PRIETENIE (KARUMI)
pe pod sub lună1
împreună cu Bashō2
umanitate3
Lucian Strochi
Prietenie (karumi)
pe pod sub lună1 – şi acest text este un haiku, din punct de vedere formal (tristih cu structura 5-7-5 silabe). Podul şi luna sunt două elemente întâlnite frecvent în lirica niponă, precum şi în stampe.
împreună cu Bashō2 – e vorba desigur de MATSUO BASHō, cel mai important autor de haikuuri din lume, din toate timpurilor, figură aproape legendară, căruia i se atribuie şi numeroase maxime şi cugetări.
umanitate3 – umanitatea este sensul ultim şi poate cel mai înalt al culturii. Umanitatea cuprinde atât ideea de dragoste, de solidaritate, de compasiune, cât şi de prietenie. Ultimul cuvânt din haiku leagă tot textul, dându-i unitatea necesară. Umanitatea este un pod – pentru că podul uneşte, este o lună – pentru că toţi vedem la fel luna indiferent de naţiei, sex, religie etc. Dar umanitate înseamnă şi prietenie, aici desigur o prietenie care vine din respectul pentru un mare poet şi pentru o mare cultură. Triunghiul logic al haikuului: pod – împreună – umanitate. Se remarcă absenţa totală a verbului şi folosirea doar a opt cuvinte.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.