CORNEL PAIU: Ce câştigă societatea românească prin nou promulgata generaţie, instaurată printr-un act spectaculos, derivat dintr-o cultură a protestului, deloc de neglijat şi, în niciun caz, de denigrat?

LUCIAN STROCHI: Nu cred că e vorba de pierderi sau de câştiguri. A avea reacţie la ceva care te deranjează e firesc.  Dar de fiecare dată când distrugi ceva, trebuie să pui altceva în loc. Mai bun, mai nou, mai proaspăt, mai adevărat. Ţin minte că scriitorilor li se cerea în timpul comunismului să meargă în fabrici şi uzine, să iasă în stradă. În realitate era vorba de multă ipocrizie, dar şi o încercare de a distruge elita. Şi astfel aveam poeţi ţărani, poeţi muncitori. Tinerilor li se cuvine o şansă: aceea de a munci, de a iubi, de a trăi în ţara lor. Dar pentru asta trebuie să aibă condiţii, să li se creeze condiţii. Şi aici cred că greşim cu toţii. Japonia şi Germania, învinse în cel de al doilea război mondial, au renăscut. Prin atenţia acordată tinerilor şi cercetării…