ARTA POETICA (STAMPA)

Gheară a umbrei1 pătrunză

Neasemuită frunză.2

Dumneata,3

Lasă-mi tăcerea şi-nţelepciunea ta.4

Iată şopârla ţi-a învăţat uitarea,5

Aşa cum te uită zarea, marea,6

Şi zbaterea cozii-i acum,7

Ruga spre acelaşi fum,8

Ruga spre-acelaşi octombriu zeu.9

Teama de aceeaşi melancolie:10

Dar mie, vai mie,11

Pleoapa nu-mi cade,12

În cascade,13

Mâna se roagă,14

Rugă întreagă,15

Dar scrie poemul.16

Lucian Strochi

ARTĂ POETICĂ  (stampă) 

Gheară a umbrei1 – stampa este o altă specie literară pe care o propun. Nu trebuie confundată cu stanţa, din care a evoluat strofa. Stampa se deosebeşte de pastel întrucât nu surprinde doar un aspect din natură, ci permitere o dezbatere melancolică, o meditaţie plecând de la natură, văzută ca realitate globală, chiar dacă uneori se pleacă de la un detaliu considerat semnificativ. Imaginea gheară a umbrei mi-a venit prin 1980 când un iubi tor de imagini de la Bucureşti, a prezentat la o manifestare de la Biblioteca Judeţeană G. T. Kirileanu din      Piatra-Neamţ câteva zeci de diapozitive cu adevărat artistice. La acea manifestare erau invitaţi şi Ileana şi Romulus Vulpescu. Am văzut scăldate în lumină două frunze, dar  care acoperindu-se dădeau imaginea unei gheare a „umbrei.”

pătrunză

Neasemuită frunză.2 – frunza, prin forma ei, poate fi inimă lacrimă, gheară, practic poate lua orice formă.

Dumneata,3 – nu ştim cui i se adresează în acest fel poetul: luminii, frunzei, umbrei, naturii întregi.

Lasă-mi tăcerea şi-nţelepciunea ta.4 – o dovadă a înţelepciunii poate fi tăcerea. Natura tace adesea…

Iată şopârla ţi-a învăţat uitarea,5 – dacă e vorba de frunză, şopârla poate învăţa destule de la frunză, în primul rând lecţia mimetismului. Căzând, desprinzându-se de ram frunza învaţă uitarea.

Aşa cum te uită zarea, marea,6 – adică elementele îndepărtate

Şi zbaterea cozii-i acum,7 – în caz de primejdie, şopârla poate renunţa la coadă. Operaţia e dureroasă şi partea căzută se zbate multă vreme.

Ruga spre acelaşi fum,– fumul este cel care purifică totul, ca semn al arderii.

Ruga spre-acelaşi octombriu zeu.9 – fiecare fiinţă se roagă în felul său. Iar frunza se roagă zeului octombrie să o mai lase pe creangă o vreme.

Teama de aceeaşi melancolie:10 – tristeţea nu este dorită întotdeauna.

Dar mie, vai mie,11 –eul liric se lamentează transformând stampa într-o doină de jale.

Pleoapa nu-mi cade,12 – frunza seamănă cu o pleoapă. Dar omului nu-i cad pleoapele, deci nu se poate înnoi, nu poate intra    într-un ciclu al morţii şi al reînvierii.

În cascade,13 – căderea frunzelor poate semăna cu o cascadă.

Mâna se roagă,14 – mâna poate face multe, inclusiv se poate ruga.

Rugă întreagă,15  – ruga mâinii poate fi un gest fundamental.

Dar scrie poemul.16 – adevărata rugă a mâinii este scrisul. Poziţia mâinii care scrie este identică cu cea a mâinii care se roagă.

Această stampă a avut şi o variantă nerimată, publicată în volumul Totul despre mine: „frunză /gheară a umbrei/lasă-mi tăcerea şi-nţelepciunea te/iată şopârla şi-a învăţat /uitarea /şi zbaterea cozii-i acum/ruga spre-acelaşi octombriu zeu./ aceeaşi melancolie dar mie/pleoapa nu-mi cade /mâna se roagă/dar scrie poemul.”

Modelul de la care am plecat în realizarea stampei este stampa japoneză: imagine pură, esenţializată, dar şi meditaţie adâncă, tulburătoare, tremurată.