DANS (WABI)

sinucigaşa1

sete de simetrie2

semn străveziul3

Lucian Strochi

 Dans (wabi)

sinucigaşa1    – dansul m-a fascinat dintotdeauna. Mi-a plăcut faptul că e o artă totală: poezie, pictură, sculptură, muzică, poză şi… dans.  Mi se părea că dansul surprinde ritmul pur, forma perfectă a naturii. În acelaşi timp l-am considerat un joc al asimetriilor şi simetriilor. Într-un poem din volumul Cuvântul cuvânt începeam o poezie omonimă astfel: „ sinucigaşa sete de simetrie/dorită asemenea unui joc de copii/şi iată viaţa/ împrejmuindu-mi hotarul despicat /între haos şi ritm.” Cuvântul sinucigaşa prezintă câteva particularităţi interesante: are cinci vocale (cifra actului, a atmanului), are doi de „i” şi doi de „a”, adică cea mai închisă şi mai deschisă vocală,     sugerându-se o apertură maximă şi un „u” vocala care asigură vibraţia

sete de simetrie2    – simetria este una din obsesiile universului atunci când haosul  se cosmicizează. În fond noi, oamenii, suntem realizaţi simetric.

semn străveziul3 –dansul nu lasă urme, el este o permanentă mişcare străvezie, un semn străveziu. Am văzut cu mulţi ani în urmă un film de animaţie a lui Mc Larren (cu un fond muzical asigurat de naiul lui Gheorghe Zamfir), în care dansul descompus, aproape străveziu, realiza adevărate volute, o artă uluitoare.

Acest haiku este realizat în formulă clasică: tristih cu silabele structurate după canonul 5-7-5, nu conţine nici un verb, are doar şase cuvinte şi cu excepţia unei prepoziţii,toate cuvintele încep cu „s”, s indicând şerpuirea, voalul care înconjură trupul cântăreţei.