lacul codrilor¹

galben îneacă priviri ²

nuferi albaştri³

Lucian Strochi

 Eminesciană (aware)  

lacul codrilor¹   – acest text este  primul haiku dacă ţinem cont de aspectul formal (triptic, structura 5-7-5 silabe). Punctul de plecare a haikuului este desigur poemul Lacul de Mihai Eminescu, mai exact prima strofă: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă/ tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă.” Desigur nu e doar o întâmplare faptul că acest prim haiku trimite la Eminescu. Primul vers este identic cu primele două cuvinte din textul eminescian. Eminescu, cu o intuiţie genială, stabileşte cele două noi valori cromatice, pentru galben  şi albastru, respectiv verde şi alb. Prin suprapunerea celor două culori se obţine verdele, prin rotire, albul (experienţa cu discul colorat alternativ albastru-galben şi care prin rotire devine alb este edificatoare).

galben îneacă priviri ²  – pe mine m-a interesat altceva şi anume sugestia. Lumina galbenă a lacului cotropeşte privirea, o copleşeşte, o îneacă.

nuferi albaştri³   – nuferi albaştri este un oximoron, întrucât reuneşte două realităţi incompatibile. Nufărul nu e niciodată albastru, dar el se află într-o logică de succesiune a imaginarului: alb – galben – albastru. Nufărul albastru este însă şi o  floare albastră, floarea romantică a nostalgiei, a infinitului, a imensităţii. (Eminescu are o poezie care se numeşte Floare albastră). Dar nufărul este floarea Asiei, replica trandafirului european. Este floarea budismului. Dar budismul înseamnă şi nirvana, stingerea, atingerea echilibrului absolut, cucerirea infinitului. O ultimă posibilă interpretare: Eminescu este un nufăr albastru.