Moartea e un vis albastru,²

Lemn de cer tăiat cu slova,³

Risipire în jugastru⁴

Şi nesomn dinspre Moldova.⁵

 

Moartea e un vis albastru,⁶

Vană vamă, vamă vană,⁷

Risipire în jugastru,⁸

Într-o noapte transilvană.⁹

 

Moartea e doar o grădină,¹⁰

Nici departe, nici străină,¹¹

Nici durere şi nici vină,¹²

S-o inviţi seara la cină.¹³

 

Moartea e un cântec mut.¹⁴

Nici sfârşit, nici început.¹⁵

Nici durutul nu-i durut:¹⁶

Lut am fost şi sunt sărut.¹⁷

 

Moartea e un vis păgân,¹⁸

Vis albastru de Săpânţa:¹⁹

L-ai culcat uşor la sân,

Lunecă pe cer sămânţa.²⁰

 

Lunecă pe cer sămânţa,²¹

S-a strivit de ochi un astru,²²

La Săpânţa, la Săpânţa

Moartea-i vis păgân, albastru.²³

Lucian Strochi

 

MOARTEA LA SĂPÂNŢA¹ (ELEGIE)  26 – Săpânţa este o comună din judeţul Maramureş, aflată la graniţa României în nord-vest. Este atestată documentar în 1373. Etimologie numelui localităţii: din lat. sapinus = brad (în franceză sapin). Este celebră prin Cimitirul Vesel, operă a meşterului Stan Pătraş din 1935. În versuri simple, naive, e prezentată viaţa celui răposat, cu bune şi rele, cu mult umor, dar şi cu gravitate. Singura operă comparabilă cu aceasta în lume este volumul de versuri al americanului Edgar Lee Masters, intitulat „Antologia orăşelului Spoon River.” (O  exemplificare: Moşierul Henry Benner: „Niciodată nu mi-a trecut prin minte/Până ce n-am ajuns pe moarte,/Că Jenny, cu iubirea ei, m-a ucid dinadins, /Fiindcă aveam şaptezeci de ani, iar ea doar treizeci şi cinci”. E vorba de acelaşi spirit ludic, de aceeaşi poftă de viaţă, de aceeaşi sfidare a morţii.

Moartea e un vis albastru,²  –albastrul este culoarea speranţei, dar şi a infinitului. Infinitul ne sperie, prin urmare el poate fi considerat o altă moarte. Albastrul poate fi şi culoarea morţii. De altfel diferite culori pot deveni culorile morţii: negrul, pentru că sugerează întunericul  veşnic, roşu pentru că este culoarea sângelui şi adesea sângele înseamnă moartea, galbenul pentru că este culoarea otrăvii, care, de multe ori înseamnă moarte, violetul, pentru că omul devin e adesea vânăt prin moarte, albul pentru că înghite toate celelalte culori etc.

Lemn de cer tăiat cu slova,³  – culoarea dominantă a cimitirului de la Săpânţa este albastru, numit chiar albastru de Săpânţa. Crucile sunt gravate şi colorate, culoarea dominantă fiind albastrul ceruleum. Prin urmare ai impresia că un lemn ceresc este sculptat pentru crucile morţilor.

Risipire în jugastru⁴  – jugastrul este un arbore ce ajunge până la 17 metri. E un copac cu lemn alb şi tare, folosit la confecţionarea unor unelte agricole, căruţe, mânere de scule şi instrumente de desen. Jugastrul se risipeşte deci în unelte utile omului.

Şi nesomn dinspre Moldova.⁵ –aluzie poate la albastrul de Voroneţ, la culoarea albastră a multor case din Moldova.

Moartea e un vis albastru,⁶ – e vorba de o moarte cosmică, petrecută undeva în ceruri. Depărtările sunt albastre, ca şi moartea care este o „depărtare”.

Vană vamă, vamă vană,⁷ –vers scris de Laurenţiu Ulici, pentru prietenul său Romulus Vulpescu.

Risipire în jugastru,⁸ –e  aici o repetiţie ce urmăreşte rotunjirea unor tonuri şi sonuri.

Într-o noapte transilvană.⁹ –„noaptea transilvană” este replica Moldovei atinsă de nesomn.

Moartea e doar o grădină,¹⁰ –am explicat undeva esenţa acestui vers şi a următoarelor. Maramureşeanul nu se teme de moarte, dar nici nu e indiferent faţă de ea, căutând să şi-o facă prietenoasă.

Nici departe, nici străină,¹¹ –moartea e permanent în preajma noastră, respiră acelaşi aer cu noi. Această „avertizare” este specifică maramureşeanului.

Nici durere şi nici vină,¹² –moartea este un proces firesc, natural şi trebuie privit şi primit ca atare.

S-o inviţi seara la cină.¹³ –acest vers l-am auzit cântat într-un cântec din Deseşti. Cele patru versuri din strofa a treia, ca şi următoarele patru din strofa a patra sunt realizate în monorimă, indicând o anumită apropiere de versul popular. Primele două strofe şi ultimele două au rima încrucişată.

Moartea e un cântec mut.¹⁴ –formulare aforistică, o posibilă definiţie a morţii realizată printr-o metaforă nominală.

Nici sfârşit, nici început.¹⁵ – moartea este un fenomen cosmic, infinit, imposibil de determinat prin măsurători umane. Nu putem cunoaşte decât un segment de dreaptă, nu şi dreapta.

Nici durutul nu-i durut:¹⁶ – durutul este un cuvânt drag mie, folosit în mai multe poezii între care şi Sonetul limbii române. Moartea nu e dureroasă, în vreme ce dragostea, da.

Lut am fost şi sunt sărut.¹⁷ –conform bibliei suntem născuţi din lut. Întorşi în lut, rămânem doar în iubirea celorlalţi, sărutul fiind o sinecdocă pentru iubire.

Moartea e un vis păgân,¹⁸ – vers mai greu de descifrat din cauza unor interpretări antonimice.  Pentru omul biblic moartea nu poate veni după moarte, căci moartea ne oferă şansa nemuririi (cel puţin a sufletului). La fel şi în alte religii. Moartea este acceptată însă de păgâni, aceştia văzând în ea un sfârşit al vieţii, al existenţei.

Vis albastru de Săpânţa:¹⁹ – cimitirul vesel de la Săpânţa este extraordinar pentru că sfidează moartea: mortul devine un personaj cu o traiectorie a vieţii clară, deloc liniară.

L-ai culcat uşor la sân, – gest tandru, sânul fiind văzut ca un izvor al vieţii.

Lunecă pe cer sămânţa.²⁰ –  viaţa poate reîncepe, aşa cum un copac sau o floare se ascunde într-o sămânţa.

Lunecă pe cer sămânţa,²¹ –sămânţa omului alunecă pe cer pentru că omul are şi o componentă divină.

S-a strivit de ochi un astru,²² –moartea poate fi un cataclism sideral. În acelaşi timp moartea poate fi salutată şi printr-o lacrimă, o răsfrângere a cerului.

La Săpânţa, la Săpânţa

Moartea-i vis păgân, albastru.²³ – această viziune extraordinară, această atitudine în faţa morţii, specifică dacului, asigură unicitatea acestui monument, deopotrivă artistic şi spiritual.