CORNEL PAIU: Mi-aţi putea trasa o scurtă istorie a cenaclurilor din ţară? Cunoaşteţi cenacluri din afara ţării?

LUCIAN STROCHI: În general cenaclurile se formează în jurul unor personalităţi şi a unor reviste. Junimea a fost condusă de Titu Maiorescu, Literatorul de Alexandru Macedonski,  Sburătorul de Eugen Lovinescu, Cercul literar de la Sibiu de Ion Negoiţescu şi Radu Stanca, Echinox de Ion Pop şi Marian Papahagi, Cenaclul de critică de Eugen Simion, Universitas de Mircea Martin, Cenaclul de luni de Nicolae Manolescu, Cenaclul de proză „Junimea” de Ovid S. Crohmălniceanu. După cum vezi, cu o excepţie, cenaclurile de tradiţie au fost conduse de critici şi istorici literari. Alteori au fost Cenacluri de Reviste: Steaua şi Tribuna (Cluj-Napoca), Transilvania (Sibiu), Astra (Braşov), Vatra (Tg. Mureş), Ramuri (Craiova). Dar au fost şi cenacluri ce s-au constituit în veritabile Şcoli de poezie sau de proză, „printr-o unitate de vederi literare şi estetice” cum ar fi cel de la Târgovişte, sau Atlandida din Bucureşti. Alte cenacluri s-au format în umbra marilor poeţi: Flacăra lui Adrian Păunescu, Numele poetului lui Cezar Ivănescu, altul, tot la revista Luceafărul, condus de Ion Gheorghe, Luceafărul condus de Eugen Barbu etc. Din exterior m-aş opri doar la cenaclul lui Petraşevski, legat de Dostoievski  şi  la Saloanele franceze, veritabile cenacluri, e drept cu o literatură mai mult orală, dar limba franceză s-a şlefuit mult în saloanele doamnelor (în special).