BALADA CARTILOR NECITITE

balada-10Într-un coşmar, mă-nconjurară biblioteci,1
Cu cărţi închise ca pumnale-n teci,2
Păreau flori albe prinse în ghiveci,3
Sau turme nesfârşite de berbeci,4
Eram acum în peşteri, cu tomuri lilieci,5
Zburând deasupră – mi multe, poate zeci,6
Eram în junglă cu cercopiteci,7
Croindu-şi, printre crengi, poteci.8

 

Închis pentru o vină neştiută-n beci,9
Luat prizonier de către-azteci;10
Cărţi necitite îmi zâmbeau culbeci,11
Cerându-mi să plătesc vechi ipoteci,12
Şi din pereţi curgeau cuvinte seci,13
Ce le-ngânau ridicol doi zevzeci.14
Puteai să scapi, puteai să te îneci,15
În scrieri prefăcute, negre, reci.16

 

M-am întâlnit apoi cu nişte greci,17
Cu ei vorbii despre meteci,18
Apoi am adormit,19 credeam că-n veci,20
Şi m-am trezit împresurat de şaizeci21
De umbre înclinate de dieci.22
Se răzbunau pe mine morţii deci:23
Din neştiute cărţi, n-ai cum să treci,24
Îţi trebuie, cu siguranţă, doi parseci.25

 

ÎNCHINARE

Când m-am trezit, aplauze, ca la meci.26
Eram cam dezbrăcat, în berneveci27
Şi-o carte, cu pagini ilustrate, vreo cincizeci,28
Îmi descria muzeul cărţii, la austrieci.29

 Lucian Strochi

Într-un coşmar, mă-nconjurară biblioteci,1această baladă este una dintre cele mai enigmatice. Parabolică, ambiguă, ea încearcă să demonstreze, în ultimă instanţă, importanţa cărţii, egalitatea dintre o carte şi lume. De altfel chiar acest prim vers e ambiguu. Bibliotecile care îl împresoară pe poet sunt pline cu cărţi necitite? E vorba poate de volumul imens de informaţii pe care îl deţin aceste biblioteci? Sau poate faptul că aparţinem tot mai mult imaginarului, virtualului, oniricului şi tot mai puţin realului?

Cu cărţi închise ca pumnale-n teci,2o carte închisă este o carte inutilă, un obiect mort, chiar dacă conţinutul lor poate fi agresiv sau te poate apăra.

Păreau flori albe prinse în ghiveci,3metaforă sugerând puritatea unei cărţi, frumuseţea ei, dar şi forţa ansamblului.

Sau turme nesfârşite de berbeci,4o carte este o întreagă lume. Aluzie şi la celebra ghicitoare: câmpu-i alb, oile negre… Aluzie poate şi la transhumanţă, aceasta fiind o carte desfăşurată un traseu iniţiatic, o călătorie cum este orice carte.

Eram acum în peşteri, cu tomuri lilieci,5aluzie poate la scrierile descoperite în peşteri, cum ar fi manuscrisele eseniene de la Marea Moartă. Sau la fel de tulburător pieliţa subţire a aripilor liliacului să fie palimpsestul unor cărţi. După cum, un liliac în zbor seamănă cu o  carte deschisă. Prin cumul de metafore, balada devine alegorie.

Zburând deasupră – mi multe, poate zeci,6din nou obsesia, coşmarul  „bibliotecii”.

Eram în junglă cu cercopiteci,7aluzie la  cărţile de aventuri, de călătorie, plină de exotisme şi ezoterisme.

Croindu-şi, printre crengi, poteci.8pentru o maimuţă mediul arboricol este cel normal, zborul devenind mers şi invers.

Închis pentru o vină neştiută-n beci,9poetul devine cu acest vers prizonier al cărţii, fiind pedepsit pentru ştiinţa sa, considerată erezie.

Luat prizonier de către-azteci;10aluzie la riscul misionarismului. E vorba poate şi de un demers ironic, realitatea istorică fiind alta.

Cărţi necitite îmi zâmbeau culbeci,11vers frumos sugerând magma, increatul, haosul pe care îl generează, o carte necitită, absenţa cuvântului. Totul e mâzgă, bale, o lume nevertebrată.

Cerându-mi să plătesc vechi ipoteci,12neştiinţa costă foarte mult.

Şi din pereţi curgeau cuvinte seci,13nu ştim dacă e vorba de cuvintele scrise pe pereţi, unele obscene, altele dramatice, scrise de prizonieri,sau de cuvintele doar auzite, fără un suport vizual.

Ce le-ngânau ridicol doi zevzeci.14s-ar putea ca „zevzecii” să fie călăul şi victime, paznicul şi prizonierul care nu înţeleg esenţa lumii: lumina, lupta, libertatea.

Puteai să scapi, puteai să te îneci,15cartea îţi e prieten sau duşman. Depinde doar de tine cum o foloseşti. Aluzie la cărţile iniţiatice, dar şi cele cu o ideologie strâmbă, cu accente antiumaniste.

În scrieri prefăcute, negre, reci.16scrisul este neutral. Omul e cel care îl însufleţeşte. Altfel rămâne literă moartă, energie potenţială.

M-am întâlnit apoi cu nişte greci,17 – grecii sunt consideraţi arhitecţii Europei, deschizători de drumuri prin cultura şi civilizaţia lor.

Cu ei vorbii despre meteci,18aluzie la străini: grecii aveau reglementări extrem de precise referitoare la străini. Aluzie şi la valul de refugiaţi din ultimul timp.

Apoi am adormit,19nu ştim dacă somnul e relaxant, după coşmarul din primul vers sau dimpotrivă el poate fi confundat cu o moarte.

credeam că-n veci,20aluzie la o moarte subită

Şi m-am trezit împresurat de şaizeci21cifra şaizeci e sacră şi folosită la măsurarea timpului: ora are şaizeci de minute, minutul şaizeci de secunde. Numărul cuprinde câteva valori ascunse. El se poate scrie 12×5 (doisprezece reprezentând un ciclu complet, iar cinci e cifra faptei, a actului, a atmanului). Şase e cifra de reprezentare maximă a eului, iar cifra zece e sacră şi ea la multe popoare.

De umbre înclinate de dieci.22– diacul era un cântăreţ de biserică, un scriitor de cancelarie, un copist. În alte accepţii: un scriitor, un om cult, instruit, erudit. Dar şi grămătic, logofăt, pisar, uricar. Trezirea poetului se face într-un mediu cult, care poate fi şi cel al unei mănăstiri, dar nu obligatoriu.

Se răzbunau pe mine morţii deci:23metaforă, ambiguitate. Morţii se răzbună pe narator, trimiţându-l la viaţă.

Din neştiute cărţi, n-ai cum să treci,24 din nou un elogiu adus cărţii, ştiinţei. Ele îţi asigură ieşirea la lumină.

Îţi trebuie, cu siguranţă, doi parseci.25în caz contrar, efortul e supraomenesc. Un an parsec înseamnă e drpt „paralaxa unei secunde”, dar este egal cu 3, 26 ani lumină!

Când m-am trezit, aplauze, ca la meci.26revenirea la viaţă la realitate ca dintr-o comă este un adevărat spectacol.

Eram cam dezbrăcat, în berneveci27apariţia semnul de ruşine (bernevecii sunt nişte iţari, cioreci,pantaloni largi etc.) e semn sigur că eroul s-a întors la cele lumeşti.

Şi-o carte, cu pagini ilustrate, vreo cincizeci,28din nou o cifră importantă, sacră. Cifra cincizeci era cifra jubileului la evrei.

Îmi descria muzeul cărţii, la austrieci.29 – vers ambiguu, dar care evidenţiază tocmai ideea de imperiu, de capitală imperială, Viena adunând cele mai felurite comori, inclusiv cărţi şi incunabule. Poate şi o  aluzie la Bibliotecarul lui Arcimboldo, pictor italian prezent cu multe opere la Viena. Bibliotecarul lui Arcimboldo e un om alcătuit din cărţi, adică exact coşmarul omului „înconjurat de biblioteci”. Balada e scrisă, ca atâtea altele, în monorimă, fiind şi o virtuozitate tehnică.