Din iubire şi cuvânt, poeta obţine, vectorial, lumina, cuvânt ce ascunde şi descoperă o lume, având fizic o natură duală (corpuscul şi undă) şi metafizic fiind divină şi lumească: Caută-mă întotdeauna/ pentru că știu: mai departe de mine, mai departe de tine/ e o mare de lumină… (Pentru tine); Azi sunt pasăre.// Numai în aer pasărea pare lipită de cer într-un desen nemișcat/ captat de retină… Ea se consumă în aer, precum mirosurile frumoase/ primăvara.// Prin nopțile lumii, aripile păsării luminează ca niște lumânări pe zăpadă… (Despre mine); Dă-mi Doamne,/ lumină în ochiul meu visător (Rugă); Din când în când, mă trage-n jos dorul/ Sidef de lumină-mi curăță aripile/ Cenușa se-mprăștie pe pământ discret și lin. (Cred); Copacii rup lumina/ și-o dau frunzelor/ care strălucesc în bătaia vântului,// frunzele aurii de lumină/ visează zborul păsărilor/ și plonjează pe pământ,/ iar timpul pregătește nașterea altor copaci… (Imaginație); Mi-am dorit odată lumină,/ și copacii bătrâni au rupt lumina pentru mine (Dorință); Aș vrea să fiu copac,/ din ramuri să-mi fac,/ cuiburi pentru păsări de lumină…/ Aștept să vină cineva,/ din mine pasăre de lumină/ ar putea să facă/ Să m-arunce-n Lume,/ și zborul să-nceapă (Aș vrea); n-o sa te aprob, voi trage de la ușă al tău zăvor!/ La un cer cu mult mister, mă voi ruga,/ să-ți lumineze cu iubire inima (Ar fi păcat…); Aici lumina are motive întemeiate când apare, și scaldă toată lumea mea; (Scrisoare…); Aprinde lumina,/ găsește-mi întrebările grele… (Împreună); Sufletul e doar lumină și singurul care poate să zboare! (Schimbare); Am încercat demult să descifrez o taină/ Am încercat cheia de la ușa misterelor…/ Am încercat să pășesc în camera unde nu ne e permis/ să călcăm, decât atunci când vine timpul…/ Am încercat să dezleg taina unui suflet învăluit de lumină/ și să gust din fructul oprit… Într-o zi am știut:/ în pântecele meu era un suflet de lumină învăluit/ Și pentru că vremea aceea a venit/ am știut că exist! (Maternitate); Iubesc lumina şi culorile, așa că am spart zidurile și am lăsat să intre lumina, frumusețea vieții. Știu că mi-am privit sufletul și am ieșit din nou în lume. Știu că inimii mele i s-a pus o carapace pentru că doar așa va face față celor care au uitat că „realitatea cea mai de preț a fiecăruia dintre noi este sufletul” (Căutare).

În fine, lumina se refugiază în oglindă, aşa cum spuneam cuvântul-cheie al întregului volum. Să vedem mai întâi valorile oglinzii aşa cum apar ele în text: Încerc uneori să-mi imaginez că pot intra în oglindă/ și mă distram în pulbere sclipitoare de stele,/ apoi mă minunez că nu mă pot aduna din ele…/ Încerc să-mi iau chipu-napoi, dar în cioburi se frâng ale mele iluzii…/ Aud plânset și râset, întrebări mii/ Se clatină un alt val de timp acoperind ochiul oglinzii…/ (Oglinda – timp); Mă priveam în oglindă – eram cea mai mare eroare/ Eram – nu eram/ Când alergam cu rădăcinile nopții în inimă,/ când îți făceam cunună de gânduri în dimineți fierbinți… (Nehotărâre); M-am uitat în oglindă și-am văzut fântâna din care/ m-am născut. În ea se oglindeau doar stele. Poate erau/ ochii mei care străluceau ca ele?! (Portret); M-ascund în marea ce-mi sapă maluri pe frunte…/ gânditor, un fir de apă alunecă-n privire,/ miroase a ploaie în amintire…/ pasărea din suflet a mai sorbit o lacrimă de tristețe/ și-acum cântă…/ apa îmi împrumută chipul, iar cerul tresare/ și-acum mă caută…/ eu aștept cu nerăbdare/ ziua în care mă voi renaște… (Oglindire); Oglinda-Destin mă umple de lumină, pleoapele se lasă încet/ acoperindu-mi sfioase visul, iar ochii deschid fântâna din care/ cad ploi de sărbătoare. (Cercuri).

Aşadar, în viziunea poetei, dincolo de a fi cuvânt, iubire sau chiar lumină, oglinda e timp şi destin.

Ce se întâmplă însă în spatele oglinzii? Poeta are inteligenţa de a nu ne răspunde direct, aşa încât avem libertatea de a ne imagina orice.

Iulia Soleriu lucrează cu cuvinte axoni, realizând sinapse memorabile. De aici şi impresia de ţesătură magică, neuronală pe care o lasă versurile ei.

În spatele oglinzii se pot ascunde, dincolo de cuvinte, imagini, sintagme, cifre simbolice, intrate într-o mistică a numerelor. Dacă vrem să aflăm cifra magică a volumului, vom înmulţi cifra triadelor (3) cu cea a numărului lor (7). Rezultă 21, un număr care, aparent, nu ne spune nimic. Dar revenind la titlu şi la oglindă: în oglindă 21 devine 12, iar 12 este o cifră magică. În primul rând pentru că e produsul a două cifre perfect: 3 şi patru; în al doilea rând pentru că 12 se obţine din adiţia dintre iniţiere (7) şi act (atman). Dar 12 este cifra timpului şi el se împarte/ desparte în funcţie de 12 şi de act (12×5), adică numărul secundelor dintr-un minut şi al minutelor dintr-o oră…

Iubind cuvântul, lumina, oglinda, Iulia Stoleriu este un magician: Am desenat o cheie, iar ea mi-a deschis ușa unui vis…/ Am desenat un fluture, iar el amețit de lumina inimii a zburat în vis…/ Am desenat un trandafir, iar el a prins rădăcini la mine, în suflet…/ Te-am desenat pe tine, iar tu amețit de culoare și zbor,/ ai luat cheia și-ai plecat închizând ușa după tine… (Desen). Sau: Am desenat cu degetul pe geam un ceas…/ Dintr-o dată, el a început să bată ca o inimă artificială/ măsurându-ne răceala din suflet… (Înstrăinare).

Dar chiar şi magia trebuie pregătită, e drept ritualic: La începutul fiecărei zile,/ îmi pregătesc lucrurile:/ ochii pentru văz,/ urechile pentru auz,/ inima pentru zborul iubirii/ după ce mă oglindesc pe mine/ în afara mea,/ ochii încep să vadă cerul timpului,/ urechile aud creșterea lui veche,/ inima se hrănește cu seve de soare/ și ca în basmul bunicii,/ ea începe să zboare (Cântec).

Să reţinem şi crezul poetei, admirabil exprimat: Să crezi în imposibil e un risc pe care numai visătorii și-l asumă. Eu cred că există o simplitate în tot ce ar părea dificil și imposibil de realizat; eu cred încă în faptul că cei mai mulți dintre noi pierd din vedere/ firescul lucrurilor, acea simplitate la îndemâna tuturor…/ Cred că totul vine din suflet, oricât de raționali am vrea să fim sau să părem. Mă-ncăpățânez să cred în inimă și simplitatea ei…

Grafica volumului, contrapunctează textul şi îi aparţine poetei.

Iulia Stoleriu este un poet pentru liniştea şi neliniştea noastră, de o sensibilitate aparte şi de o inteligenţă poetică puţin comună…

Lucian STROCHI