Trăim ciudat, o stare de absenţă,¹

Un veşnic post, o mare abstinenţă.²

 

Nu mai păstrăm nici vagă aparenţă,³

Bătrâni suntem într-o adolescenţă. ⁴

 

Suntem departe de orice esenţă,⁵

Orbi, lipsiţi de orice exigenţă.⁶

 

Cu noi începe-o neagră experienţă,⁷

Lipsită de-o dorită transparenţă.⁸

 

Şi aşteptăm să vină o scadenţă⁹

Lipsită de oricare coerenţă.¹⁰

 

Suntem în plină, gravă decadenţă,¹¹

Lipsiţi de-orice reală rezistenţă,¹²

 

Lipsiţi de orice minimă decenţă,

Purtând aceeaşi, clară diferenţă,

 

Având aceeaşi, fermă desinenţă, ¹³

Fugind cu-aceeaşi veche diligenţă. ¹⁴

 

Şi viaţa nu e decât o secvenţă, ¹⁵

Fără de-o aşteptată transcendenţă, ¹⁶

 

Lipsită de vreo vie violenţă,   

Dar şi de necesară vigilenţă. ¹⁷

 

Şi pasul nostru bate în cadenţă,  ¹⁸

Poate visând la amplă insurgenţă. ¹⁹ 

 

Şi nimeni nu oferă vreo clemenţă

Mileniul nostru-i doar pură demenţă. ²⁰

 

Suntem mereu sfioşi, în penitenţă ²¹ 

Dar nu ne-atinge nicio providenţă.  ²²

 

Rămâne doar o clară impotenţă, ²³

Într-un raport subtil de inerenţă.  ²⁴

 

În spate, într-o vagă turbulenţă

Se-ntrezăreşte o luminiscenţă.  ²⁵

^{Lucian Strochi}

 

GAZEL  în care se aduc elogii unui secol lânced (5)

 Trăim ciudat, o stare de absenţă,¹  – şi acest gazel este scris în monorimă. Titlul este evident ironic. Seceta din gazelul anterior, sfârşitul unor epoci, o epuizare energetică, toate acestea produc o stare de absenţă, de inactivitate, de sfârşeală.

Un veşnic post, o mare abstinenţă.² – soluţia ar fi postul, mărturisirea păcatelor, abstinenţa.

Nu mai păstrăm nici vagă aparenţă,³  – dar nici această stare de pioşenie nu poate amăgi pe nimeni.

Bătrâni suntem într-o adolescenţă. ⁴ –timpul şi cu el biologicul   s-au dat peste cap. Nu înţelepciune, ci o stare de sleială, de rânced, de neputinţă.

Suntem departe de orice esenţă,⁵  – această stare face ca totul să pară superficial, departe de esenţe, de lamura lucrurilor. Rămâne coaja, nu sâmburele.

Orbi, lipsiţi de orice exigenţă.⁶  – neobservând nimic din ritmul naturii, părem nesiguri, orbi, neajutoraţi, în imposibilitatea de a fixa o scară de valori, exigenţe, baremuri, criterii.

Cu noi începe-o neagră experienţă,⁷ – există totuşi o experienţă care se acumulează, dar ea este tragică, o experienţă neagră.

Lipsită de-o dorită transparenţă.⁸  – această experienţă nu aparţine lucidităţii, ci cel mult instinctelor primare.

Şi aşteptăm să vină o scadenţă⁹  – sfârşitul poate fi anticipat, dar nimeni nu ştie când se va produce şi nici cum.

Lipsită de oricare coerenţă.¹⁰  – nici pedeapsa, plata, nu au criterii, totul fiind întâmplător, aleatoriu, de aici şi imposibilitatea de a te apăra.

Suntem în plină, gravă decadenţă,¹¹  – ni se propune o soluţie ceva mai blândă şi anume decadenţa, proces firesc, specific omenirii.

Lipsiţi de-orice reală rezistenţă,¹²  – numai că această decadenţă se produce şi din cauza lipsei noastre de reacţie, de imposibilitatea de a opune o rezistenţă reală.

Lipsiţi de orice minimă decenţă, – această decadenţă este şi una a luxurii, a prostituţiei, a unei sexualităţi promiscue.

Purtând aceeaşi, clară diferenţă, – se referă la diferenţa dintre pudic/impudic, sacru /profan, credinţă/erezie etc..

Având aceeaşi, fermă desinenţă, ¹³ – prin desinenţă se înţelege o terminaţie, un sfârşit clar ferm, neunivoc. Cuvântul provine din latina medievală desinentia şi se traduce prin „ceea ce cade la sfârşit”. De fapt, desinenţa este doar un sufix.

Fugind cu-aceeaşi veche diligenţă. ¹⁴ – am folosit de mai multe ori imaginea diligenţei. Este un simbol al timpului, al călătoriei, al efemerului.

Şi viaţa nu e decât o secvenţă, ¹⁵ – din punct de vedere al eternităţii, viaţa noastră nu este decât o secvenţă, o fotogramă, o clipă.

Fără de-o aşteptată transcendenţă, ¹⁶ –în triada etic – estetic -transcedental, transcendenţa corespunde religiosului, împlinirii, ieşirii din labirintul spaţio-temporal.

Lipsită de vreo vie violenţă,   – acest calm al vieţii devine insuportabil, precum un calm ecuatorial.

Dar şi de necesară vigilenţă. ¹⁷  – desigur acest calm poate fi înşelător, calmul dinaintea furtunii.

Şi pasul nostru bate în cadenţă,  ¹⁸ – e vorba de mobilizare, militarizare, demonstraţie de forţă, sentiment de turmă, instinct gregar.

Poate visând la amplă insurgenţă. ¹⁹  – această declanşare de forţe poate avea ca obiect schimbarea, o lume nouă. E ceea ce îşi doresc şi pretind toate revoluţiile.

Şi nimeni nu oferă vreo clemenţă  – violenţa nu oferă clemenţă.

Mileniul nostru-i doar pură demenţă. ²⁰ – din nou referire la sfârşitul lumii, al secolului, al mileniului. De aici şi o adevărată, generalizată demenţă declanşată mai ales la sfârşitul unor perioade temporale care induc o finalitate.

Suntem mereu sfioşi, în penitenţă ²¹  – de aici şi o religiozitate maximă, sentimente pioase, penitenţe, procesiuni.

Dar nu ne-atinge nicio providenţă.  ²² –aici providenţa poate fi Mesia sau orice apariţie benefică, a Fecioarei, a lui Iisus.

Rămâne doar o clară impotenţă, ²³  – impotenţa nu este una sexuală, ci o incapacitate de a reacţiona adecvat unei provocări majore.

Într-un raport subtil de inerenţă.  ²⁴–raportul de inerenţă este un report dintre doi termeni care se condiţionează şi se definesc reciproc. Un exemplu: între subiect şi predicat este un raport de inerenţă. De fapt e vorba de un raport de interferenţă şi interdependenţă.

În spate, într-o vagă turbulenţă

Se-ntrezăreşte o luminiscenţă.  ²⁵– e posibil să fie luminiţa de la capătul tunelului sau un început spiralat al unei lumi care se va naşte… Aluzie şi la statutul nostru de fiinţe acvatice… Acest gazel e unul dintre cele mai triste, traversat de un fior metafizic, de o tristeţe ontologică.