Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (3)

CORNEL PAIU: Ce simpatii aveţi pentru/ printre zeii antici?

LUCIAN STROCHI: M-au impresionat destul de puţin zeii. I-am considerat cârcotaşi, mărginiţi, puşi permanent pe gâlceavă, fiind obsedaţi sexuali. Imaginea lor îmi apare eminamente negativă. În schimb am multe simpatii pentru  semizei. Sunt mai umani, sunt muritori, iar faptele lor se fac de cele mai multe ori în numele umanităţii. Îmi plac Prometeu, Hercule, Tezeu. Dintre eroi îmi plac Ulise, Penelopa, Achile, Hector, Orfeu, Ghilgameş (îl consider erou).

CORNEL PAIU: Care dintre aceştia v-ar plăcea să vă fie prieteni şi care, dimpotrivă, nicidecum duşmani?

LUCIAN STROCHI: Nu mi-am propus să am prieteni printre zei. Nu mă tem de ei. Dar mă plictisesc. Sunt mult prea previzibili.

CORNEL PAIU: Credeţi că există zei contemporani, moderni, zâmbesc puţin, deşi n-ar trebui, postmoderni?

LUCIAN STROCHI: Există mituri moderne şi dacă nucleul unui asemenea mit este un erou, atunci da, există zei. Dar cred că mai degrabă vorbim tot de semizei şi/sau de eroi. Un Superman este un asemenea exemplu.