Poate c-ai fost cândva, demult¹ şi sclavă,²
Dar eu, de când te ştiu, te ştiu regină, ³
Conducătoare poate–n revoluţii,⁴
În vremuri de restrişte, sigur sfântă.⁵

 

Da, când te văd, inima mea cântă,⁶
Să te răpesc e una din soluţii.⁷
Iubirea mea desigur e de vină⁸
Şi-apoi făptura ta blândă, suavă.⁹

 

La vreme de imperii-împărăteasă,¹⁰
Distinsă doamnă eşti în alte vremuri¹¹,
Copil¹², soră de domn¹³, dulce domniţă¹⁴,
Şi printre muschetari, măcar marchiză¹⁵.

 

Un înger alb¹⁶, în vremuri, vagi, de criză,
Ai fost şi eşti din os domnesc, de viţă.¹⁷
Da, te-am speriat, de-aceea tremuri,¹⁸
Dar pentru mine-mi eşti, mereu, mireasă.¹⁹

 Lucian Strochi

LUCANSA iubitei care a fost pe rând sclavă, regină, înger şi mireasă 214

 

Poate c-ai fost cândva, demult¹ –toate poveştile, inclusiv cele de dragoste, se petrec în trecut.

şi sclavă,² –aluzie la statutul inferior al femeii după perioada matriarhatului. Inexplicabil, statutul femeii s-a schimbat, prin secolul XVI un preot întrebându-se dacă femeia e om şi dacă are suflet.

Dar eu, de când te ştiu, te ştiu regină,³ –în realitate, întotdeauna, femeile au jucat un rol important în viaţă, în societate, în istorie, fie că a fost vorba de Egiptul Antic, Roma antică, Grecia etc. În Sparta, stat „militarizat”, femeile erau totuşi egale cu bărbaţii.

Conducătoare poate–n revoluţii,⁴– aluzie la femei precum Ana Ipătescu sau la soţiile decembriştilor care s-au comportat eroic în situaţii extreme.

În vremuri de restrişte, sigur sfântă.⁵ –aluzie poate la Ioana dˊ Arc, dar şi la rolul pe care măicuţele, călugăriţele l-au jucat. Tot aici ar intra şi surorile de caritate şi atâtea femei care prin atitudinea lor au reechilibrat societatea.

Da, când te văd, inima mea cântă,⁶ –e vorba de vocea iubirii

Să te răpesc e una din soluţii.⁷ – răpirea este un gest romantic, un gest de iubire, mai ales dacă iubirea se face cu acceptarea  şi complicitatea „victimei”.

Iubirea mea desigur e de vină⁸ – iubitul se „învinuieşte” pentru iubirea sa, o „vină” gravă.

Şi-apoi făptura ta blândă, suavă.⁹ – iubita este de „vină” pentru toate calităţile ei, între care blândeţea, suavitatea, delicateţea.

La vreme de imperii-împărăteasă,¹⁰–femeia a fost întotdeauna vioara I  a tuturor evenimentelor. Aluzie şi la rolul jucat de Elisabeta I sau Ecaterina cea Mare a Rusiei.

Distinsă doamnă eşti în alte vremuri¹¹, toată această enumerare arată ipostazele femeii în ochii îndrăgostitului, bărbatului, partenerului.

Copil¹², aparenţa de ingenuitate, candoare, inocenţă transformă iubita într-un copil.

soră de domn¹³, – multe doamne au fost din „rude mari, împărăteşti”, jucând un rol important, uneori din umbră, în conducerea statului

dulce domniţă¹⁴, – ambiguitate. Domniţă este un titlu graţios, oferit cu generozitate în societate sau intimitate, dar şi persoană din os domnesc, capabilă să ajungă la demnităţi supreme peste câtva timp.

Şi printre muschetari, măcar marchiză¹⁵. –aluzie la Cei trei muschetari şi la alte romane cu „capă şi spadă”.

Un înger alb, în vremuri, vagi, de criză, ¹⁶ –e vorba de ceea ce numim donna angelicata, femeia înger

Ai fost şi eşti din os domnesc, de viţă.¹⁷ –întărire a unei afirmaţii precedente.

Da, te-am speriat, de-aceea tremuri,¹⁸ –sensibilitatea exacerbată a iubitei îl face pe iubit să remarce starea de spirit specială a partenerei.

Dar pentru mine-mi eşti, mereu, mireasă.¹⁹ –aşa ar trebui văzută femeia de bărbatul care o iubeşte. Şi Arghezi are un vers frumos: „Logodnică de-a pururi, soţie niciodată”.

Iubirea este o realitate temporală totală: eternă prin pasiune şi în acelaşi timp scurtcircuitată de noi dovezi de dragoste. Iubitul trebuie să fie mereu îndrăgostit şi în acelaşi timp îndrăgostit pentru prima oară.

Lucansa e dedicată femeii şi dragostei, integrându-se astfel firesc în Ancadier.

Lucansa este dublă, având rimele:

sclavă – suavă

  regină –  vină

  revoluţii – soluţii

  sfântă –  cântă  

  împărăteasă – mireasă 

  vremuri  –  tremuri

  domniţă –  viţă

  marchiză  – criză