Timpul s-a oprit într-o permanentă amiază,¹

Spaţiul se descoperă pe sine, palid, în metastază,²

Luna e mereu în aceeaşi fază în harţi³

Şi e mereu doar ziua de marţi.⁴

„Prea abstract” – protestează cititorul;⁵

„Prea abstract” – crede şi Ziditorul.⁶

„Vezi să nu fi furat de rimă:

Caută altă materie primă…⁷

Dacă ai putea găsi altceva, ceva între sunete⁸

Care să nu fie nici muzică, nici tunete

Şi care să nu fie linişte, pauză, tăcere”.⁹

Auzul meu a găsit miere, fiere, durere.¹⁰

Dar trec mai departe,

Despicat ca o carte.¹¹

„Prea abstract”, „prea abstract”: ¹²

„Act, antract, contact, contract”.¹³

Sunt sufocat de cuvinte, de rime, ca de o anacondă:¹⁴

Ce scriere ciudată, prea îngrijită şi rondă,¹⁵

Ce nume frumos pentru o actriţă… ¹⁶

Să fie acviliţă, să fie pestriţă?¹⁷

Timpul s-a oprit într-un roşu permanent;¹⁸

Nici nu se poate mai decadent;¹⁹

Răsărit sau apus – n-o poate spune nici lumina învinsă,²⁰

Prinsă, scăpată şi iarăşi prinsă,²¹

Prelinsă pe undele râului care şi el s-a oprit,²²

Într-un altfel de asfinţit.²³

Panta rhei panta rhei ehei²⁴

E acum bietul Pantelei,²⁵

Vecinul meu, cu o casă ciudată, cu un turn²⁶

Cu un petic nocturn,²⁷

Rămas la roşu de cărămidă,²⁸

Cu puţin verde de omidă,²⁹

Şi care Pantelei a rămas, după un fulger, mut,³⁰

De parcă vorba-i fusese scut³¹

Şi care iese dimineaţa la peşte

„Peşte, peşte, mămăliga prăpădeşte”.³²

Soarele e o mămăligă, de un roşu dement:³³

Răsărit sau apus, nici boabele

De porumb, nici babele

tN-o mai pot spune:³⁴

„A dat, Doamne, o ploaie cu spume,

Cum n-a mai fost alta în lume”³⁵

Şi vecinul meu Pantelei se îneacă

Şi sufletul lui după trei zile

Se strecoară-ntr-o vacă.³⁶

Lucian Strochi

ELEGIE    (III)   82

Timpul s-a oprit într-o permanentă amiază,¹ – timpul nu poate exista decât ca durată, în derulare. Timpul oprit, suspendat este cel mai mare cataclism posibil.

Spaţiul se descoperă pe sine, palid, în metastază,² –dimpotrivă, spaţiul dezvoltat cancerigen, haotic, este  cel mai mare pericol pentru el însuşi, devenind incomensurabil.

Luna e mereu în aceeaşi fază în harţi³ –prin „harţi” se înţelege „dezlegare la…”. Luna, cel mai cunoscut corp ceresc alături de soare, apare şi ea îngheţată. „Harţi” este folosit cu sens conotativ.

Şi e mereu doar ziua de marţi.⁴ –timpul apare şi el îngheţat, mai mult, fără început, începând şi fixându-se într-o ipotetică marţi (în loc de luni). Dar marţi este legat de zeul Marte, zeul războiului (acesta are o zi din săptămână şi  o lună din an).

„Prea abstract” – protestează cititorul;⁵ –textul sufocat de abstracţii, este contestat de cititor, care şi-ar dori un alt timp de dialog.

„Prea abstract” – crede şi Ziditorul.⁶ –până şi Ziditorul îşi doreşte ceva concret. Creaţia sa este o urmare directă, metafizică, dar şi ontologică şi gnoseologică a setei de concret.

„Vezi să nu fi furat de rimă:

Caută altă materie primă…⁷ – Creatorul (sau o voce neutrală) cere o abordare mai profundă, rima părându-i-se doar un element decorativ, facil.

Dacă ai putea găsi altceva, ceva între sunete⁸ –Creatorul, gelos pe poet, îi cere acestuia perfecţiunea (ştiind că acesta nu o poate obţine).

Care să nu fie nici muzică, nici tunete

Şi care să nu fie linişte, pauză, tăcere”.⁹ –îi cere să definească nedefinitul, să stabilească nuanţa unei culori pe care artistul nu o vede, o muzică pe care acesta nu o aude.

Auzul meu a găsit: miere, fiere, durere.¹⁰ –răspunsul poetului este unul uman. Nu se poate debarasa de rimă, aceasta legând sonor virtualităţile devenite obiecte. Mierea-dulce şi fierea-amară sunt antonimice şi echilibrul dintre ele nu este unul senin, ci dureros.

Dar trec mai departe,

Despicat ca o carte.¹¹ –artistul, devenit Demiurg încearcă să ofere unui Judecător suprem alternativa sa. creaţia sa va fi o carte, el însuşi devenind o carte.

„Prea abstract”, „prea abstract”: ¹² –dar şi în cazul cărţii, e vorba doar de caracterul abstract, fantomatic, al unui obiect.

„Act, antract, contact, contract”.¹³ –rima lucrează în continuare, înmulţindu-se după principiul teniei, capul fiind în acest caz actul. Evident toate glotele sunt abstracte, aparţinând unui limbaj ştiinţific şi /sau administrativ.

Sunt sufocat de cuvinte, de rime, ca de o anacondă:¹⁴ – artistul, cu sensibilitatea lui specifică, resimte dureros atacul cuvintelor şi în primul rând al rimelor asupra sa.

Ce scriere ciudată, prea îngrijită şi rondă,¹⁵ –aluzie la scrisul calofil, dar şi la scrierea artistică, medievală unde cuvintele nu sunt despărţite de blancuri.

Ce nume frumos pentru o actriţă… ¹⁶ –aluzie la pseudonime, care adesea vor să înfrumuseţeze un nume real, reuşesc acest lucru, dar  „îngroapă” numele civil.

Să fie acviliţă, să fie pestriţă?¹⁷ –din nou un joc al rimelor, pe care îl practică îndeosebi copiii, la întâlnirea cu cuvintele.

Timpul s-a oprit într-un roşu permanent;¹⁸ – joc de cuvinte: roşul permanent este o culoare în pictură, aşa cum e roşul veneţian, cel englez sau lacul garanţă. Dar,, evident, „permanent” are şi o valoare denotativă desemnând un proces static, fixat definitiv. De fapt este o replică la spaţiul care se dilată permanent în ceea ce s-a numit „deplasarea” spre roşu din astrofizică

Nici nu se poate mai decadent;¹⁹ –ironie: decadent are o valoare morală sau cel mult artistică.

Răsărit sau apus – n-o poate spune nici lumina învinsă,²⁰ –apusul şi răsăritul seamănă mult, din Cauza poziţiei soarelui şi implicit a luminii.

Prinsă, scăpată şi iarăşi prinsă,²¹ –aluzie la caracterul pulsatoriu al luminii, dar şi la ideea unui joc enorm, cosmic.

Prelinsă pe undele râului care şi el s-a oprit,²² –lumina scapă mereu, regăsindu-se în oglindiri, în răsfrângeri.

Într-un altfel de asfinţit.²³ –asfinţitul dintr-o oglindă nu mai este unul real.

Panta rhei panta rhei ehei²⁴ –intrăm într-un joc al cuvintelor absurd, pe care îl practică toţi copiii, aşa cum ar fi „ala bala /portocala /cioc-boc/ treci la loc” sau „tiri/ biri/ turcaza”. De fapt este vorba de o expresie grecească, atribuită lui Heraclit, dar aparţinându-i de fapt lui Simplicius din Cicilia, un comentator al filosofiei li Heraclit şi care se traduce prin „totul curge”, expresia întreagă fiind în traducere: „totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”. E o afirmaţie asemănătoarei celei aparţinând  lui Lavoisier: „Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă”

E acum bietul Pantelei,²⁵ –odată cu personajul Pantelei se insinuează şi epicul, fără a fi trădat tonul elegiac.

Vecinul meu, cu o casă ciudată, cu un turn²⁶ –aluzie poate  la Turnul Babel, acolo unde „s-au amestecat limbile”.

Cu un petic nocturn,²⁷ –intrăm şi în alte zone ale limbajului, efectul sinonimic  şi neologic)pregătind surpriza: întunecat e înlocuit cu nocturn. Efectul este unul comic, ilar, ca şi cum ai spune: „De treci codrii de cupru” .

Rămas la roşu de cărămidă,²⁸ –multe culori preiau nuanţa unor obiecte. Roşu de cărămidă este un roşu veneţian, dar expresia o casă la roşu înseamnă o casă neterminată, netencuită.

Cu puţin verde de omidă,²⁹ –aluzie la muşchiul care se fixează pe cărămidă, odată cu trecerea timpului.

Şi care Pantelei a rămas, după un fulger, mut,³⁰ –frica poate anula limbajul.

De parcă vorba-i fusese scut³¹ –comparaţie interesantă: uneori ne apărăm de frică prin  cuvinte.

Şi care iese dimineaţa la peşte – naraţiunea continuă, cu o logică interesantă, generată de muţenie: eşti mut ca un peşte sau trebuie să nu vorbeşti când pescuieşti, pentru a nu speria peştii.

„Peşte, peşte, mămăliga prăpădeşte”.³² –e un fragment dintr-un joc al copiilor, dar şi autoreclama unui vânzător de paşte.

Soarele e o mămăligă, de un roşu dement:³³  – acum „dement” joacă rolul unui superlativ absolut catastrofic, aşa cum apar „foc de frumoasă”, „trăsnet de deştept” etc.

Răsărit sau apus, nici boabele

De porumb, nici babele

N-o mai pot spune:³⁴ –din nou despre răsărit şi apus imposibil de identificat de către plante sau de către cineva cu o mare experienţă.

„A dat, Doamne, o ploaie cu spume,

Cum n-a mai fost alta în lume”³⁵ –versurile amintesc de balada „Meşterului Manole”. E vorba desigur de un cataclism, de inundaţii catastrofale.

Şi vecinul meu Pantelei se îneacă

Şi sufletul lui după trei zile

Se strecoară-ntr-o vacă.³⁶ –ideea nemuririi sufletului prin transmigraţie, prin metempsihoză, prin metamorfoză.

Rima elegiei este una împerecheată, cu o excepţie, când devine monorimă: aabbccddeeffggcchhiijjkkllmmnnoopprrjsstttuvu.