La început, desigur, lucrurile… ¹
Cuvântul mult mai târziu,²
Moarte întâi³, apoi vii lucrurile,⁴
Din paharul spart, un sânge saşiu.⁵

La început, desigur, cuvântul,⁶
Gloduros şi amorf, greu, de piatră.⁷
Se încălzea, învia cuvântul,⁸
Cristaliza în prismă, în vatră.⁹

La început, desigur, cuvântul,
Cuvântul, topindu-se străveziu.¹⁰
Dispărea dintre lucruri, cuvântul,¹¹
Şi-am început să nu-l mai ştiu.¹²

Lucian Strochi

Discurs DESPRE peşteră (LEMĂ)204

La început, desigur, lucrurile… ¹ – aluzie la: „La început a fost cuvântul…”. Logica ne spune că întâi avem obiectul şi apoi numele său.

Cuvântul mult mai târziu,² –cuvântul, limbajul articula, apare pe o anumită treaptă de dezvoltare a omului, despărţindu-l astfel de animalitate.

Moarte întâi³, – aluzie atât la evoluţia regnurilor: geologic şi apoi biologic.

apoi vii lucrurile,⁴ –lucrurile devin vii, atât prin evoluţie naturală, cât şi prin acţiunea oamenilor (vezi maşini, roboţi, inteligenţa artificială)

Din paharul spart, un sânge saşiu.⁵ –aluzie poate la o stare specială a omului sau la vin, numit „sângele Domnului).

La început, desigur, cuvântul,⁶ – al doilea catren se referă la un alt moment al evoluţiei umane, la comuna primitivă.

Gloduros şi amorf, greu, de piatră.⁷ –cuvântul trebuie să fi fost neşlefuit, greoi, neuzat, neintrând în structuri lexicale mobile (declinări, conjugări)

Se încălzea, învia cuvântul,⁸ –prin vorbire, prin limbaje asistăm la adevărata reînviere, renaştere a cuvântului.

Cristaliza în prismă, în vatră.⁹ –  cuvântul devine capabil să redea naţiuni dintre cele mai complexe, dezvoltând polisemantismele, denotativele.

La început, desigur, cuvântul,

Cuvântul, topindu-se străveziu.¹⁰ – cuvântul are o componentă orală, la  fel de importantă ca aceea scrisă.

Dispărea dintre lucruri, cuvântul,¹¹  printr-un proces de abstractizare, cuvântul se desprinde de concret, de obiecte, devenind independent, continuându-şi astfel aventura sa extraordinară, unică.

Şi-am început să nu-l mai ştiu.¹² –datorită limbajelor specializate, nimeni nu mai poate pretinde că stăpâneşte cuvântul, că ştie toate structurile.

Această lemă se vrea un elogiu adus cuvântului şi gândirii umane.

Rima este încrucişată, dar primele rime din fiecare vers se repetă în versul al treilea. Astfel avem de patru ori cuvântul şi de două ori lucrurile. Textul are trei catrene şi tot atâtea anafore duble: „la început, desigur”.

Există mai puţin sesizabil, în fiecare catren, câte un triunghi logic: moarte, vii, sânge (1), încălzea, învia, vatră (2), topindu-se, dispărea, nu ştiu. (3) Chiar dacă aceste triunghiuri par independente, cuvântul le „leagă”, surpriza venind din catrenul al treilea unde cuvântul apare metamorfizat, independent, biruitor.