CORNEL PAIU: Aveţi în lucru şi alte proiecte dramatice?

LUCIAN STROCHI: Nu. Am terminat un proiect important pentru mine, Ancadierul şi Integrala Ancadierului şi vreau să mă reîntorc la proză. În primul rând la romanul Rezervaţia din care am scris peste o sută de pagini, apoi la Vopsitorul de poduri, o continuare a romanului Funia de nisip, respectiv întâmplările pe care le-am trăit în perioada 1958-1968. Am scris şi câteva povestiri despre / pentru copiii şi le voi cuprinde într-un volum dacă se vor mai adăuga câteva „piese”. Asta nu însemnă că nu voi mai scrie niciodată teatru.

CORNEL PAIU: Unele dintre piesele dvs. au fost jucate, puse în scenă, reprezentate scenic?

LUCIAN STROCHI: Nu. O singură piesă a fost „într-un fel” pe scenă. A fost proiectul de diplomă al unei nepoate care a făcut „scenografie”. Ei bine, scenografia ei a fost pusă pe scena Teatrului din Timişoara. Eu am văzut doar câteva poze…