CORNEL PAIU: Linia, vizionarismul ideal sau, să spunem, tradiţia unică deschisă de Eminescu în poezie, în afară de Labiş, ce continuatori importanţi a mai avut? Dar în proză, ce continuatori avem, ai stilisticii şi ideaticii eminesciene? Poate Eliade, cel care a putut răspunde afirmativ la întrebarea lui Baiazid din Scrisoarea a III-a?

LUCIAN STROCHI: Toţi ne-am născut din manta lui Eminescu. Întrebarea ta e interesantă pentru că se referă la proză. Slavici şi Creangă îi datorează mult pentru că Eminescu i-a învăţat să scrie corect, să-şi respecte talentul, să pună corect accentele grave. Sadoveanu i-a preluat moliciunea şi înţelepciunea limbii şi locuţiunile, o pagină din Geniu pustiu pare  scrisă de Rebreanu,   Camil Petrescu i-a împrumutat radicalismul, intelectualismul şi misoginismul, Vasile Voiculescu profunzimea şi coborârea spre obârşii,  Eugen Barbu gustul pentru istoria naţională şi pasta grea bogată a cuvintelor vechi, Marin Preda naţionalismul şi o viziune ţărănească asupra lumii, D. R. Popescu fantezia, misterul, înscenarea, solemnitatea, Matei Caragiale rostirea poetică (consider Craii de curte Veche un superb poem aşa cum poem este şi suflete moarte al lui Gogol), Mircea Eliade îi datorează totul, dar în primulo rând nostalgia absolutului.