Zăpada eschimoşilor (ELEGIE) 124

Nu ştiu ce credeţi voi despre zăpada eschimoşilor,¹ –această elegie aparţine mai mult epicului şi dramaticului decât liricului. Zăpada eschimoşilor este o expresie precum castraveţii grădinarului sau funia spânzuratului sau frizează absurdul cum ar fi să vinzi nisip în deşert.

Dacă aţi aflat măcar de faptul că ea există.² –tonul ironic pe care se bazează această elegie este contrapunctat de unele inserţii lirici, după cum vom vedea. Această falsă îndoială e un procedeu frecvent folosit în basm: „Şi mai trăiesc şi astăzi, dacă n-o fi murit…”

Am fost printre ei, prietenos şi deschis,³ –eul narativ simte nevoia unei detaşări superioare, comportându-se asemenea unui colonialist.

E drept doar în vis,⁴ –din nou relativizarea epicului, a faptelor.

Privind îndelung, împreună,

Prin ochiul lunetei.⁵ –la pol un observator astronomic percepe altfel realităţile cerului,m atât din cauza poziţiei, cât şi a atmosferei infinit mai purificate. Prin urmare a privi prin ochiul lunetei nu mai pare atât de absurd.

Am discutat pe larg despre soarta planetei,⁶ –din nou ironie. Eul narativ nu are cum discuta cu eschimoşii despre soarta planetei, eschimoşii fiind prizonierii propriului lor mediu, nefiind interesaţi de altceva, neputând fi interesaţi de altceva.

Despre petele de pe lună,⁷ –evident se poate discuta despre orice: despre petele de pe lună, despre canalele de pe Marte, despre exploziile solare etc.

Despre subţierea statului de ozon⁸ –din cauza freonului, stratul de ozon se subţiază tot mai mult, permiţând o agresivitate periculoasă din parate razelor ultraviolete, care astfel nu mai sunt ecranate, nu mai întâlnesc un strat natural de protecţie.

Şi despre orizontul care se curbează tot mai mult,⁹ –o ipoteză neconfirmată până acum.

Despre rezonanţa Schumann¹⁰, – rezonanţa Schumann constată o trăire mult prea intensă a corpului uman, prea rapidă, periculoasă din cauza neadaptării noastre la ritmul schimbat. Practic acum trăim mai puţin timp în aceeaşi unitate de timp. O zi nu mai are decât 16 ore , dar noi înregistrăm tot 24 de ore, rezonanţa Schumann accelerând de la 7,8 Hz la 12,5 Hz. Rezonanţa Schumann este un set de vârfuri de spectru în frecvenţa extrem de redusă a spectrului de câmp electromagnetic al Pământului (CEP). Rezonanţele Schumann sunt rezonanţele electromagnetice globale, exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafaţa pământului şi ionosferă. E numită aşa după fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic din 1952. Rezonanţa Schumann este posibilă pentru că spaţiul dintre supraafaţa Pământului şi ionosferă este un spaţiu închis.

despre freon,¹¹ –freonul e folosit mult la frigidere şi congelatoare.

Despre ultraşi¹² – ultraşii sunt   fanii agresivi ai unei echipe de fotbal (sau din alte sporturi).

şi despre ultraviolete,¹³ –ultravioletele sunt raze aflate la marginea spectrului ROGVAIV, dincolo de violet (aşa cum există şi infraroşul).

Despre toporaşi şi despre violete.¹⁴ –flori din flora spontană, care apar de obicei primăvara.

Eram de sfântul Foca¹⁵ –sfântul Foca apare de patru ori în sinaxar. E vorba de Sfântul Mucenic Foca sărbătorit pe 23 iulie (aducerea moaştelor)  şi pe 22 septembrie. A fost spânzurat din ordinul împăratului Traian.

şi mâncam carne de focă¹⁶ –evident, joc de cuvinte.^.

Şi cum stăteam noi aşa, pe o rocă,

Cam stingheră printre blocuri de gheaţă,

Era cam ger, ceva ceaţă de dimineaţă,¹⁷ –peisajul arctic nu este întotdeauna unul atrăgător. Nu cred că e posibilă ceaţa de dimineaţă în ţinutul zăpezilor veşnice.

Şi nu aveam nici hârtie, nici creion,

Am continuat să vorbim despre condiţia tragică a

Albatroşilor¹⁸ –aluzie poate la celebra poezie a lui Baudelaire, Albatrosul.

Şi despre zăpada eschimoşilor:¹⁹ –ajungem abia acum la sintagma din titlu.

„Noi avem cincizeci de sinonime pentru cuvântul

Zăpadă²⁰ –zăpada este capul de serie din seria sinonimică zăpadă –nea – omăt. Un exemplu clasic care demonstrează că sinonimie perfectă nu există: neaua este o zăpadă albă, iar omătul o zăpadă bogată. Elegia vrea însă să impună o idee, aceea că atunci când omul are nevoie, poate dezvolta infinite nuanţe. Pentru un european, zăpada este un fenomen destul de rar. Pentru un eschimos este mediul său natural. Prin urmare, eschimosul are nevoie de cât mai multe adjectivări, sinonime pentru a nuanţa această realitate.

Şi câteva mii de metafore pentru alb,²¹  –în zona în care trăiesc eschimoşii albul este tiranic. De aici şi nevoie de diferenţiere.

Despre care-mi spui că nici nu e o culoare,²² – mulţi consideră că albul, ca şi negrul nu sunt culori, întrucât nu aparţin spectrului ROGVAIV. Lumina albă este o împletire de culori, care apar ca atare numai trecute  printr-o prismă. Culoarea albă este de fapt o iluzie.

Şi asta îţi mărturisesc sincer mă doare,²³ –privat de o realitate care îi este apropiată, vitală, eschimosul resimte dureros, „absenţa” ei.

Şi totuşi, atunci când ne îndrăgostim,²⁴ –ştim puţine despre dragostea dintre eschimoşi, dar desigur fiind oameni, ei nu se pot diferenţia fundamental de ceilalţi oameni, din alte zone geografice şi culturale.

Avem grijă să nu pomenim,

De cuvântul zăpadă,²⁵ –cuvântul zăpadă este un tabu, un cuvânt totemic, care nu poate fi rostit fără rost.

Deşi lăsăm pe buze să cadă,

Cuvintele ca o ninsoare”.^{26 –}totuşi epitetele, comparaţiilor nu pot părăsi total acest câmp semantic.

„Te voi aştepta până când ninsori albastre,²⁷ –doar eschimoşii simt nuanţele. Ochiul uman este imperfect dar prin exerciţiu, poate ajunge să perceapă mult mai multe nuanţe decât un ochi neexersat.

Se vor îmblânzi sub astre,²⁸  – adică se vor topi, se vor înmuia.

Şi-mi vor arăta ora zece,²⁹ – timpul poate fi perceput simbolic. Să ne gândim la un ceas floral, de exemplu. Dar experienţa formidabilă a eschimosului îi permite acestuia să poată spune aceasta e culoarea zăpezii de la ora zece.

La fel ca ora mesteacănului,³⁰ –mesteacănul este şi el un copac alb.

care nu prea creşte pe aici,³¹ –mesteacănul este în această zonă, lipsită în general de vegetaţie, o prezenţă rară.

Dar al cărui alb, niciun copac, niciun duh,³² –mesteacănul este un copac cu o bogată mitologie şi simbolistică. S-au scris despre el nemuritoare poeme, îndeosebi de către poeţii ruşi, mesteacănul fiind pentru ruşi un arbore fundamental. Într-un film, mi se pare „călina roşie” mestecii erau botezaţi „miresele mele” de către erou şi îmbrăţişaţi ca adevăraţi copaci totemici.

Niciun văzduh,

Niciun ger,

Niciun înger,

Nu-l  poate întrece.”³³ – aceste versuri sunt un adevărat imn adus mesteacănului, ca entitate supremă, aproape divină.

Să vă spun discret,

Un enorm secret:

Zăpada eschimoşilor nu e niciodată rece.³⁴ –orice realitate dorită este fierbinte, fiind încălzită de gândurile şi sentimentele noastre.

Rimele din această elegie sunt împerecheate şi îmbrăţişate.