Când bei apă dintr-o albă carafă,

Gândeşte-te la lei, la o girafă.¹

 

Când priveşti pieziş un lucru în dungă,

Gândeşte-te la o tundră sau junglă.²

 

Când mănânci, hrăpăreţ, creier şi carne,

Gândeşte-te şi la oase, la coarne.³

 

Când ai ceva de-nfulecat şi de ros,

Gândeşte-te, vecine, la albatros.⁴

 

Când ţi-e visul mai dulce şi mai tare,

Gândeşte-te la urşi, la hibernare.⁵

 

Când te gândeşti la o masă discretă,

Dar abundentă, uită de dietă.⁶

Lucian Strochi

NOI  şi  Ceilalţi  (DISTIHURI) 1 

 Când bei apă dintr-o albă carafă,

Gândeşte-te la lei, la o girafă.¹ – Distihul este un grup de două versuri, alcătuind o strofă, cu înţeles unitar şi cu rimă împerecheată. Seamănă cu gazelul care are şi el distihuri, dar rima în gazel este de tipul aa, ba, ca, da…, adică al doilea vers rimează obligatoriu, rezultând un lanţ, pe când în distih versurile sunt independente, două câte două: aa, bb, cc, dd etc. Distihurile nu permit enjambamente, sensul lor fiind unitar, ferm, uşor aforistic. Aceste distihuri se bazează pe o anaforă încrucişată (când/gândeşte-te), cu excepţia ultimului vers care are şi enjambament (printr-o adversativă) şi nu se mai supune anaforei. Desigur decodările versurilor nu sunt simple: distihurile sunt din lumea lui Brehm, populate şi cu un decor adecvat. Primul distih pare a se traduce astfel: când bei apă dintr-o carafă, gândeşte-te la avantajul de a nu fi silit să bei apă dintr-un râu, ameninţat de un prădător. Pe de altă parte, forma şi eleganţa carafei, aminteşte de gâtul elegant al unei girafe.

Când priveşti pieziş un lucru în dungă, 

Gândeşte-te la o tundră sau junglă.² –în acest distih, accentul cade pe un anume fel de a privi lucrurile, pieziş, suspicios, în dungă, aşa cum s-ar comporta un animal într-un mediu natural dar ostil, tundră sau junglă.

Când mănânci, hrăpăreţ, creier şi carne, 

Gândeşte-te şi la oase, la coarne.³–un distih mai dificil, conţinând indicaţia de a nu uita atât de întreg, cât şi faptul că hrana ta înseamnă un sacrificiu în lumea animală.

Când ai ceva de-nfulecat şi de ros,

Gândeşte-te, vecine, la albatros.⁴ –aici sensul pare a se desluşi mai clar. Lumea primitivă, instinctuală, trebuie să aibă şi o replică umană, cea a măreţiei, a zborului.

Când ţi-e visul mai dulce şi mai tare, 

Gândeşte-te la urşi, la hibernare.⁵ –visul poate fi mai lung sau mai scurt, dar poate însemna şi salvarea unei vieţi, poate fi o formă de supravieţuire într-un regim ostil..

Când te gândeşti la o masă discretă,

Dar abundentă, uită de dietă.⁶  – ultimul distih are un sens clar  ironic, în contradicţie cu celelalte.