BALADA STILETULUI
La ora când şi paşii profeţilor se-ncurcă2,
Când lumânări sleite plâng singure-n biserici3,
Capre, păstori, asini, Golgota4 n-o mai urcă
Şi greieri – limbi păgâne – în lut se-ascund himerici5;
Când soarele, rănitul, e răstignit pe cruce,6
În tainic colţ de piaţă,7 ferit de ochi străini,8
O mână mă atinse şi-o voce: „Nu te duce
Fără să vezi minunea, doar ei să i te-nchini”.9
A fulgerat privirii o rază – ochi sau poate gând –10
Văl de mireasă alb11, albastre ierbi de lună,12
Coroană despletită13, slovă de foc sau rând,14
Cerul întors potcoavă,15 în ţipăt de nebună.16
„Din fier de cer17, din corn de cerb18 şi din aur,19
Din rouă20, din sânge nenuntit de fată mare,21
Din guşă de porumbel,22 din solzi de balaur,23
Pe rugul urii încins,24 călit în apă de mare,25
Stiletul acesta-i făcut noaptea, în ani şapte,26
Stiletul meu viaţă şi moarte aşteaptă.”27
„Seamănă suspine roşii şi culege şoapte”28
„Dreaptă măsură aşteaptă în mâna ta dreaptă”29
„Cumpără-l pentru amant, duşman, fiu sau tată,
Cumpără-l cu o viaţă, n-am nevoie de bani.30
Pe Dumnezeu genunchii şi ruga nu-l arată.31
Cumpără-l, şi vei trăi, prinţe, o mie de ani.”32
ÎNCHINARE
Morţilor – un salut!33 L-am cumpărat într-un târziu.
Cu nisipul în dinţi, doamne, tu pustiu, eu pustiu.34
Dă-mi puterea să-mi tocmesc pumnul strâns – el e viu!35
Am înfipt stiletul în pământ străin, străveziu. 36
Lucian Strochi
BALADA STILETULUI1 1
Stilet 1 – seria sinonimică a stiletului este impresionantă, având „capul de serie” în cuţit şi ca alţi „termeni ai seriei”: jungher, pumnal, şiş. Am preferat stiletul din mai multe motive: atunci când, preşcolar fiind, am auzit prima dată cuvântul, l-am asociat scrisului. Nu ştiam de stylus, dar ştiam ce este un stilou. Apoi am aflat că stiletul este un pumnal cu lama triunghiulară, foarte subţire şi cu vârf ascuţit, încadrându-se deci în categoria armelor albe ofensive, de tăiere şi împungere. A apărut în Italia, la începutul secolului al XIV-lea şi a devenit repede de temut, alături, bineînţeles, de otravă. Fiind de mici dimensiuni, putea fi ascuns cu uşurinţă în cizmă, manşetă sau jartieră. Are, împreună cu mânerul (talonul, tija lamei), forma unei cruci catolice. De aici şi ideea de dreptate şi o primă serie logică: Stilet–Scris- Cruce- Dreptate.
La ora când şi paşii profeţilor se-ncurcă2, – naraţiune începe cu un timp nedefinit, ca în basm, sau, mai exact e definit prin mişcare. O a doua nuanţă este dată de momentul naraţiunii, atunci când ziua se îngână cu noaptea şi toate lucrurile devin neclare, imprecise, când timpul este „entre chien et loup” (amurg).
Când lumânări sleite plâng singure-n biserici3, – atmosfera este pregătită pentru a ni se comunica o taină sau/şi o iniţiere, dar şi un sentiment sfâşietor de inutilitate şi de singurătate..
Capre, păstori, asini, Golgota4 n-o mai urcă – suntem plasaţi în timpuri şi spaţii biblice, dar mişcarea este negativă, cu alte cuvinte aparţine doar imaginarului. Golgota este demuirea grecească a aramaicului Gúlgaltâ şi înseamnă „căpăţână” (după forma de care o avea). E locul unde a fost răstignit iisus Hristos. Dar Golgotă înseamnă şi un Loc al oaselor, al craniilor (Kraniou Topos în greacă). În latină denumirea este de Calvariae Locus care s-ar traduce prin Locul Calvarului, dar după unii Calvariae Locus s-ar traduce la fel Locul Oaselor (Craniilor), în latină calva însemnând craniu, ţeastă. Pentru evrei termenul de Golgota desemna orice loc de execuţie a condamnaţilor aflat în afara Ierusalimului. Golgota este legată şi de craniul lui Adam. Interesant, în România se găsesc Munţii Căpăţânii, iar cartierul din Petroşani unde am locut în copilărie se numea Calvaria. Strada se termina într-adevăr într-un deal abrupt, de forma unul craniu. Dar numele ar putea veni şi de la unguri, alfaţi în număr detul de mare în Petroşani: în Budapesta se găseşte un cartier care se numeşte Calvaria.
Şi greieri – limbi păgâne – în lut se-ascund himerici5; -am fost convins în copilărie că greierii sunt limbile pământului; nu-i vedeam, dar îi auzeam. Când îi scoteam din găurile lor cu ajutprul apei, păreau nehotărâţi, tăcuţi, poate speriaţi. Aveau culori diferite: nu am văzut niciodată doi greieri având aceeaşi culoare. Avem convingerea că cerul vorbeşte prin ciripitul păsărilor şi prin suspinul copacilor, că natura vorbeşte în diferite limbi şi prin diferiţi emiţători. Aceast prim catren din optimă (octet) are rolul unei expoziţiuni, o pregătire a tainei. Ea poate fi amplificată de inocenţă. De aici şi plonjările în copilărie.
Când soarele, rănitul, e răstignit pe cruce,6 – intriga pare a declanşa Apocalipsa, dar de fapt soalele poate lumina uneori şi sub această formă de cruce. E rănit pentru că soarele şi cerul au acum culoarea roşiatică a unei răni.
În tainic colţ de piaţă,7 – piaţa este locul unde se tranzacţionează orice. În piaţa de vechituri poţi găsi şi pumnale, baionete, cuţite, junchere, şişuri, bricege, adică arme albe. Evident, un asemenea comerţ se face într-un colţ tainic, eventual întunecos.
ferit de ochi străini,8 – orice asemenea tranzacţie se face ferită de ochii lumii.
O mână mă atinse şi-o voce: „Nu te duce/Fără să vezi minunea, doar ei să i te-nchini”.9 Cineva, redus sinectotic la o mână şi o voce îi propune o tranzacţie neaşteptată, neobişnuită.
A fulgerat privirii o rază – ochi sau poate gând –10– tranzacţia începe cu o „demonstraţie”. Prezentarea obiectului se face printr-o serie de metafore. Octetul seva conţine atât prezentarea obiectului, cât şi modul său de execuţie, făurirea lui.
Văl de mireasă alb11, – obiectul are culoare albă şi este extrem de dinamic. Am mai folosit expresia într-un sonet în care vorbeam de un evantai de sânge pentru asigura dinamica unei săbii.
albastre ierbi de lună,12– culoarea fierului este în lamă uşor albăstrie. Din nou e vorba de mişcare, o mişcare descompusă.
Coroană despletită13, – coroana presupune ideea de rotund. Coroana despletită – dimpotrivă, sugerează mişcarea. De fapt eul liric încearcă să descifreze prin metaforă mişcarea stiletului. Metaforele sunt eminamente vizuale.
slovă de foc sau rând,14– stiletul poate fi o literă, desigur a durerii, sau chiar un cuvânt (rând).
Cerul întors potcoavă,15 –mişcarea mâinii rotundă nu este completă, dar prim planul anulează fundalul
în ţipăt de nebună.16 –o asemenea armă ar produce o suferinţă atroce, de unde şi ţipătul de nebună. Până acum stiletul e doar sugerat fiind, am văzut văl alb de mireasă, albastre ierbi de lună, slovă de foc, rând, cerul întors potcoavă în ţipăt de nebună.
„Din fier de cer17, – urmează istoria făuriri stiletului, având ca orice armă celebră o istorie aproape mitică, fiind făutit cu o tehnologie ţinând de magie. Fierul din cer este fierul meteoritic. Analizat la microscop, el prezintă o altă textură decât fierul terestru. Se sugerează atât calitatea materialului, cât şi provenienţa divină a acestui material.
din corn de cerb18 –nu ştim dacă e vorba de cenuşa obţinută din corn de cerb sau cornul de cerb e folosit pentru mâner.
şi din aur,19 –aurul înnobilează orice obiect.
Din rouă20, -călirea fierului se face în acest caz cu apă pură, neîncepută.
din sânge nenuntit de fată mare,21 –călirea fierului se face şi prin trecerea lamei prin ulei sau prin sânge. Sângele de faţă mare e unul „lunar”.
Din guşă de porumbel,22 –sângele din guşă de porumbel este considerat un sânge pur, nevinovat.
din solzi de balaur,23 – aluzie la culpoarea metalică a solzilor de balaur şi poate şi la sângele de balaur care aver, se crede, virtuţi miraculoase, asugurând vindecarea sau chiar nemurirea.
Pe rugul urii încins,24 –aici e vorba atât de forjarea fierului înainte de călire, dar şi de faptul că stiletul trebuie să fie încărcat negativ pentru a permite asasinarea, crima.
călit în apă de mare,25 –apa de mare este sărată, conţine multe oligoelemente care pot îmbunătăţi calitatea oţelului folosit pentru lamă.
Stiletul acesta-i făcut noaptea, în ani şapte,26– se sugerează dificultatea realizării unei asemenea arme, dar şi faptul că a fost realizată departe de larma zilei şi a trecut printr-un proces de iniţiere, şapre fiind cifra iniţierii. Obiectul capătă abia acum unnume: stilet.
Stiletul meu viaţă şi moarte aşteaptă.”27– e precizată acum şi funcţia obiectului, rostul său. Stiletul apare ca o cumpănă, o balanţă între viaţă şi moarte.
„Seamănă suspine roşii şi culege şoapte”28– ca orice armă magică şi acest stilet este inscripţionat, inscripţia fiind o metaforă care explică funcţionalitatea lui. Inscipţionarea poate fi o deviză, poate arăta importanţa şi funcţionalitatea, unicitatea şi de identitatea armei. Aceste arme poartă un nume, devin vii. Suspinele sunt premergătoare morţii, iar şoaptele pot fi postume.
„Dreaptă măsură aşteaptă în mâna ta dreaptă”29– aici e vorba şi de origoliul vânzătorului: el nu vinde un obiecg aducător de moarte, ci unul care asigură dreptatea.
„Cumpără-l pentru amant, duşman, fiu sau tată,/Cumpără-l cu o viaţă, n-am nevoie de bani.30– preţul acestul stilet este unul imens, vânzătorul cerând ca stiletul să ia măcar o viaţă. Poate fi şi o armă a răzbunării, dar şi una de autoprotecţie sau un obiect talisman, tranmis din generaţie în generaţie.
Pe Dumnezeu genunchii şi ruga nu-l arată.31– crima, justiţia sunt directe, nu îl implică pe Dumnezeu, acesta fiind insensibil la micile drame ale oamenilor.
Cumpără-l, şi vei trăi, prinţe, o mie de ani.”32 –cumpărându-l cu o viaţă, adică o moarte, posesorul stiletului devine nemuritor. Fie cp e vorba de un asasinat ce va deveni celebru, fie că e vorba de o hiperbolă augmentativă, posesorul stiletului avându-şi asigurată protecţia şi liniştea. Vocativul prinţe se referă la calitatea, la identitatea eului liric, dar poate fi şi o formulă de captaţie a bunăvoinţei pentru a se reuşi tranzacţia.
Morţilor – un salut!33 Aluzie la formula romană pe care o rosteau în faţa Cezarului gladiatorii ce se pregăteau să înfrunte moartea prin luptă. (Moritori te salutant.)
L-am cumpărat într-un târziu./Cu nisipul în dinţi, doamne, tu pustiu, eu pustiu.34 – ambiguitate. Nu ştim dacă nu cumva e vorba de o sinucidere, deşi poate fi vorba şi de un act de dreptate sau chair de o crimă. Nu ştim dacă doamne este Divinitatea sau doar adversarul înnobilat prin moarte.
Dă-mi puterea să-mi tocmesc pumnul strâns – el e viu!35 – Eul liric cere să aibă puterea de a ucide.
Am înfipt stiletul în pământ străin, străveziu. 36 – ar putea să fie doar un vis. Pierre Roche afirmă în Dicţionarul viselor de la A la Z: „Dacă vedeţi un pumnal înfipt în pământ: avertisment împotriva unui pericol.” (p.332). O altă interpretare ar putea fi următoarea: prin crima produsă, pământul îşi pierde transparenţa, încărcându-se de păcatul primordial şi devenind astfel străin. Această baladă este singura în care am folosit rima încrucişată. O explicaţie a acestui lucru poate fi şi următoarea: stiletul, versul, dreptatea, crima stau sub semnul crucii. Forma se înclină în faţa conţinutului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.