CORNEL PAIU: Lirica poetul bănăţean Octavian Doclin este percepută de criticul Adrian Dinu Rachieru „pendulând între luciditate şi transă,… pe suportul dublei naturi, între verticalitate („Muntele”, ca imaginar ascensional) şi retractilitate (deşi „golful” adăposteşte „ape verticale”)… ” Această receptare critică îl determină să spună că „Este o poezie trăită, sentenţioasă, poetul (scrib, „paznic” etc.) răsfrângându-se în oglinzile textului, coborând în sine, printr-o retragere care trezeşte „amintirea luminii din copilărie””… şi că „până la urmă, Octavian Doclin scrie la nesfârşit poemul despre poemă”. Textual şi meta-textual întrevăd unele apropieri subiective (luciditatea ascensională a temei alpine, tema dată de dualitatea „trup şi suflet”, poetul-paznic etc.), dar, desigur şi tot ceea ce ne deosebeşte, îndeosebi filigranul sacru sau filonul ubicuu al sacrului. Oricum, mult mai înainte, un mare critic îl apropie de esenţă/ esenţialism, Gheorghe Grigurcu, menţionat de Adrian Dinu Rachieru în aceeaşi recenzie, publicată în Revista Convorbiri Literare, nr. 1, din ianuarie 2015: „Aflându-şi o cale proprie, poetul e fidel acelei aspiraţii „spre esenţă”, intuită cândva, în anii tineri, de Gh. Grigurcu, urmând calea esenţializării; respingând, aşadar, verbiajul nestrunit, poemele despletite, aluvionare, credincios, însă, unor repetate şi râvnite reîntoarceri.” Motivat de aceste aprecieri, e drept aplicate unui anumit context, nu mă pot totuşi abţine să nu generalizez pentru problema care mă interesează şi să mă-ntreb şi, desigur, să vă întreb, preferă oare Esenţialismul contrapunctul „unor repetate şi râvnite reîntoarceri”, unor repetate rescrieri, recitiri, reformulări, reinterpretări ori retextualizări?

LUCIAN STROCHI: Eu cred că e vorba de altceva: de eleatic (apolinic) şi de heraclitic (dionisiac). Eleaticul  va fi obsedat de perfecţiunea formei, a expresiei, lucrează în zeci de variante, scrie un singur text. Heraclicicul e furtunos, nestăpânit, inventiv, revoluţionar, propunând mereu proiecte pe care nu le va finaliza niciodată. Adevăratul artist este însă o sinteză. El şlefuia îndelung o statuie, dar propunerile lui sunt incredibile, diferite, parcă ar fi gândite de mai mulţi titani.