Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 28 ianuarie 2017 (16)

CORNEL PAIU: Recomandaţi un anumit model de cenaclu?

LUCIAN STROCHI: Categoric nu. Modelul de cenaclu trebuie să se muleze pe anumite cerinţe şi posibilităţi, de la caz la caz. Oricum cenaclul trebuie să fie mobil şi deschis.

CORNEL PAIU: Ce hobby-uri aveţi?

LUCIAN STROCHI: Mineralogia (cristalografia, florile de mină), tablourile, albumele, filatelia, cartofilia, manuscrisele, cărţile, armele albe (pumnalele). Cel mai important lucru este acela ca un hobby să se transforme într-o experienţă de viaţă, în iniţiere şi cunoaştere.

CORNEL PAIU: Fiecare, cred, din diferite cauze, am fost nevoiţi să amânăm anumite activităţi, împlinirea unor obiective… Dvs. ce aţi amânat în mod repetat şi de prea multe ori?

LUCIAN STROCHI: Am amânat lucruri importante din teama de a nu le pierde. Am amânat să-i fac o declaraţie de dragoste unei colege, din teama că se va supăra. După 35 de ani, când    ne-am revăzut, fiecare cu jumătatea sa, mi-a reproşat că nu i-am spus că o iubesc, că ea a aşteptat cu sufletul la gură, luni întregi, să o fac. Şi acum amân mereu o carte, pentru că mi-e  frică să n-o ratez. Ţin mult prea mult la ea, pentru a o rata. E vorba de Rezervaţia.