vai Utamaro¹

două iubiri secrete²

basho³ e floarea⁴

Lucian Strochi

EROS LIVRESC  (AWARE)

vai Utamaro¹   – într-un poem intitulat Portret vorbit din volumul Cuvântul cuvânt se găsesc referiri la doi pictori japonezi şi anume hokusai şi utamaro: „hokusai  utamaro o singură /neîntreruptă linie/coborând văi urcând munţi/ o singură  neîntreruptă linie/dând târcoale ovalului /unei femei/ despre care nu ştiam nimic.” Poemul era un comentariu liric la o lucrare înfăţişând un portret de femeie cu evantai. Kitagawa Utamaro (1753-1806) este cred pictorul japonez al femeilor frumoase (bijin-ga), indiferent de faptul că erau tinere nevinovate, prostituate, actriţe sau gheişe. Edmond de Goncourt l-a numit pictorul caselor verzi (les maison closes). Arta lui Uramaro se remarcă prin câteva noutăţi: persoanele sunt individualizate, recognoscibile în portrete, în ciuda convenţiilor artei japoneze; faţa persoanei este în prim plan, reprezentarea este de obicei „bust” (okubi-e), dând imaginii un puternic impact emoţional; folosirea frecventă a fondului micacés (perlat, strălucitor din cauza prezenţei pulberei de mica (kira-e); folosirea negrului intens (ivoriu) pentru părul femeilor; savanta prezentare a părului (ondulaţiile); realizarea unor portrete „psihologice” (realizează în 1792-1793  seria Zece tipuri de studii fizionomice de femei (Fujin sagaku juttai); introduce portretul în pictura japoneză. Ca pictor erotic, Utamaru realizează câteva opere celebre, precum Ehon Utamakara (Cartea intimităţii ), Almanahul ilustrat al caselor verzi (Seiro ehon nenju gyoji), precum şi o serie de douăsprezece stampe intitulate Preludiul Plăcerii (Negai no itoguchi).

două iubiri secrete² –e greu de spus care sunt cele două iubiri secrete: femeia  şi iubirea sau femeia  şi bărbatul, întrucât se crede că Utamaro avea unele inclinaţii homosexuale. Sau poate femeia şi pictura, modelul şi portretul…

bashō³ – cel mai mare poet de haikuuri. Se poate spune că adevăratul haiku începe cu Bashō. Bashō i se opune lui Utamaro, întrucât la el iubirea e doar abia sugerată. (Se ştie că haikuul atacă foarte rar tema iubirii).

e  floarea⁴   – floarea trebuie citită denotativ sau conotativ. Denotativ, floarea este unul din pilonii sacri ai Japoniei (crizantema reprezintă chiar stema Japoniei). Conotativ, floarea poate reprezenta chiar ideea de sex (apropo şi de deflorare). Dar floarea poate şi şi o expresie sublimă, ultimă, a artei şi a naturii (vorbim de înflorirea culturii).

Tehnic şi acest haiku este scris cu onji şi respectă canoanele: tristih cu structura 5-7-5.

Există şi destule sugestii şi realizări tehnice interesante. Cuvântul floarea conţine exact şapte litere (şapte-simbolul iniţierii). Vocala „o” leagă cuvintele esenţiale din text: Utamaro, două, Basho, floare. „O” sugerează perfecţiunea şi centrul. „U”, vocala vibraţiei, este prezentă de trei ori, obligându-ne să citim: Utamaro – două iubiri.

Cuvântul – cheie este secrete, care poate fi atât un substantiv la plural feminin sau un adjectiv, ca în cazul de faţă. Haikuul are doar şapte cuvinte şi un singur verb şi acela „a fi”.

Arta lui Utamaro a influenţat opera impresioniştilor, precum şi pe cea a lui Gustav Klimt.