CORNEL PAIU: Acest spirit de competiţie a fost în timp, în istorie şi rău înţeles? Ce efecte devastatoare a produs această atitudine?

LUCIAN STROCHI: Spiritul de competiţie e fost confundat, voit sau nu, cu arivismul, cu parvenitismul, cu alte concepte negative. Spiritele mediocre sau meschine au blamat întotdeauna nevoia de autodepăşire  a cuiva, mai ales dacă acesta reuşeşte performanţe notabile. Dacă o elevă învăţă foarte bine e „tocilară”, eventual „ochelaristă”, fiind chiar dispreţuită pentru rezultatele ei meritorii la învăţătură. Dacă cineva reuşeşte să urce  pe scara socială prin meritele sale, atunci el trebuie să aibă pile, să dea şpagă, să se înregimenteze politic. Concursurile sunt trucate, arbitrajul e prost, părtinitor, cutate a câştigat pentru că el trebuia să câştige. Formele de contestare pleacă aproape toate din invidie (considerată „omenească”). Dacă totuşi nu se găseşte nimic suspect, tactica se schimbă: succesul e minimalizat: „Da, dar cutare a reuşit şi mai …”; „să-l vedem ce va face…”