Tanka este o poezie cu formă fixă, una dintre cele mai vechi din literatura japoneză, care constă din cinci unităţi cu versuri de 5-7-5/7-7 silabe. Partea care conţine 5-7-5 se numeşte kami-no-ku (fraza superioară), iar cea care conţine 7-7 se numeşte shio –ku (fraza inferioară). Tanka este mai veche decât haiku. Cele mai vechi tanka se numeau hanka (poem răsturnat), pentru că era de fapt o adiţionare plus concluzie la o chōka.

În era Heian a apărut renga ca un joc. Cineva recita sau crea un kami-no-ku sau shimo-nu-ku şi cerea celuilalt participant să adauge   alte versuri.

Tanka este o poezie scurtă (doar 31 de silabe) fiind întrecută doar de haiku (17 silabe). Forma populară predilectă a liricii populare japoneze este dodotsu –un catren de 26 de silabe (7+7+7+5). În secolul XI se impune imayo-uta (cântece de acum), un poem în patru versuri, fiecare de 12 silabe, cu o cezură după primele 7 silabe, acelaşi tipar folosit şi în ko-uta, mici cântece din perioada Muromachi.

Această esenţializare a textului, această voluptate a miniaturalului caracterizează toate popoarele insulare, dar în primul rând pe japonezi. Japonezii realizează bonkei (peisaj pe tavă) şi bonsai (arta creşterii arborilor pitici).

Toată arta japoneză are o supratemă: dragostea pentru flori şi natură.

Tanka avea obligatoriu un cuvânt – kigo – care să permită localizarea lui în anotimp, în spaţiul moral al sufletului nipon.

Uta înseamnă în japoneză poezie şi cântec. Poemele erau recitate şi cântate de kataribe, replica niponă a trubadurilor.

Cele mai vechi texte poetice se găsesc în cronicile Kojiki –Cartea întâmplărilor străvechi şi Nihongi (Nihon Shoki) –Analele nipone. Apar poemele lungi choka sau nagauta, dar şi poeme scurte precum mijikauta, tanka sau waka. Apare şi katauta (o jumătate de poem), adică tristihul 5+7+7 şi apoi sedoka, care uneşte două katauta care conţine 38 de silabe (5+7+7; 5+7+7). Orice poem lung se încheie cu un vers heptasilabic (5+7+7). Strofele conclusive din poemele lungi se numesc hanka sau kaeshiuta (dedicaţie).

Lucian Strochi