Dacă-am privi cu ochii vii senini natura,¹
I-am admira imaginarul lui Dumnezeu²
Şi ne-am mirat pentru tot ce palpită şi-i viu,³
Dar, cel mai mult, am admira gândirea.⁴

 

Ea s-a născut odată cu sămânţa⁵, cu firea,⁶
Pe când pământul era încă străveziu,⁷
Când fiecare om era un semizeu;⁸
Pământul însuşi nu se dădea de-a dura.⁹

 

Şi omul nu cunoscuse ura¹⁰, zgura,¹¹
Izvoarele erau un panaceu;¹²
Nimeni nu ştia cuvântul „pustiu”,¹³
Nimeni nu ştia încă citirea.¹⁴

 

Apoi a ajuns printre noi rostirea;¹⁵
Am început să merg¹⁶ şi să ştiu.¹⁷
Din ameobă¹⁸ am ajuns crustaceu¹⁹
Şi, într-o noapte, mi se deschise gura.²⁰

Lucian Strochi

 

EVOLUŢIE (LUCANSĂ) 158

 

Dacă-am privi cu ochii vii senini natura,¹ – această lucansă se vrea un elogiu adus naturii, creaţiei divine, gândirii şi rostirii. Suntem parte a naturii, nu adversarii ei. Prin urmare natura trebuie contemplată, privită cu uimire sau cu seninătate.

I-am admira imaginarul lui Dumnezeu² –natura este creaţia lui Dumnezeu, realizarea practică a imaginarului săi. Varietatea ei, aspectele contrastive nu pot fi înţelese întotdeauna de către oameni.

Şi ne-am mirat pentru tot ce palpită şi-i viu,³ – natura înseamnă în primul rând ritm. Viaţa înseamnă ritm, mai exact o împletire de ritmuri. Diferenţa dintre mort  şi viu o dă tocmai ritmul.

Dar, cel mai mult, am admira gândirea.⁴– gândirea este tot natură, mai exact chintesenţa ei. Gândirea receptează natura, o oglindeşte, o transformă, o trece prin diferite procese. Aparţinând şi omului gândirea poate trece şi printr-un moment de autoadmiraţie.

Ea s-a născut odată cu sămânţa⁵, -ambiguitate. Nu ştim dacă pronumele substituie gândirea sau natura. Sau poate amândouă au un trunchi comun: Sau poate că gândirea nu e decât un lăstar al naturii. Sămânţa conţine o „gândire” proprie, o logică internă care îi dictează  ce anume va deveni: copac, floare, om, pasăre…

cu firea,⁶ firea e legată de fiinţă, dar are în plus şi un atribut moral.

Pe când pământul era încă străveziu,⁷ –metafora pământului străveziu am mai discutat-o; ea este o metaforă obsedantă pentru creaţia mea, întâlnindu-se în mai multe texte.

Când fiecare om era un semizeu;⁸ –e vorba de vârsta de aur a omenirii

Pământul însuşi nu se dădea de-a dura.⁹ –aluzie la percepţia pământului ca fiind fix, celelalte corpuri cereşti rotindu-se în jurul lui (cerul, luna, stelele) (viziune ptolomeică).

Şi omul nu cunoscuse ura¹⁰, – vârsta de aur e o vârstă paradisiacă. Într-un asemenea eden temporal, ura este un sentiment necunoscut, ca de altfel toate sentimentele negative.

zgura,¹¹ –aluzie poate la descoperirea focului sau la reziduurile care sunt urma acelui foc.

Izvoarele erau un panaceu;¹²– aluzie la puterea şi puritatea apei. Omul fiinţa acvatică şi fiul al apei găseşte în acest element primordial vindecarea şi renaşterea. Aluzie şi la apa vie şi moartă, la momentele importante ale vieţii când apa devine principalul actor (taina botezului   –  de exemplu).

Nimeni nu ştia cuvântul „pustiu”,¹³– normal. Natura era o grădină sau o natură luxuriantă.

Nimeni nu ştia încă citirea.¹⁴ – ne aflăm în acea epocă a omenirii când cuvântul, rostirea nu erau cunoscute. Sau poate nu era cunoscută decât vorbirea, nu şi aspectul scris al limbii.

Apoi a ajuns printre noi rostirea;¹⁵ –rostirea e văzută ca un dar divin. De fapt prin rostire şi gândire, omul se departe de celelalte animale.

Am început să merg¹⁶ – e vorba de mersul biped

şi să ştiu.¹⁷ – a şti înseamnă a avea memorie şi a  putea să o foloseşti într-o situaţie nouă. Acest proces de gândire se bazează tocmai pe verbul a şti care înseamnă de fapt gândire comprimată, depozitată.

Din ameobă¹⁸ –amoeba (amiba) este unul dintre cele mai simple animale unicelulare (protozoar). Teoretic nu are membrană, respiraţia, excitaţia şi înmulţirea sunt la fel ca la euglenă, aceasta aparţinând regnului vegetal.

am ajuns crustaceu¹⁹ – crustaceele sunt o subîncrengătură de artropode, aflată de o treaptă de evoluţie superioară amoebei.

Şi, într-o noapte, mi se deschise gura.²⁰ –ultimul vers este ambiguu. E clar că e vorba de rostire. Dar de ce noaptea? O sugestie ar fi faptul că, ziua, vorbirea e condiţionată de comunicare, iar noaptea, vorbirea ar fi mult mai liberă, neconstrânsă de factori sociali, creativă.

Lucansa este dublă perfectă, având rimele:

natura – dura – zgura – gura

  Dumnezeu  – semizeu – panaceu – crustaceu

  viu – străveziu – pustiu  – ştiu

  gândirea –  firea – citirea –  rostirea  

Interesantă e dinamica rimelor: primul set pleacă de la concret spre abstract (natura-gură), al doilea de la abstract spre concret (Dumnezeu – crustaceu), al treilea de la concret spre abstract (viu –ştiu), al patrulea fiind o suită de abstracte – concrete (gândirea –rostirea).

Evoluţia presupune tocmai această dinamică, această „suveică”.