Când ne iubim,¹ prea strâmt e universul,²

Când ne iubim, neputincios e versul,³

Când ne iubim, împleticit e mersul,⁴

Când ne iubim, o pajere-i aversul.⁵

Lucian Strochi

MADRIGAL DESPRE CEA DINTÂI LEGE A FIRII

 Când ne iubim,¹ –acest madrigal este dedicat iubirii, mai exact este o descriere fenomenologică a ei. Când ne iubim este o anaforă pentru toate versurile. Să remarcăm totuşi că adverbul de timp când are şi o nuanţă cauzală (dacă), ceea ce îmblânzeşte afirmaţiile, adevărate, dar parcă prea tranşante, hiperbolizante. Chiar dacă iubirea „mişcă sori şi stele”, fiind un o lege universală, a crede că, iubind, sufoci universul, e frumos spus, dar exagerat.

prea strâmt e universul,²  – dar poate că în momentele de mare iubire, astrală, iubiţii au dreptul să creadă că întreg universul e al lor şi e prea strâmt pentru a cuprinde imensa lor fericire.

Când ne iubim, neputincios e versul,³  – evident că atunci când îţi împărtăşeşti iubirea, nu o faci în versuri impecabile. Emoţia sugrumă discursul, iar verbul devine „neputincios”, stângaci, chiar şchiop.

Când ne iubim, împleticit e mersul,⁴ –şi mersul devine şovăielnic, atât din cauza gândurilor care te năpădesc, cât şi a fericirii, care te face să nu mai ştii pe unde să mergi.

Când ne iubim, o pajere-i aversul.⁵  –pajura este expresia libertăţii, dar şi a puterii. Pe monede „pajura” este aceea care dă valoare (conţine) cifra, spre deosebire de „cap”. De obicei la trasul la sorţi, pajura e considerată faţa câştigătoare. Aşadar, cine iubeşte este cel care câştigă. Mai poate fi şi o altă interpretare: într-o iubire adevărată (din dragoste), aversul este doar pajura, nu şi valoarea nominală, adică banul. Valoarea trebuie să rămână ideală, nu materială.

Acest madrigal este singurul care nu are ca temă dansul.

Rima este o monorimă: aaaa.