N-am stat nicicând sub subţioara spaimei¹
Şi m-am ferit de muşcătura faimei.²
Nervii-au rămas pentru mine copacul lichid³,
Prăbuşit în mine-un bulgăre galben, livid⁴
Şi stors de prea perfecta piatră a melancoliei…⁵
Un cort sfâşiat⁶, cutreierat de zborul ciocârliei,⁷
Despicând dublul rotund încrucişat al luminii,⁸
Alb, cum se răsfaţă, în petale, crinii,⁹
Visul lăptos al umanităţii¹⁰, încercând prin femur¹¹
Un viitor mai amplu şi mai dur.¹²

Lucian Strochi

PLANŞĂ   ANATOMICĂ (LEMĂ)155

 N-am stat nicicând sub subţioara spaimei¹ –ideea acestei leme mi-a venit examinând câteva planşe medievale, prezentând organele interne ale omului. Planşa anatomică avea ca decoraţiune chiar pielea umană, jupuită! Acest concret al imaginii şi al expresiei a fost urmat pe toată lungimea lemei. Subţioara este cea care asigură o protecţie perfectă. În plus subţioara este punctul de plecare al mâinii, dar şi al aripii.

Şi m-am ferit de muşcătura faimei.²– muşcătura faimei e chiar mai periculoasă decât muşcătura şarpelui sau a frigului

Nervii-au rămas pentru mine copacul lichid³, –  imaginea nervilor într-un corp uman e comparabilă cu imaginea unui copac desfrunzit.

Prăbuşit în mine-un bulgăre galben, livid⁴ – bulgărele galben este chiar creierul uman.

Şi stors de prea perfecta piatră a melancoliei…⁵ –prea perfecta piatră a melancoliei este craniul, înfăţişat ca obiect al meditaţiei în atâtea gravuri medievale.

Un cort sfâşiat⁶, – pielea umană, cea care apără corpul uman, jucând rolul unui cort, este sfâşiată prin găuri (ochi, urechi, gură, sex, nări etc.)

cutreierat de zborul ciocârliei,⁶ –aluzie la aspiraţia spre înalt pe care o are omul.

Despicând dublul rotund încrucişat al luminii,⁷ –aluzie la cum se formează imaginea cu ajutorul celor doi ochi

Alb, cum se răsfaţă, în petale, crinii,⁸ – crinul apare ca o floare care e răsfăţată de petale generoase, acestea alcătuind ca formă, simbolul heraldic al regalităţii franceze.

Visul lăptos al umanităţii⁹, – aici ambiguitate, lăptos putând însemnat ceţos, neclar, opac, sau dimpotrivă, plin de nutrienţi, fertil, ajutând viaţa şi speranţa

încercând prin femur¹⁰ –femurul este cel mai lung os uman. El devine simbolul morţii atunci când apare încrucişat cu un alt femur. Dar aceste femure încrucişate pot însemna şi semnul piraţilor, care pe lângă ideea de moarte, conţine şi ideea de răzvrătire.

Un viitor mai amplu şi mai dur.¹¹ –dar femurul este şi un semn de identificare pentru om. În plus, scheletul „supravieţuieşte” celorlalte ţesuturi mai moi. Un om îşi perpetuează memoria  după dezgropăciunea de  la 7 ani de la moarte şi prin spălarea ritualică, oasele fiind îngropate a doua oară, ducând, paradoxal, mai departe, în timp şi cuget imaginea celui decedat.

În volumul de teatru, se găsesc multe meditaţii şi consideraţii asupra oaselor, inclusiv o odă a scheletelor. Ultimul vers se poate referi şi la moaşte, acestea având rolul de a salva viitorul unor credincioşi.

Lema este realizată prin multe oximoroane:

subţioara spaimei, muşcătura faimei, copacul lichid, bulgăre   livid (plus personificare),

 prea perfecta piatră a melancoliei (plus aliteraţia literei „p”, plus inversiune), dublul rotund încrucişat al luminii, visul lăptos.

Rima este împerecheată:   spaimei  – faimei  lichid – livid melancoliei – ciocârliei luminii – crinii femur- dur. Se remarcă pe lângă aliteraţia deja amintită, aliteraţia literei „s” : N-am stat nicicând sub subţioara spaimei , precum şi asonanţa vocalei „i”, literă prezentă de 42 de ori la 70 de cuvinte.