Se cuvine scrisă în cronici veşnic balada²
Pentru cea  mai frumoasă fată, Şeherezada,
Ce-a salvat, de la tragică ruşine, pieire,
Fete ce ştiuseră doar o noapte drept mire³
Pe şahul şahilor,⁴ plin de otravă şi mânie,⁵
Înşelat  de un netrebnic rob şi de-a sa soţie.⁶
Şeherezada l-a îmbrobodit fără de veste
Promiţându-i în fiecare noapte-o poveste.⁷

 

Şi şahul cel mânios nu a rezistat nadei,
Aşteptând cu nesaţ basmele Şeherezadei.⁸
Dar, fata de vizir,⁹ fiind ea foarte isteaţă,
A înşirat poveştile ca mărgele pe aţă;¹⁰
Aşa că, ce a început nu avea niciodată
Sfârşit,¹¹ şi mai trebuia înc-un amurg pe dată.¹²
E drept că şi uşor, ca din poveste-n poveste,
I-a dăruit mulţi copii, fără alte neveste.¹³

 

Numai gâdele de afară era mânios,
Precum câinele căruia i se luase un os.¹⁴
Dară apoi s-a bucurat şi el în dosul uşii,
Alături de vizirul tată, de toţi supuşii.¹⁵

 

Dar, dintre toţi, însuşi şahul era cel mai fericit,
C-avea şi poveste şi femeie de iubit.¹⁶
Cât despre vizir, ca tată, bunic, ce să mai spun:
Cred că era pe jumătate beat, mândru, nebun.¹⁷

 

ÎNCHINARE

Când stai în pat cu-o femeie pe care o iubeşti,
Ai răbdare să îţi spună, dacă ştie, poveşti.¹⁸
Femeie, când faci ceva cu tâlc, fă-le statornică¹⁹
Şi ai să meriţi să fii trecută în cronică.²⁰
  

Lucian Strochi

 

Balada Şeherezadei¹    3

Şeherezada¹ – una dintre cele mai celebre femei din literatura şi istoria lumii. Ea este povestitoarea din 1001 de nopţi şi o ipotetică regină persană. În legătură cu 1001 de nopţi se ştiu în principal următoarele: este o antologie de poveşti şi povestiri culese de-a lungul secolelor de  diferiţi autori, traducători şi scriitori din diferite ţări. Gestaţia cărţii depăşeşte un mileniu, de la anii 800 până la 1835, când apare prima compilaţie arabică modernă, elaborate cu materiale egiptene. Prima traducere are loc în 1704 în franceză şi îi aparţine  lui Antoine Gallard care o adaptează pregătind o ediţie „ad usum delphini”, textele cu conţinut sexual şi anumite întâmplări sângeroase fiind eliminate. Cea mai cunoscută ediţie e cea realizată de Richard Francis Burton, diplomat, militar, om de cultură. Structura operei este povestirea în ramă. Dezvoltarea este arborescent, fractalică, poveştile fiind practic fără sfârşit. Şeherezada (în persană numele ei înseamnă de viţă (origine) nobilă îi povesteşte regelui persan Shahryar (în traducere rege, conducător) cât o poveste în fiecare noapte, având grijă ca povestirea să nu se termine dimineaţa. Dezamăgit şi furios de trădarea adulterină a reginei sale, Shahryad îşi ucide soţia şi pe „netrebnicul rob”, iar de atunci, trăieşte în fiecare noapte cu o virgină, având grijă ca aceasta să fie decapitată a doua zi. Şeherezada era fiica marelui vizir Jaˊfar al Barmaki şi se hotărăşte să se sacrifice  pentru a salva viaţa tinerelor fete. După alte variante, Şeherezada era ultima virgină din regat, după trei ani de zile. Povestindu-i câte o poveste în fiecare noapte şahului, Şeherezada arată indirect importanţa naraţiunii. După unele versiuni ea este rugată de sora ei, Dunyazada, care pretindea că este insomniacă, să-i spună o poeveste, şahul fiind doar martor, ascultător al poveştilor. Între timp, Şeherezada îi dăruieşte şahului trei fii. Finalul e previzibil: sultanul, şahul, regele îi anulează pedeapsa cu moartea şi o ia de soţie.

Oricum, 1001 de nopţi e un conglomerat de texte indiene, siriene, persane, egiptene, arabe, o carte aparţânând astfel mai multor culturi. Sunt de notat şi influenţe greceşti, mesopotamiene sau  ebraice. Cel mai vechi manuscris (doar câteva pagini de mână) datează din secolul VIII d.Hr. şi provine din Siria. El a fost descperit abia în 1948 de academicianul Nabia Abbott. Cea mai completă ediţie se pare că ar fi cea a lui Mahsin Muhdi în arabă şi datează din 1984 (în engleză versiunea este publicată de Husain Haddawy în 1990).

Se cuvine scrisă în cronici veşnic balada²  – balada avea avantajul de a răspândi rapid o naraţiune oral şi de a o fixa într-un mintal colectiv înaintea scrisului care era mult mai greoi şi mai scump. Prin urmare balada (naraţiunea, povestea, epica) sunt anterioare versiunii scrise.

Pentru cea  mai frumoasă fată, Şeherezada,   

Ce-a salvat, de la tragică ruşine, pieire, 

Fete ce ştiuseră doar o noapte drept mire³  – regele îşi alegea câte o virgină drept mireasă, pe care o executa în zori pentru a nu fi „trădat” de aceasta.

Pe şahul şahilor,⁴  – Shahryad, grafiat şi Shah Ryad este rege, sultan, şah, în funcţie de provenienţa versiunii. În Persia (Iran)   s-a folosit până spre sfârşitul secolul XX formula de Şahinşah, ceea ce s-ar traduce prin „regele regilor”.

plin de otravă şi mânie,⁵ – aceasta era starea lui Shahryad la aflarea adulterului soţiei.

Înşelat  de un netrebnic rob şi de-a sa soţie.⁶  – mânia regelui este cu atât mai mare cu cât regina îl înşală nu cu un nobil ci cu grăjdarul sau oricum unul dintre cei mai mărunţi servitori.

Şeherezada l-a îmbrobodit fără de veste 

Promiţându-i în fiecare noapte-o poveste.⁷  – de fapt Şeherezada îi spune o singură poveste, practic infinită,  povestea dezvoltând mereu alte poveşti. Tipul acesta de poveşti în ramă îl găsim în Decameronul lui Giovanni Boccaccio, Heptameronul Margueritei de Navarre sau Pentameronul lui Gianbattista Basile, în Hanul Ancuţei de Mihail Sadoveanu.

Şi şahul cel mânios nu a rezistat nadei, 

Aşteptând cu nesaţ basmele Şeherezadei.⁸  -basmele Şeherezadei pot fi poveşti, povestiri, parabole, snoave, nuvele etc. Diversitatea lor are o dublă explicaţie: formula povestirii trebuia să fie cât mai diversă, pentru a nu plictisi pe capriciosul ascultător şi provenienţa textelor, am văzut, atât de diversă din toate punctele de vedere.

Dar, fata de vizir,⁹ – Şeherezada era fiica lui Jaˊfar al Barmaki  (apare şi în grafia Giafar)

fiind ea foarte isteaţă, 

A înşirat poveştile ca mărgele pe aţă;¹⁰ –de fapt poveştile se dezvoltă una din alta, nu sunt total independente  şi doar la o analiză ulterioară de observă „efectul de mătănii”.

Aşa că, ce a început nu avea niciodată

Sfârşit,¹¹ – sfârşitul se obţine la revenirea în povestirea ramă, atunci când Şeherezada redevine, alături de Shahryad, unul din principalele personaje.

şi mai trebuia înc-un amurg pe dată.¹² – aparent ar fi vorba de dimineaţă, nu de amurg. Am folosit amurg tocmai pentru a-l lega de noapte.

E drept că şi uşor, ca din poveste-n poveste, 

I-a dăruit mulţi copii, fără alte neveste.¹³  -stând permanent cu regele, Şeherezada nu îl poate trăda. Mai mult, îl iubeşte şi îi dăruieşte trei fii. Ei par „mulţi” şi pentru că răstimpul este foarte scurt (trei copii în 1001 de nopţi!) În toată această perioadă, Şeherezada este evident singura iubită a regelui.

Numai gâdele de afară era mânios, 

Precum câinele căruia i se luase un os.¹⁴  -am văzut anterior că soarta iubitelor de o noapte era tragică, ele fiind decapitate.

Dară apoi s-a bucurat şi el în dosul uşii, 

Alături de vizirul tată, de toţi supuşii.¹⁵   -atunci când gâdele înţelege că e vorba de iubire, devine şi el bucuros, mai ales că regina era fata vizirului, „şeful” său direct.

Dar, dintre toţi, însuşi şahul era cel mai fericit,

C-avea şi poveste şi femeie de iubit.¹⁶ – şahul sesizează strstagema Şeherezadei, dar o acceptă, întrucât el este de două ori fericit, iubind o femeie frumoasă, inteligentă, devenită mamă a trei fii ai săi şi în acelaşi timp, curiozitatea sa este satisfăcută, auzind în fiecare noapte o altă poveste.

Cât despre vizir, ca tată, bunic, ce să mai spun: 

Cred că era pe jumătate beat, mândru, nebun.¹⁷ – după spaima încercată la început, când crede că Şeherezada va avea soarta celorlalte fecioare, Jaˊfar al Barmaki  realizează că, până la urmă, asistă la cea mai lungă noapte a nunţii, mai mult, că poziţia sa în calitate de tată socru se va întări. 

Când stai în pat cu-o femeie pe care o iubeşti,  – „Închinarea” este ironică, ironia fiind firească, după tensiunea produsă de posibilitatea, de proximitatea morţii. În fond, spune versul, fiecare dintre noi poate fi rege, poate trăi o noapte de dragoste cu femeia iubită.

Ai răbdare să îţi spună, dacă ştie, poveşti.¹⁸ capacitatea de a povesti apare ca fiind o calitate specială a femeilor. Tuul liric trebuie să beneficieze de experienţa regelui.

Femeie, când faci ceva cu tâlc, fă-le statornică¹⁹  -după cum se remarcă, receptorul se schimbă de venind femeia, cea care are capacitatea de a iubi, de a se dărui, de a naşte copii care să asigure perpetuarea clanului, dar şi să povestească, să reînvie o realitate, aparent pierdută, prin naraţiune.

Şi ai să meriţi să fii trecută în cronică.²⁰ –evident nu e vorba de texte din 1001 de nopţi, dar se pot crea oricând opere contemporane, plecând de la scheletul celor 1001 de nopţi.

Edgar Allan Poe a scris A o mie şi doua poveste a Şeherezadei, ultima, a opta călătorie a lui Sinbad marinarul. Povestirea e „dezgustător de slabă”, iar regele porunceşte execuţia Şeherezadei.  Pe lângă Hanul Ancuţei, Mihail Sadoveanu a scris şi Divanul persan, plecată ca sugestie tot din 1001 de nopţi. Tot plecând din această celebră carte au mai fost scrise opere semnate de Bill Willingham, Naguib Mahfouz, Githa Hariharan, Cameron Dokey. Alfred Tennyson a scris poemul Recolecţii ale nopţilor arabe, iar William Wordsworth Preludiul. O carte ciudată, considerată o „biblie a fantasticului” este Manuscrisul de la Saragossa de Jan Potocki. Negăsind ediţia originală a celor 1001 de nopţi după o călătorie în Orient, se întoarce în Europa şi scrie o carte, care este o povestire cadru pe mai multe nivele.

Borges face dese referiri la 1001 de nopţi.

Această baladă se adaugă acestor scrieri şi are câteva caracteristici. Epicul este foarte dezvoltat, urmând cu fidelitate povestea Şeherezadei. Liricul se bazează mai mult pe ironia din final.

Rima din baladă este împerecheată.