Să te uite şi muierea.²⁹ –termenul de muiere este destul de controversat. În unele zone ale ţării, prin muiere se înţelege o femeie uşuratică, prea disponibilă, incapabilă de sentimente alese, fiind doar un obiect al plăcerilor sexuale. În Transilvania termenul poate defini o soţie, o femeie cu totul respectabilă, mai mult folosirea termenului conduce la o idee de afecţiune şi posesie: muierea mea. Explicaţia este relativ simplă: Transilvania este o arie mai conservatoare, supravieţuind acolo mai mulţi termeni din latină: mulier (femeie, soţie), ai (usturoi) etc.

Uite, chinu-ţi chem,³⁰ –apare conştientizarea faptului că foloseşte un blestem şi îi atrage atenţia iubitului de acest lucru, avertizându-l într-un fel.

Ca acest blestem,

Să te faci ghem,³¹ – „a te face ghem” este o poziţie frecventă la dureri mari. E probabil un atavism, poziţia fetală aducând o oarecare liniştire.

Să nu te dezdoi,

Să te-ngroape-un roi,³² –din nou ambiguitate: nu ştim dacă roiul este unul de albine sau este cel al oamenilor strânşi la un accident sau la o înmormântare.

Să mori în noroi,

Să te faci moroi,³³– urmează o suită interesantă: moroi, strigoi, vampir. Folosirea în această ordine a termenilor nu este deloc întâmplătoare. Moroiul provine dintr-un prunc mort ănainte de a fi botezat, ucis sau înmormântat de viu (nu este cazul aici)  sau  dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă. Moroii ies noaptea din mormânt pentru a-i pedepsi pe cei vii. În Hunedoara moroii sunt vrăjitorii care fură laptele şi mana vacilor. În Oltenia, prin moroi se înţelege strigoi. Moroii au devenit celebri prin Marin Sorescu (poezia „Dumneata” şi altele din ciclul „La lilieci”. Moroiul a fost un om rău, şi-a pedepsit pe nedrept rudele şi este pedepsit să rătăcească între două lumi.

Cu ochii goi,

Să te faci strigoi, ³⁴ – strigoiul este totuşi diferit de moroi. În primul rând este o moştenire dacă, fiind o creatură mitologică. Dacii considerau strigoii esenţe ale răului, spiritele celor adormiţi ale căror fapte sunt nedemne pentru a pătrunde în Împărăţia lui Zamolxis. Ulterior strigoii au „evoluat”, putând lua orice formă şi având capacitatea de a controla şi de a ghici gândurile oamenilor vulnerabili (alcoolici, psihopaţi), arătându-se şi însetaţi de sânge. Originea cuvântului derivă de la strigă, verb dar şi substantiv (pentru o specie de bufniţe), fiind legat de italienescul strega ceea ce ar însemna vrăjitoare. La naştere, strigoiul pare un copil obişnuit dar cu un semn distinctiv: o tichie, o căiţă, o cămaşă pe corp, o căciuliţă de piele, probabil resturi de placentă. Strigoiul se mai numeşte vidmă (în Bucovina), vârcolac sau Cel-rău (la meglenoromâni) sau vampir. Există şi alte semne: strigoiul nu mănâncă usturoi şi ceapă, se fereşte de tămâie (la fel ca diavolul!), iar de sărbătoarea Sfântului Andrei doarme afară. Şira spinării se prelungeşte în coadă (atavism?), acoperită cu păr.

Să mănânci doar ştir, ³⁵ –deşi este o plantă cu multe virtuţi terapeutice, conţinând o mamă largă de vitamine , ştirul e o plantă dispreţuită, poate şi pentru că e mâncată cu plăcere de porci. Ştirul e considerat buruiana săracului, cum ar fi şi loboda.

Să te faci vampir.³⁶– vampirii sunt de fapt strigoi, cu unele diferenţe. Se hrănesc exclusiv cu sânge, se pot transforma în lupi sau gheparzi, în grifoni sau în lilieci gigantici. În ultimii ani au apărut foarte multe titluri o întreagă literatură cu vampiri, aceştia înlocuind dragonii şi zmeii din basmele tradiţionale.

Bade, bade, bădişor,

Uite mă topesc de dor,

Şi mor în suspine,

Cu dorul de tine,

Bade, bădişor din sat,

De ce naibii m-ai lăsat,

În inimă c-un cuţit,

După ce noi ne-am iubit,

Din zori până-n asfinţit,

Şi apoi ţi-am fost dragă,

Şi noaptea-întreagă?³⁷ –un fragment liric ^,un monolog de mare intensitate emoţională, o declaraţie de dragoste, dar şi relatarea concentrată a unei poveşti de iubire, o doină de dragoste, scurt – circuitată de cuvântul naiba, tradus prin Diavol –iată radiografia versurilor de mai sus. Abia acum se înţelege apelativul bade, vehemenţa cu care iubita îşi judecă iubitul care a părăsit-o şi pe care ajunge să-l blesteme.

Dacă m-ai uitat,

Te blestem curat,

Să te uite mumele,³⁸ –iubita încă mai speră în neuitare, crede că iubitul se mai poate întoarce la dragostea de o noapte în credinţa lui, într-o dragoste veşnică în credinţa ei. Cuvântul mumele este şi el ambiguu, ca mai tot textul. Mumele sunt femeile care i-au făcut copii iubitului ei? E vorba oare de fiinţe primordiale, fabuloase, care, uitându-l, să-l neantizeze pe iubit? Nu ştim.

Să îţi uiţi şi numele…³⁹ –e cea mai mare pedeapsă pe care o poate primi cineva. E ca şi cum ai fi un mort între vii, fiinţa ta fiind practic anulată.