Trăim, cu-adevărat, vremuri demente, ¹
Totul-i leneş, dulceag, ca de melasă,²
Într-un deşert, plin de ciulini şi cremeni,³
Într-o mare, plină de alge şi negi,⁴
Un timp haotic, buimac, fără de legi.⁵
Nu e nimic adevărat, să-ţi semeni⁶
Şi nicăieri nu eşti aici şi-acasă,⁷
Iar omul e doar cifre⁸ şi  segmente.⁹

O, lumea este plină de caiafe,¹⁰
Chiar idealul nu-i mare scofală,¹¹
Atârnă stârvul, greaţa, grea ca lestul,¹²
Şi vorbe dure sprijină o coasă.¹³

Şi, totuşi, moartea-i borangic¹⁴, mătase,¹⁵
Tăcuţii vameşi îţi acordă restul.¹⁶
Te afli-ntre ciocan şi nicovală¹⁷
Şi uluit acorzi autografe.¹⁸

Lucian Strochi

 LUCANSA  eroului mort care acordă autografe   102

Trăim, cu-adevărat, vremuri demente, ¹ – asistăm la multe scenarii apocaliptice,  lumea arătându-se din ce în ce mai fragilă, invocându-se asteroizi, meteoriţi, comete otrăvite, încălzirea globală, suprapopularea pământului, tehnologia atomică. Asemenea scenarii sunt însă  vehiculate de secole

Totul-i leneş, dulceag, ca de melasă,²  – se propune acum un alt sfârşit, o moarte datorită unei paste generale, unei acumulări lente, o moarte de muscă înecată

Într-un deşert, plin de ciulini şi cremeni,³  -deşertificarea  – alt motiv de apocalipsă, legată desigur  şi de despăduriri şi modificarea climei

Într-o mare, plină de alge şi negi,⁴  – vers interesant, negii sugerând excrescenţe legate de unele boli contagioase, teribile

Un timp haotic, buimac, fără de legi.⁵  –  apocalipsa poate începe şi cu desfiinţarea timpului, întoarcerea la un haos primordial

Nu e nimic adevărat, să-ţi semeni⁶  – până şi logica, analogia, gândirea e pusă în paranteze

Şi nicăieri nu eşti aici şi-acasă,⁷  – într-o asemenea lume, totul este străin, nimic nu este familiar

Iar omul e doar cifre⁸  – aluzie la omul pitagoreic, la deţinutul care nu mai e decât un număr, la omul care este identificat doar prin CNP. Într-o asemenea lume, cibernetizată, omul nu mai e decât un număr într-o serie

şi  segmente.⁹  –aluzie la segmentele insectelor, ale roboţilor, la extrema tehnologizare

O, lumea este plină de caiafe,¹⁰  – acum declinul omenirii nu este unul fizic, ci moral: o lume a suspiciunii, a fricii, a trădărilor, a lipsei de încredere

Chiar idealul nu-i mare scofală,¹¹  – o asemenea lume e lipsită de idealuri, sau, dacă acestea mai există, ele sunt minime, fără vreo importanţă, lipsite de valoare.

Atârnă stârvul, greaţa, grea ca lestul,¹²  – corpul uman devine un leş, un stârv, ne mai amintind de minunata alcătuire, de îmbinarea dintre trup şi suflet, dintre instinct şi gândire. Lipseşte idealul, înălţarea, spiritul religios, ideea de zbor, de ascensional.

Şi vorbe dure sprijină o coasă.¹³  – ambiguitate. Vorbele grele pot fi rostite de un cosaş, adică cineva care a revenit la o muncă brută, grea, abrutizantă sau poate e vorba de coasă ca un simbol al morţii şi atunci vorbele grele sunt cele legate de moarte.

Şi, totuşi, moartea-i borangic¹⁴, mătase,¹⁵  – moartea poate avea aparenţa unei stingeri fericite, a unei apoteoze, a unei împliniri, poate crea iluzia că este uşoară, chiar dorită.

Tăcuţii vameşi îţi acordă restul.¹⁶  -E vorba desigur de vameşii de peste Styx, de Charon în primul rând. Corectitudinea în acest caz este ilară, absurdă.

Te afli-ntre ciocan şi nicovală¹⁷  –  expresia românească este clară: te afli într-o situaţie fără ieşire, la o mare strâmtoare. Ne întoarcem acum spre titlul lucansei, dedicată eroului mort. Ne aflăm într-o lume răsturnată, în care un erou mort e mai important decât un om viu.

Şi uluit acorzi autografe.¹⁸  – absurdul continuă: autografele sunt acordate fie de scriitori, fie de mari vedete. Eroul şi-a scris istoria, a devenit o vedete, poate avea chiar o statuie, are o recunoaştere publică. Prin urmare, gestul de a acorda autografe, absurd la prima vedere, devine firesc într-o lume care a acceptat apocalipsa.

Lucansa este dublă şi are următoarele rime:

demente – segmente  
  melasă – acasă  
  cremeni – semeni   
  negi – legi  
  caiafe – autografe  
  scofală – nicovală   
  lestul – restul   
  coasă – mătase