Cine te-a nins³, femeie fără-apus?⁴

De unde vii, din jos, de sus?⁵

 

Zăpadă eşti? Mai ningi şi-acum?⁶

Gând otrăvit sau doar parfum?⁷

 

Petală eşti, răpită din livezi?⁸

Ţi-s umezi ochii… poate lăcrimezi…⁹

 

Cuvânt de eşti, cine te-a spus?¹⁰

Blestem sau rugă, cine te-a adus?¹¹

 

Eşti vis, căldură sau doar scrum?¹²

O adiere, bifurcatul drum?¹³

Vocală eşti sau sunet stins de flaut?¹⁴

Spre mine vii: să te mai caut?¹⁵

 

Te vrei privire: diamanturi verzi…¹⁶

Minciună eşti: în tine oare crezi?¹⁷

 

De unde vii, din jos, de sus?¹⁸

Cine te-a nins, înalt apus?¹⁹

 

De fericire ochiul mi s-a nins:²⁰

Cuvânt nu eşti, cine te-a-nvins?²¹

Lucian Strochi

ARGHEZIANA (ELEGIE)

argheziană¹ –Tudor Arghezi este un poet cu adevărat imprevizibil.   Apertura sa sufletească îi permite să treacă de la injurie şi blestem la tonurile cele mai diafane, mai delicate, cu o uşurinţă unică. Adolescent fiind mi-au rămas în memorie versuri de dragoste semnate de marele poet cum sunt cele din Morgenstimung: „De ce-ai cântat? De ce te-am auzit? (…) Eu veneam de sus , tu veneai de jos. /Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.” Sau versurile finale din Cântec: „Apropiată mie şi pururi depărtată,/Logodnică de-a pururi, soţie niciodată.” Argheziana a plecat de aici. Elegia a fost concepută ca fiind o suită de întrebări. Pentru că,până la urmă, dragostea nu e decât o sumă de întrebări.

(ELEGIE)²  – etimologic, elegie vine prin intermediar francez (élégie), iar acesta, prin intermediar latin (elegie) din grecescul elegeia, care s-ar traduce prin cântec de doliu. Elegie este o specie a poeziei lirice în care se dă expresie unor stări de tristeţe. Elegia este din familia tragică a speciilor lirice, precum epitaful sau chiar  epoda.

Cine te-a nins³, – un gânditor, extrem de sensibil la graţia feminină, mi-a mărturisit odată că cele mai frumoase femei sunt „cele care curg.” Ochiul le îmbrăţişează de sus în jos şi nu întâlneşte nicio piedică. Femeia frumoasă e ca un val. Atunci mi-a venit ideea cu ninsoarea, pentru că ninsoarea e o curgere cred mai lentă decât ploaia şi în plus e albă, ducându-ne spre puritate, candoare, neprihănire.

femeie fără-apus?⁴ –altfel de a spune o femeie luminoasă. Apusul fie că e vorba de   o anticameră a nopţii, fie că e vorba de o vârstă a omului, este tragic, chiar dacă ne apare măreţ.

De unde vii, din jos, de sus?⁵ –aluzie la versurile argheziene deja amintite, dar şi dualitatea, înger –demon, „donna angelicata” sau veneră. O aluzie şi la dematerialitatea şi materialitatea unei iubiri.

Zăpadă eşti? Mai ningi şi-acum?⁶ – o femeie nu oferă nicicând certitudini. Dinamica ei îl împiedică pe iubit să o fixeze într-o imagine unică.

Gând otrăvit sau doar parfum?⁷ – frumuseţea femeii poate însemna o dulce otravă sau poate fi o amintire olfactivă, asemenea unui discret parfum.

Petală eşti, răpită din livezi?⁸ – vers interesant, vorbind despre unicitatea în diversitate a iubitei, o petală printre mii de flori.

Ţi-s umezi ochii… poate lăcrimezi…⁹ – şi acest vers este interogativ, dubitativ, dar şi mimând candoarea iubitului.

Cuvânt de eşti, cine te-a spus?¹⁰ – din nou incertitudini, dar creând imagini diafane.

Blestem sau rugă, cine te-a adus?¹¹ – de aici versurile sunt oximoronice sau măcar antonimice. O femeie poate fi pentru bărbat un blestem sau o rugă, adică amplitudini sufleteşti maxime.

Eşti vis, căldură sau doar scrum?¹²  – femeia este văzută în diferite ipostaze: imagine  dintr-un vis, o „căldură” care umanizează natura, dar şi o amintire distrusă, scrumul rămânând după „focul” iubirii.

O adiere, bifurcatul drum?¹³ – neavând o consistenţă mentală, nefiind un nucleu de condensare, femeia, iubita poate fi orice, adierea amintind de simţul tactil. O adevărată cunoaştere, pornind de la percepţie şi analiză se face prin toate simţurile, pentru ca în final sinteza să fie sinestezică. Bifurcatul drum, adică  „Y” este semnul dublului, un prim semn al fantasticului. Femeia este un drum bifurcat, oferind iubitului, bărbatului, călătorului mereu opţiuni inedite. Dar bifurcatul drum este şi începutul labirintului sau o expresie sublimată a fractalului.

Vocală eşti sau sunet stins de flaut?¹⁴ –femeia poate fi un sunet uman, o vocală, expresia pură a cuvântului, Sunetul flautului poate fi corect, perfect, dar lipsit de intonaţii, tonuri, accente, timbru şi alte „imperfecţiuni” ale vocii umane.

Spre mine vii: să te mai caut?¹⁵ –în întâlnirea astrală cu iubita se poate întâmpla ca cei doi să nu fie pe aceea şi lungime de undă, să treacă pur şi smplu unul pe lângă altul, neştiind unul de celălalt, necunoscându-şi dorinţele şi opţiunile

Te vrei privire: diamanturi verzi…¹⁶ – umanizarea iubitei nu este un proces simplu. Uneori această umaizare nu este posibilă din cauza regnurilor diferite (în cazul de faţă biologicul se opune geologicului, mineralului).

Minciună eşti: în tine oare crezi?¹⁷ –disperat, iubitul crede că iubita sa este o iluzie, o minciună, o fantasmă, depersonalizată şi dezumanizată, lipsită de dimensiunea credinţei, a iubirii şi/sau a religiosului.

De unde vii, din jos, de sus?¹⁸ –poezia devine ciclică,     reluându-se interogaţia retorică din primele versuri, de data aceasta inversate. Constatăm că nu s-a progresat deloc în procesul cunoaşterii, al clarificării unui sentiment şi al conturării unei imagini. Sau poate că această iniţiere în iubire este una concentrică, nu lineară.

Cine te-a nins, înalt apus?¹⁹ –asemenea îngerilor, femeia coboară din ceruri pentru a proteja bărbatul pentru a-i fi „logodnică de-a pururi, soţie niciodată.” (Interesant este numele de „logodnică” în diferite limbi: în limba rusă logodnica este nevesta, ceea ce aduce mult cu românescul nevastă. În italiană sunt mai mulţi termeni, unul dintre ei fiind „i promessi sposi” (vezi celebrul roman al lui Alessandro Manzoni ceea ce ar însemna „promişii”, după cum „fidanzata” înseamnă atât iubită, cât şi prietenă, mireasă sau logodnică. Numai soţia se numeşte… „moglie”, ceea ce stârneşte zâmbetele unui român. În franceză „fiance”, „fiancée” , se leagă de cuvântul „confiance” ceea ce s-ar traduce prin „încredere” şi chiar „credinţă”. (Există chiar un joc de cuvinte în franceză, cu conotaţii sexuale, în jurul cuvântului „con”, folosit ca prefix pentru alt cuvinte (consacre, confiance, convaincre etc.). Oricum, interesante toate aceste „sugestii” ale unor limbi străine pentru limba română.

De fericire ochiul mi s-a nins:²⁰ – iniţial, elegia, apărută în secolul VII î.e.n. în Grecia avea o accepţie pur formală, indicând o dispunere în distihuri, o alternanţă dintre un hexametru şi un pentametru. Elegia era recitată în acompaniament de flaut. De aceea este amintit în versurile acestei elegii. Elegia, datorită libertăţii formale, s-a renunţat repede la distihuri şi uşurinţei cu care trecea de la sentimentele de jale , la cele de exaltare războinică, trecând prin suferinţe erotice, a fost cultivată de foarte mulţi poeţi, dintre care se cuvine să-i pomenim pe Calimah, Philetas, Catul, Tibul, Properţiu, Ovidiu, Petrarca, Ronsard, Camöens, Young, Andre Chenier, Goethe, Schiller, Lamartine, Hölderlin, Shelley, Leopardi, practic mai toţi romanticii, Baudelaire, Rilke, Trakl, Esenin. La noi au scris elegii, între alţii, Gheorghe Asachi, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, G. Bacovia, Demostene Botez, Ion Vinea, Eugen Jebeleanu, Magda Isanos, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu etc.  Versul „De fericire ochiul mi s-a nins” are mai multe decodări: femeia care îi apare ca o ninsoare îi invadează acum retina; bărbatul (eul liric, poetul) plânge de bucurie pentru că i  s-a împlinit iubirea; poate fi şi o aluzie la Blaga (Zăpada făpturii ţine loc de cuvânt); ochiul nu mai arde, având acum certitudinea împlinirii.

Cuvânt nu eşti, cine te-a-nvins?²¹ – şi acest vers permite câteva decodări: femeia rămâne mai departe un mister, fiind imposibil de definit, de fixare prin cuvânt; femeia îşi pierde numele de fată, prin căsătorie; femeia rămâne doar o silabă, un sunet, care nu capătă consistenţa unei denotaţii.

Această elegie este scrisă în distihuri. În alte elegii am renunţat la acestea, mai ales că pentru distihuri am avut o secţie specială.

Versurile au rima împerecheată (aa, bb,cc,dd,ee,) diferită de la distih la distih, excepţie fiind, evident, versurile repetate.