Te plâng cu lacrimi grele de răşină,¹ –şi rimele din această sextină au o structură interesantă: ABABAB CDCDCD EFEFEF GFGFGF HFHFHF IFIFIF ABA. După cum se observă primele trei strofe au rima îmbrăţişată, în cascadă. Începând cu strofa a III-a, rimele devin de gazel (dacă se dă factor comun F care apare de 12 ori, obţinem progresiile următoare, EEE, GGG,HHH, III).

Sextina se termină aşa cum a început adică cu rimele ABA, sugerându-se ideea de ciclu, de reluare. Tema sextinei este dragostea: dragostea unui prinţ plecat în cruciadă pentru castelana lui. Lacrima se opune răşinii care poate fi cel mult o lacrimă vegetală, expresie tot a durerii. Dar răşina e o lacrimă îngheţată, esenţializată, opunându-se efemerului lacrimii, devenind chihlimbar.

În versuri lungi, voit medievale,² – textele medievale par mai lungi decât sunt în realitate datorită limbajului greoi, arhaic, limbii ezitante, unor inconsecvenţe ritmice. În acelaşi timp e vorba şi de nerăbdarea iubitului care vrea să-i comunice iubitei dragostea sa; ar vrea ca exprimarea să fie simplă, directă, dar el trebuie să respecte eticheta scrisului, cu multe piruete lingvistice, cu o eleganţă căutată, dar care etichetă constituia canonul vremii.

Te ningi frumos, şăgalnic, pe retină,³ –aici versul devine sprinten, elaborat de aceste canoane.

La umbra unui sfânt în catedrale,⁴  – castelanele erau pioase se rugau mult pentru ca iubitul, prinţul fratele să se întoarcă repede din cruciadă, din luptă.

Tu, cea desprinsă astăzi din lumină,⁵  – cavalerul iţi vede iubita ca pe o madonă, ca pe o icoană.

Te plâng, cum plâng, când se-ntâlnesc cristale.⁶   – până şi cristalele plâng. Afirmaţia aparţine unor oamenii de ştiinţă în legătură cu cristalele lichide. Numai că acest plâns este atât de lent, încât devine insesizabil.

Simt inima-mi strivită de armură,⁷  – aluzie la faptul că armura prin rigiditate, împiedică bătăile inimii, dar şi faptul că, purtând armură, cavalerul se dedică luptei şi nu iubirii.

Un dulce-amar s-a strecurat pe buze,⁸ – oximoronul  dulce-amar are rolul de a surprinde sentimentele contradictorii ale unui cruciat, bucuria de a participa la cruciadă, la datoria se a se pune în slujba Domnului, dar şi regretul de a-şi părăsi iubita.

N-aş fi crezut că dragostea-i tortură⁹ –e pentru prima oară când îndrăgostiţii se despart şi dragostea e acum tortură.

Că sunt un prinţ trădat de călăuze.¹⁰  – călăuzele sunt evident sentimentele sale.

Atent citit-am slove din scriptură,¹¹ –cruciatul, cavalerul, poetul cheamă în ajutor biblia ca autoritate supremă.

Să nu mă las purtat de alte muze.¹²  – muzele erau cele nouă fiice ale lui Zeus şi ale Mnemosynei, considerate inspiratoare ale artei. Dar ele sunt păgâne din punctul de vedere al religiei creştine.

 Se zbat în plasă mii de ochi de fluturi,¹³  – totul devine acum o beţie de imagini, cu multe aspecte contradictorii, metafora ochiului fiind atât prezentă, cât şi absentă (ochiul plasei, ochiul de pe aripile de fluture)

Mă simt ciudat, stângaci, un fals arlechin,¹⁴ – într-o lume străină cu ritualuri ciudate, şi cavalerul se simte stângaci, ba chiar jucând fals într-o piesă falsă.

Un cavaler luptând sub alte scuturi,¹⁴  – moment de luciditate al cavalerului care simte că luptă pentru o cauză străină

Prea calm şi adormind în peisaj străin,¹⁵ – deşi totul e nou, dinamic, datorită faptului că nu se întoarce mai repede acasă, cavalerul are senzaţia că totul e prea calm, prea străin, prea departe.

Comun cu-atâtea, faste începuturi,¹⁶ – concluzie amară: începuturile au fost faste, dar finalurile nefaste.

Sub cer albastru, milostiv şi senin.¹⁷ –oamenii şi nu natura sunt de vină pentru nereuşitele cruciadelor, luptelor în general.

Port chipul tău ascuns în amuletă,¹⁸ –acum, la uriaşe depărtări de iubita sa, cavalerul îşi mărturiseşte dragostea. Chipul iubitei devine talisman, fetiş, amuletă, purtător de noroc.

Gânditor, în acest amurg levantin.¹⁹ –   rămâne un gând amar, un regret profund, pe care îl accentuează amurgul levantin. Aici levantin are cel puţin două sensuri: din Levant, dar şi necinstit, depravat, ipocrit, intrigant.  Amurgul levantin e un amurg mincinos, negativ, fals.

Pe cetate plânge o giruetă²⁰  – girueta apare ca simbol al castelului al civilizaţiei occidentale europene, al oraşului, al cetăţii.

Şi-aud chemare clară de muezin.²¹  – chemarea muezinului, absentă în occident, dar normală în orient îl trezeşte la realitate.

Am buzele albe, arse de cretă²²  – deshidratat, ros de doruri, cavalerul arde în febră depărtărilor.

Şi-n piept am îngropat, adânc, un suspin,²³ –nu se trădează, dar suspinul din piept arată amplitudinea sentimentului

Pentru iubirea noastră secretă, ştiută,²⁴  – iubirea sa pentru castelană e ştiută de domniţă, dar rămâne necunoscută ochilor străini. Cu aceste vers începe o anaforă care pregăteşte o enumerare mistică

Pentru un timp comun, tandru concubin,²⁵  – într-o iubire reală, tandră, adevărată până şi timpul e un complice

Pentru iubirea noastră, absolută,²⁶  – cavalerul, prinţul îndrăgostitul se încurajează singur autoproclamându-şi iubirea ca fiind absolută.

Pentru depărtare, imposibil spin.²⁷  – depărtarea este cel mai cumplit ghimpe.

Dar sper ca soarta să facă-o volută,²⁸ –cavalerul este, ca orice îndrăgostit, optimist.

Să ne unească în spaţiu sacru, divin,²⁹ –spaţiul sacru, divin, poate fi paradisul, dar şi casa, castelul, acasa.

Frumoasă eşti, umbră albastră de vis,³⁰   – convine de reciprocitatea dragostei pe care o încearcă, îndrăgostitul face iubitei sale un portret plastic, cromatic, divers colorat. Iubita va fi o umbră albastră. Albastru înseamnă infinit, speranţă.

Ca o statuetă de alb caolin,³¹ – albul este a doua culoare a iubitei. Albul înseamnă puritate, inocenţă. Iubita devine un obiect de adoraţie.

Ca cel mai regal, auriu manuscris,³² – auriul este a treia culoare. Auriul este culoarea regilor şi a zeilor, culoarea soarelui. Dar iubita este şi un manuscris scump, de nepreţuit, o carte sfântă.

Ca un vin divin, rubiniu, opalin,³³ – rubiniul este ultima culoare. Este culoarea vinului, a sângelui, a vieţii.

Eşti floare gingaşă, pură de cais,³⁴ – floarea de cais se deschide printre primele primăvara.

O prinţesă într-un palat palatin.³⁵ – palatin este un adjectiv care se leagă de mari demnitari la palatul regilor în evul mediu, guvernatori, conţi, principi, viceregi. Un palat palatin este un palat regal.

Lumină eşti, ninsoare pe retină,³⁶  – iubita devine lumina ochilor, o lumină blândă care curge asemenea unei ninsori.

Prea delicate aripi triumfale,³⁷ – aripi de înger, mai multe decorative, decât funcţionale. Iubita  devine donna angelicata.

Prinţesă-a mea şi-a cerului, senină.³⁸  – prinţul, cavalerul, cruciatul, poetul îndrăgostitul are un puseu de orgoliu: iubita este doar a lui şi a cerului şi acest lucru îi dă castelanei, prinţesei, domniţei o linişte, o seninătate de dincolo de fire.