ODA SAU MAI DEGRABA O PREFATA DESPRE CE ESTE ANCADIERUL SI PENTRU CINE A FOST SCRIS (1)
De-ar fi să scriu sfios epitalamuri,1
Nu mi-aş alege drept eroi albi miri2
Şi-aş căuta printre cuvinte lamuri,3
Precum printre litere, sacre zidiri.4
Iar cântecul meu atunci un imn ar fi,5
Căci lumea-ntreagă nu-i decât o carte.6
Cine-ar citi-o, desigur că ar şti
Că versul este, dincolo de moarte.7
O odă poate s-ar cuveni să scriu8
Sau, şi mai bine-ar fi o epopee,9
Să laud mâna bravă, ochiul prea viu10
Şi tot ce e frumos la o femeie.11
Să laud cercul, degetul, inelul,12
Duhul cel sfânt ce peste noi pogoară13
Sau să încurajez, zâmbind, penelul14
Sau timpul ce se-ascunde, ca-ntr-o gară.15
Dar ce poem poate cuprinde-n versuri
Atâtea fericiri tăcute, spaime,
Să lege-n el atâtea universuri
Şi să cuprindă dragoste şi faime.16
Deci, neputând s-aleg, le las pe toate,17
Cum le-am găsit, târziu, pe ţărm nipon,18
În Albion,19 Italia20 (se poate)
Sau Franţa,21 sau Ninive,22 Babilon.23
Şi Persia,24 Arabia25 au fost printre mirese
Şi ţara mea26 (ea mi-a dat vorba, gândul).
Silabele cu grijă-au fost alese27
Să nu se năruie privirea, rândul.28
Am pus de toate: bocete, blesteme,
Sonete şi rondeluri şi ancade,29
Cuvinte demne de urcat în steme,30
Cuvinte-nvolburate din cascade.31
Un an întreg, atâta versul ţine:32
E-o unică poemă, dar glasuri zeci; 33
Ne închinăm aceleaşi lumine,34
Chiar de-am ales alte drumuri, poteci. 35
Îngândurat, dar săgetat de dor,36
Ţie mă-nchin, complice cititor.37
Lucian Strochi
Odă sau mai degrabă o prefaţă despre ce este ancadierul şi pentru cine a fost scris
De-ar fi să scriu sfios epitalamuri,1 -epitalamul provine din grecescul epitalamion (epi-despre, thalamos –pat nupţial) (fr. epitalame, lat. epithalamium). Este un poem liric ce se cânta sau se rostea la nuntă în cinstea tinerilor căsătoriţi. Provine din cântecele nunţiale hymeneus la greci şi fescenninus la romani. Cel mai celebru epitalam rămâne Cântarea cântărilor. Au mai scris epitalamuri Sappho, Pindar, Anacreon, Catul, mai nou Apollinaire, Tudor Arghezi, G. Călinescu. Cântecele populare româneşti de nuntă sunt veritabile epitalamuri.
Nu mi-aş alege drept eroi albi miri2 – albul este culoarea purităţii.
Şi-aş căuta printre cuvinte lamuri,3 – lamura este partea cea mai bună a unui lucru.
Precum printre litere, sacre zidiri.4 – litera zideşte cuvântul, cuvântul zideşte versul, versul, poemul, poemul, o întreagă lume. Ideea acestei strofe ar fi următoarea: nu trebuie să celebrăm doar un moment al vieţii, chiar dacă e unul astral, ci toată viaţa. Oda este un poem cântat, poem liric de înaltă inspiraţie, compus din strofe simetrice. Această odă conţine nouă catrene, la care se adaugă un distih final. Rima este încrucişată (abab), cu excepţia distihului, unde apare împerecheată.
Iar cântecul meu atunci un imn ar fi,5 –imnul (provine din gr. hymnos însemnând „cântec de biruinţă”, (lat. hymnus, fr. hymne)) se deosebeşte de odă prin faptul că este consacrat unui eveniment solemn sau unei personalităţi excepţionale. La origini era o invocaţie mistică adresată unei zeităţi. Poate avea un conţinut iniţiatic (imnurile orfice), sau pot fi erotice, filosofice. Imnul este cântecul naţional al unei ţări. La noi a scris excelente „imne” Ioan Alexandru. Oda este adesea expresia corului antic. În epoca modernă oda nu mai e legată de muzică precum ritmul. Au scris ode Alceu, Sappho, Anacreon, Horaţiu, Ronsard, Malherbe, Victor Hugo, Lamartine, Claudel, Tasso, Leopardi, Shelley, Keats, Tennyson, Schiller, Hölderlin, Derjavin, Lomonosov. În literatura română au scris ode: Gh. Asachi, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Aron Cotruş. Mai rar, oda poate avea şi sensuri ironice, atunci când „subiectul” nu e de fapt la înălţimea discursului liric.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.