CORNEL PAIU: În poezie, credeţi că funcţia simbolică a culorii este mai mult dinamică sau mai mult statică. Sau, poate după caz, statică sau dinamică, sau ambele?

LUCIAN STROCHI: Materialul poeziei nu este culoarea, ci cuvântul, care este străveziu. Dar tot atât de adevărat e că vorbim mereu de imagini artistice, de epitete cromatice (câmp verde, cer albastru), de oximoron (cântec roşu), de metafore („Pământule albastru ca o portocală”), de repetiţie (albul şi negrul la Bacovia). Desigur putem vorbi de valorile simbolice ale culorilor şi în poezie, în literatură în general. Staticul şi dinamicul îl stabileşte Emiţătorul şi/sau Receptorul.