DANS (WABI)
sinucigaşa1
sete de simetrie2
semn străveziul3
Lucian Strochi
Dans (wabi)
sinucigaşa1 – dansul m-a fascinat dintotdeauna. Mi-a plăcut faptul că e o artă totală: poezie, pictură, sculptură, muzică, poză şi… dans. Mi se părea că dansul surprinde ritmul pur, forma perfectă a naturii. În acelaşi timp l-am considerat un joc al asimetriilor şi simetriilor. Într-un poem din volumul Cuvântul cuvânt începeam o poezie omonimă astfel: „ sinucigaşa sete de simetrie/dorită asemenea unui joc de copii/şi iată viaţa/ împrejmuindu-mi hotarul despicat /între haos şi ritm.” Cuvântul sinucigaşa prezintă câteva particularităţi interesante: are cinci vocale (cifra actului, a atmanului), are doi de „i” şi doi de „a”, adică cea mai închisă şi mai deschisă vocală, sugerându-se o apertură maximă şi un „u” vocala care asigură vibraţia
sete de simetrie2 – simetria este una din obsesiile universului atunci când haosul se cosmicizează. În fond noi, oamenii, suntem realizaţi simetric.
semn străveziul3 –dansul nu lasă urme, el este o permanentă mişcare străvezie, un semn străveziu. Am văzut cu mulţi ani în urmă un film de animaţie a lui Mc Larren (cu un fond muzical asigurat de naiul lui Gheorghe Zamfir), în care dansul descompus, aproape străveziu, realiza adevărate volute, o artă uluitoare.
Acest haiku este realizat în formulă clasică: tristih cu silabele structurate după canonul 5-7-5, nu conţine nici un verb, are doar şase cuvinte şi cu excepţia unei prepoziţii,toate cuvintele încep cu „s”, s indicând şerpuirea, voalul care înconjură trupul cântăreţei.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.