LUCANSA MEA PE CAND AM VRUT SA FIU UN NOSTRADAMUS

LUCANSA-6Am vrut să fiu şi eu un Nostradamus,1
Să spun ce va fi în prezent, viitor,2
Să prevăd când va veni o cometă,3
Să fiu obligatoriu-n pergamente.4
Minunile mele fi-vor prezente,5
Savanţii lumii găsi-vor secretă,
Profundă orice rimă6, vers sclipitor,7
Studenţii-mi vor cânta Gaudeamus.8
Deci vă declar, clar, solemn, sub jurământ9
Că Leul Roşu vă mai răcni cândva,10
Că râu de foc încă va fi-n Ciclade 11
Că Europa rămâne fără Regi.12
Aceste profeţii13, de poţi să le dezlegi,14
Vom fi-mpreună prinşi în acolade.15
Da, vom mai salva ceva din Marmara16
Şi, poate, o jumătate din pământ.17

Lucian Strochi 

 

LUCANSA MEA PE CÂND AM VRUT SĂ FIU UN NOSTRADAMUS  88

 

Am vrut să fiu şi eu un Nostradamus,1  – această lucansă are ca temă speranţa şi încheie triada credinţă – iubire – speranţă. Nostradamus (pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un celebru medic, cabalist şi farmacist francez). Les Propheties, lucrarea sa fundamentală, a apărut în 1555. E considerat cel mai mare prevestitor al marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să aibă loc în toată lumea.

Să spun ce va fi în prezent, viitor,2  – Nostradamus şi-a realizat opera în catrene, forme de poezie fixă. Poezia sa este intens metaforică, ambiguă, interpretabilă.

Să prevăd când va veni o cometă,3–cometele sunt corpuri cereşti a căror apariţie (şi traiectorie) poate fi prevăzută cu zeci de ani înainte.

Să fiu obligatoriu-n pergamente.4– e vorba  de opera sa, care înfruntă veacurile.

Minunile mele fi-vor prezente,5minunile, adică prezicerile sunt considerate valabile şi pentru evenimente pe care Nostradamus nu le cunoştea şi prin urmare nu le putea anticipa.

Savanţii lumii găsi-vor secretă,

Profundă orice rimă6, – textul lui Nostradamus a fost cercetat până la virgulă, tocmai pentru a nu scăpa ceva interpretării.

vers sclipitor,7 –multe versuri din catrene sunt magnifice, reuşind să spună foarte multe şi…nimic

Studenţii-mi vor cânta Gaudeamus.8  – Gaudeamus igitur este un cântec studenţesc din Evul Mediu. Se traduce prin Să ne bucurăm aşadar şi poate fi considerat un cântec al tinereţii şi al speranţei.

Deci vă declar, clar, solemn, sub jurământ9 –acest catren este realizat în maniera lui Nostradamus. Este uşor ironic, dar şi admirativ. Jurământul întăreşte orice afirmaţie.

Că Leul Roşu vă mai răcni cândva,10  -mostre din posibile versuri din Nostradamus şi mai ales din decodările acestor versuri. Cine este Leul Roşu? Imperiul britanic? Cel Rus? Iranul? Afirmaţiile ţin şi ele de evidenţe. E normal, obligatoriu ca un leu să ragă cândva. În limbaj paralel, putem spune că o mare putere îşi va impune la un moment dat voinţa. Lucru valabil pentru orice imperiu.

Că râu de foc încă va fi-n Ciclade 11 – e vorba de vulcani. Vulcanii activi erup din când în când. Nu e o profeţie. E ca şi cum ai spune că, peste un număr de ani, într-o zonă seismică, va fi un cutremur catastrofal

Că Europa rămâne fără Regi.12  –  un vers mai greu de tradus. Poate fi o idee republicană, dar şi posibilitatea ca Europa să înregistreze la un moment dat, un singur, suprem Împărat.

Aceste profeţii13, – toate versurile puse la viitor au rolul de prolepse. Ele sunt neverificabile, tocmai pentru că nu putem cunoaşte obiectiv viitorul.

de poţi să le dezlegi,14 profeţiile au fost decodate, de multe ori satisfăcător. Centuriile şi catrenele lui Nostradamus au farmecul lor pentru că se potrivesc multor situaţii şi acceptă multiple interpretări.

Vom fi-mpreună prinşi în acolade.15 – acolada este o paranteză. Aici se sugerează rolul de protecţie al acoladei. Iubiţii scapă de profeţii, de timp, iubirea dându-le acest statut special.

Da, vom mai salva ceva din Marmara16  – această fericire, stare unică, această iubire integratoare  poate salva vaste teritorii, care pot fi cucerite e drept prin ură (război(, dar şi prin iubire (pace).

Şi, poate, o jumătate din pământ.17  – ultimul vers e unul al speranţei. Prin iubire, prin speranţă, prin credinţă, omenirea se poate salva.

Lucansa e una dublă, cu următoarele rime:

Nostradamus  – Gaudeamus

  viitor – sclipitor 

  cometă – secretă

  pergamente – prezente

  jurământ – pământ

  cândva – Marmara

  Ciclade – acolade  

  regi – dezlegi