Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (19)

Mai nou sunteţi Ambasador Cultural Nemţean… Aşa cum prietenul nostru medicul-scriitor Dan-Gabriel Arvătescu este Ambasador Nemţean, Secţia Sănătate… Ambii aleşi de nemţeni… Ambii meritând sincere felicitări… Aşadar, Excelenţa voastră, Domnule Ambasador, cum percepeţi noua calitate şi ce proiecte aveţi în vedere a genera şi a susţine în această calitate?

LUCIAN STROCHI: Eu cred că această calitate este o recunoaştere nu atât a valorii, cât a capacităţii de a comunica, de a te implica în viaţa cetăţii. Prin urmare, luându-mi rolul în serios, voi avea un dialog cu autorităţile în legătură cu unele proiecte cultural-artistice ale judeţului între care: aniversarea Centenarului; constituirea şi editarea unei colecţii de cărţi cu şi despre Ţinutul Neamţului care să se numească chiar Cărţile Neamţului. E vorba de cărţi de beletristică, de cărţi de ştiinţă, de albume de artă; construirea la Ghindăoani un monument care să cinstească aşa cum se cuvine victorie strălucită a moldovenilor petrecută la 1395, la Hindău. E vorba de multe proiecte pe care oamenii le au şi pe care mi le încredinţează pentru a le comunica şi apăra mai departe. Visez pentru Piatra Neamţ un spaţiu adecvat pentru expoziţiile de artă plastică; pentru Roman o stagiune teatrală permanentă; înfiinţarea la Bicaz a unui adevărat Muzeu al Civilizaţiei Muntelui; o mai strânsă colaborare cu mănăstirile , bisericile şi schiturile din Neamţ, adevărate focare de credinţă şi cultură; organizarea unor tabere de creaţie pentru pictură, literatură, muzică etc. Există apoi apărarea, conservarea şi promovarea turismului cultural, mitico-legendar, etnofolcloric şi ecumenic. Se pot face multe, cu beneficii imense. Şi poate cel mai important lucru dintre toate, acomodarea tinerilor, tineretului cu realităţile şi provocările de mâine şi de ieri.