Într-o noapte cu lună plină,¹ –multe din întâmplările lirice se petrec pe lună plină, natura arătându-se complice, coparticipativă la tribulaţiile eroilor, ale poetului.

În biblioteca învelită în lumină

De sidef,² –lumina de sidef are o strălucire se alb mat.

de argint,³ –evident şi lumina argintie e tot albă.

de pulberi de stele,⁴ –mai slab, dar şi pulberea stelelor poate lumina.

Logostele,⁵ –stelele logostele  apar în folclorul românesc. Ele sunt stele „spirituale”, se nasc şi mor odată cu oamenii.

Au început să vorbească,⁶ –biblioteca permite un dialog între diverse culturi şi diverşi autori. Evident e vorba de un dialog mut. Aici el devine sonor prin magie. Aceasta amplifică sunetele până când acestea ajung audibile.

Cu limbă crăiască, de iască, păsărească,⁷ –există mai multe limbi şi, pentru a le înţelege mesajul, trebuie să ai codul acelor limbi.

Cărţile mele.⁸ –cărţile aparţin doar formal posesorului bibliotecii. În realitate fiecare carte aparţine autorului care a scris-o.

Vorbeau între ele,

Despre vrute, nevrute,⁹ –se imaginează un dialog între cărţi, nu se ştie în ce limbi. Până la urmă contează mesajul.

Despre domniţe diafane, despre brute,¹⁰ –aluzie poate la mitul Frumoasa şi Bestia, sau la atâtea basme în care o domniţă este răpită de un zmeu.

Despre cavaleri, despre ţărani,¹¹ –e vorba de romane istorice şi romane sociale.

Despre războaie de o sută de ani,¹² –a existat un asemenea război care a durat, e drept cu unele întreruperi, chiar mai mult de o sută de ani.

Despre graniţe, despre cetăţi, despre bani,¹³ –subiecte obişnuite pentru cărţile medievale sau din perioade mai noi.

Despre eroi, despre morminte.¹⁴ –aluzie poate la cartea lui Ernesto Sabato intitulată Despre eroi şi morminte, dar şi la cărţile care tratează războiul.

Vorbeau cu şi fără cuvinte.¹⁵ –mică şi nevinovată cochetărie.

Învelite-n piei de viţel,¹⁶ –biblioteca este una clasică, respectabilă, profesionistă.

În carton lipit cu clei de oase,¹⁷ –aceeaşi observaţie. Bibliotecile cu cărţi legate în piele au şi rolul de a impresiona vizitatorul acelei biblioteci.

Vorbeau cu limbi de oţel,¹⁸ –e vorba de glasul armelor sau oricum un limbaj tăios, dur, fără înflorituri.

Cu limbi de mătase.¹⁹ –limbile de mătase indică literatura Orientului, cu plecăciuni răsăritene, cu mătasea folosită ca decor, cu inflexiuni blânde şi molatice ale cuvintelor.

Vorbeau îndeosebi în latină:²⁰ –se sugerează că e vorba de o bibliotecă prestigioasă, cu multe cărţi aparţinând Evului Mediu. Se ştie latina era limba Evului Mediu european. E.R. Curtius are chiar o carte intitulată Literatura europeană şi Evul mediu latin.

De aceea vorbele aveau o patină

Puţin neobişnuită, bizară.²¹ –se sugerează că asemenea cărţilor, şi cuvintele pot primi o patină de vechi, o lustruire.

Vorbeau vorbe mari: despre „datorie” şi „ţară”²² –într-o perioadă în care e o ruşine să fii patriot, riscând să fii considerat naţionalist, cuvântul ţară sau cuvântul datorie trebuie cenzurate. De aici şi ideea că sunt vorbe mari. Evident perspectiva este una ironică.

Despre „credinţă” şi despre „dreptate”.²³ –credinţa şi dreptatea sunt şi ele cuvinte prohibite. De fapt alături de speranţă, credinţa şi adevărul sunt atribute fundamentale ale omului (la slavi luând chiar nume feminine: Vera, Nadejda şi Liubovi).

Vorbeau despre toate.²⁴ –formulă prin care se spune totul şi nimic.

Apoi cărţile tăcură şi ieşiră în piaţă,²⁵ –vers ambiguu, cărţile    trădându-şi autorii.

Autorii traşi de sfori, traşi de aţă,²⁶ –la fel.

Vorbeau alandala:²⁷ –aceşti autori se identifică uşor, pentru că şi-au pus semnăturile pe operele lor.

„Ala bala, portocala,

Mandala”²⁸ –la început vorbele par a aparţine unei mulţimi nediferenţiate. Mai mult, sensul cuvintelor ne scapă, reţinând doar învelişul sonor al cuvintelor: sunt sudate cuvinte din jocul copiilor cu concepte filosofice precum „mandala”.

Tucidide²⁹ –urmează o serie întreagă de personalităţi, aparţinând culturii universale. Este o galerie de stampe, de portrete. Trimiterile par a fi fanteziste, fără nicio legătură cu persoana. Tucidide (460-398 î.H.) a fost un om politic şi un istoric atenian, autorul unei vaste monografii despre războiul peloponeziac. A fost numit unul din comandanţii flotei Ateniene, dar nu a reuşit ca strateg, fiind trimis în exil după bătălia pierdută de la Amfipolis. A murit asasinat.

Vorbea despre mulţimile incluse sau vide;³⁰ . Tucidide a fost strateg al Atenei. De aici şi trimiterea ironică referitoare la „mulţimi”. Mulţimile incluse sau vide ţin de sfera matematicii, nu a istoriei.

Demostene³¹ –Demostene (384-322 î.H.) a fost un om politic şi orator atenian. A fost considerat cel mai mare orator al Antichităţii.

Despre întâmplări obscene; – trimitere ironică: întâmplările obscene aparţin politicului.

Însuşi Dante³² –Dante Alighieri sau Durante degli Alighieri (1265-1321) a fost un poet şi filosof italian, om politic, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Este autorul Divinei Comedii, capodoperă a literaturii universale.  Este principalul animator al noului stil literar  „Dolce Stil Novo”. A mai scris Vita Nova dedicat Beatricei (Bice di Folco Portinari), precum şi Le Rime. Dante a scris şi Il convivio, o prezentare  a cunoştinţelor vremii, De vulgari eloquentia şi De Monarchia.