Drumeţul fu pe dată încercat de-un gând,

Apoi dădu, într-o sură, aspră pădure,

De-al doilea lup şi puse iarăşi mâna pe secure:

-„Nu mă ucide”-i spuse lupul, cu glas omenesc; eu

Sunt doar Diavolul¹⁶, pedepsit de Dumnezeu,

Un înger negru¹⁷, răzvrătit şi azvârlit din cer…

Nu-s lup, de-aceea îndurare… viaţa-ţi cer…”

Acestea spuse şi se duse-n depărtări,

Învineţind pe dată cele patru zări.

Drumeţul ajunse la o apă, o luncă, un mărăciniş

Şi-al treilea lup se strecură şi el furiş

Şi când să fie însemnat de moarte-i spuse:

„-Eu vin din vremi străvechi de mult apuse

Şi vreau să ştii că-s însuşi Creatorul

Atotputernicul, Atoateziditorul.¹⁸

În lup mă–nfăţişez acuma ţie:

Să ştii că Domnul, în adevăr poate să fie,

Un şarpe, miel, măgar sau zburătoare,

Căci toate-aceste forme, cu îngândurare

Le-am zămislit, când lumea nu era atât de mare.”¹⁹

Acestea spuse şi se topi şi el în depărtare…

„Ciudate lucruri se petrec pe lume

Şi multe întâmplări şi chipuri au acelaşi nume.”

Îşi spuse, gânditor, drumeţul, dar, ce să vezi,

Întâlni din nou un lup, la marginea unei livezi.

Sfâşia hulpav, ce fusese cândva un bivol măreţ,

Bun de pus în zodii şi steme, ca ceva fără preţ.

Şi lupul îi spuse: „Eu nu sunt decât un lup,

Din hoitul acesta eu hrană  pentru pui îmi rup,²⁰

Nu mă ucide, căci Dumnezeu m-a însemnat,

Cu greu blestem m-a încercat,

De voi ucide, vreodată, vreo fiinţă cu două picioare.²¹

Du-te mai departe,drumeţule, ştiu ce te doare,

Dar poţi să-ţi dau, drept plată a iertării, o morală.²²

Ştiu că pentru unii nu e mare scofală,

Ia-o ca una dintre cele mai mari poveţe:

„Minciuna, ca şi adevărul, are mii de feţe.”²³

Lucian Strochi