi,  că m-am făcut cât de cât înţeles. În fine, oare, competiţiile sunt numai voluntare sau involuntare, sau pot fi împărţite, categorisite, cartografiate şi altfel? Nu credeţi, că într-un mediu, respectiv într-o cetate, într-un oraş, ca să fim mult mai explicit, existenţa unei reale competiţii literar-artistice, fie între identităţi distincte, ori între mai multe grupuri sau tabere, arată de fapt că mediul respectiv este unul viu, prolific din punct de vedere literar-artistic, din punct de vedere al existenţei unor identităţi literar-artistice sau grupuri literar-artistice, chiar importante, chiar de luat în seamă?

LUCIAN STROCHI: Nu cred că trebuie să ne certăm pentru a arăta că suntem vii. Există destule arene de înfruntare: colocviile, simpozioanele, dezbaterile, conferinţele, lansările de teatru, articolele, cronicile (literare, plastice, dramatice, muzicale (etc.). Nu cred în găşti, promoţii, generaţii; scriitorul, artistul autentic nu trăieşte în haită, e un lup singuratic. Gheorghe Simon e un mare poet deşi, după părea mea, e un mare singuratic; la fel şi poetul Cornel Paiu, e un poet adevărat pentru că nu-i scrie nimeni versurile, pentru că nu le concepe în colectiv, în adunări publice sau tainice. Munca în echipă e valabilă pentru ştiinţă, nu pentru arte. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne întâlnim, să schimbăm gânduri şi sentimente, să nu ne cedăm reciproc bucurii şi tristeţi.