CORNEL PAIU: Este cunoscută literatura română pentru copii şi la alte popoare?

LUCIAN STROCHI: Da, îndeosebi Poveştile lui Ion Creangă, Cireşarii, Toate pânzele sus!, Fram, ursul polar, Basmele culese de Petre Ispirescu, Poveştile lui Ioan Slavici, anumite schiţe de I.L. Caragiale etc.

CORNEL PAIU: A fost literatura pentru copii, înainte de 1989, aservită politicii comunist-socialiste?

LUCIAN STROCHI: Categoric, da! Şi explicaţiile sunt foarte simple: „Omul Nou” trebuie educat de mic cu valorile morale ale socialismului, binare (Da-Nu, Bine-Rău) şi basmul a fost specia ideală. Făt Frumos era tânărul ţăran, iar zmeul era boierul, chiaburul. În Capra cu trei iezi, capra era văduva săracă, iezii erau copiii exploataţi  de un boier hapsân care era lupul (sau invers). La fel se proceda şi cu Fata babei şi fata moşneagului; fetele de împărat erau râzgâiate, leneşe şi capricioase, cenuşăreasa era o fată săracă, obligată să muncească deşi era minoră etc. Fabulele erau şi mai „ideologizate”. Se creau serii pozitive (găina, raţa, iepurele, căprioara, rândunica, porumbelul) şi serii negative (lupul, vulpea, uliul, bursucul, hârciogul etc.). Ar fi amuzant, dacă n-ar fi fost trist.