„Femeia luptătoare, între mit şi realitate” este un eseu provocator, incitant, încercând prezentarea sintagmei în diacronie, din Antichitate şi până astăzi, şi în sincronie, înfăţişând acest tip de femeie în diverse ipostaze: zeiţă, muritoare, personaj mitico-legendar, mamă, amantă, soţie, femeie metamorfozată, femeie fatală, femeie retrasă, femeie dedicată altora, unei cauze măreţe, femeie prizonieră, regină, împărăteasă, scriitoare, militantă, fiică, sportivă, eroină, personaj literar, plastic etc.

Toate acestea sunt prezentate logic, într-o structură severă, riguroasă, pendulând între microeseu sau articolul de dicţionar, cu o înălţime a spiritului remarcabilă.

Meritul acestui eseu este însă acela că permite şi chiar cere dezvoltări fractalice, dilatări, noi argumente, completări, atitudini, nu te lasă o clipă neutral, într-un echilibru indiferent.

Prin urmare voi adăuga şi eu noi nume, ce mi se pare că nu pot lipsi dintr-o ediţie amplificată, revăzută a cărţii.

Acestei eseu ar trebui să mai includă AMAZOANELE, fiicele lui Ares, dintre care ne rămân în memorie HIPPOLYTA şi ANTIOPE. Amzoanele erau atât de temute, încât o victorie împotriva lor ajunsese să fie mai sărbătorită de atenieni decât o victorie asupra perşilor. Şi, semnificativ lucru, când erau totuşi învinse (AELLA, ALCIBIA, ASTERIA, CELENA, DEIANIRA) erau învinse de un Heracles sau de către Achile (ANTANDRA, ANTIBROTE, BREMUSA), de Ajax (DERINOE) sau Diomede (ALCIBIA, DERIMAMACHEIA).

Dar poate cea mai mare luptătoare a fost ARACHNE, o tânără din Lidia, fiica lui Idman din Colofon, o neîntrecută ţesătoare. A provocat-o pe Atena, inventatoarea meşteşugului ţesutului. În dispută directă, Arachne a întrecut-o pe zeiţă, scotând la iveală păcatele zeilor, iubirile lui Zeus cu DANAE, LEDA sau EUROPA. Arachne s-a spânzurat, fiind umilită de Atena, iar aceasta a transformat-o totuşi în păianjen, salvând-o de la moarte. Arachne este un Prometeu feminin.

Se regăsesc, în mitologie sau în scrierile biblice, multe femei luptătoare, unele cu un rol mai puţin fast: DALILA, MEDEEA, LEDA, DANAE.

În mitologia japoneză impunătoare apare zeiţa Soarelui, AMATERASU, cea născută din ochiul lui Izanagi, cea mai importantă zeitate şintoistă.

Luptătoare pot fi considerate şi scriitoarele, unele dintre ele reuşind să impună anumite modele ale genului, influenţând profund, prin opiniile lor, contemporanii: MADAME DE STAËL, cu ale sale preacunoscute Reflexii, dar şi cu Corinne ou l‘Italie sau De l’Allemagne, MARGARETA DE NAVARA, născută în anul când Cristofor Columb descoperea America şi fiind de neam ilustru, purtând şi numele de d’Angoulême, d’Alençon, de Valois, de France!), soră cu regele Franţei, François I, regina consort a regelui Henric al II-lea de Navara, mama Jeannei d’Albret, al cărei fiu, Henric de Navara a fost carismaticul rege Henric al IV-lea al Franţei, primul rege Bourbon, scriitoare strălucită, autoarea Heptameronului. Margareta a fost o luptătoare în adevăratul sens al cuvântului, încercând să obţină eliberarea fratelui ei Francisc I, capturat de împăratul Carol al V-lea în urma bătăliei de la Pavia din 1525. Regina a mers prin zăpadă călare câte douăsprezece ore pe zi. Misiunea ei nu a reuşit, dar Francisc a fost ulterior tratat ca un rege; GEORGE SAND (LUCILLE AURORE DUPIN DE FRANCNEIL, baroană Dudevant), autoarea unor romane precum Indiana, Lelia, Balta Diavolului, Scrisoare către popor, Scrisoare către bogătaşi, Omul de zăpadă, Confesiunile unei tinere fete, Impresii şi amintiri, o luptătoare de la 1848 (unele caricaturi o considerau figura numărul unu a revoluţiei), o femeie care fuma în public, care purta pantaloni şi care călărea bărbăteşte, femeie care a influenţat mari spirite precum Alfred de Musset, Frederic Chopin, Sainte Beuve, Merimée, Vigny, Delacroix, Michelet, Theophile Gautier, colaboratoare a Guvernului Provizoriu şi fondatoare a săptămânalului La cause du Peuple.

Se cuvine să mai amintim de „SURORILE BRONTE” (EMILY, CHARLOTTE, ANNE) autoarele unor romane precum Jane Eyre şi La răscruce de vânturi, de EMILY DIKINSON, HARRIET BEECHER STOWE (autoarea celebrului roman  Coliba unchiului Tom), MARGUERITE YOURSENAR (primul academician francez femeie), ANNA AHMATOVA, GERTRUDE STEIN (liderul „generaţiei pierdute”), MARINA ŢVETAEVA, VIRGINIA WOOLF, ELISABETA BAGREANA.

Desigur nu putem evita numele câştigătoarelor Premiului Nobel pentru literatură: SELMA LAGERLOF, GRAZIA DELEDDA, SIGRID UNDSET, PEAR S.BUCK, GABRIELA MISTRAL, NELLY SACHS, TONI MORRISON, WISLAWA SZYMBORSKA, ELFRIEDE JELINEK, DORIS LESSING, HERTA MÜLLER, ALICE MUNRO, SVETLANA ALEXIEVICI.

Iată şi câteva nume de scriitoare românce: VERONICA MICLE, NATALIA NEGRU, HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU, MAGDA ISANOS, ANA BLANDIANA, CONSTANŢA BUZEA, GABRIELA MELINESCU, MARIA BANUŞ, VERONICA PORUMBACU, NINA CASSIAN.

Demne de un asemenea eseu sunt şi puternicele personajele feminine din literatura română: VIDRA, DOAMNA CLARA, MARA, DOAMNA T, MAMA lui Ion Creangă, lui Zaharia Stancu sau MAMA din romanul meu Cicatricea, AGRIPINA, FEFELEAGA, DONNA ALBA, RUSOAICA, OTILIA, dar mai ales VITORIA LIPAN, sau din literatura universală unde rămân peste veacuri MADAME BOVARY sau ANNA KARENINA.

De neuitat sunt şi „Elenele” din politica noastră: ELENA BASARAB, soţia lui Matei Basarab, ELENA CUZA, ELENA ROSETTI, ELENA LUPESCU, ELENA CEAUŞESCU, ELENA UDREA, dar şi alte   nume: MARIA BRÂNCOVEANU, soţia martirului Constantin Brâncoveanu, sau ANA PAUKER, „femeia comisar”.

Lor li se adaugă sportivele SMARANDA BRĂESCU (paraşutistă, campioană mondială, dar şi luptătoare), IOLANDA BALAŞ-SOTER, MIHAELA PENEŞ, VIORICA VISCOPOLEANU, LIA MANOLIU, GABRIELA SZABO, SANDA TOMA, NADIA COMĂNECI, (campioane olimpice şi /sau mondiale), precum şi echipele gimnastelor, handbalistelor, scrimerelor, canotoarelor.

Nu pot lipsi din aceste pagini actriţe precum: GINA PATRICHI, LEOPOLDINA BĂLĂNUŢĂ, OLGA TUDORACHE, AURA BUZESCU, LUCIA STURDZA BULANDRA, CARMEN STĂNESCU, DRAGA OLTEANU MATEI, MARIANA MIHUŢ, RODICA TAPALAGĂ, cântăreţele MARIA TĂNASE, DOINA BADEA, IRINA LOGHIN, SOFIA VICOVEANCA, VETA BIRIŞ, dar nu putem uita vocile unor cântăreţe străine precum EDITH PIAF sau AMALIA RODRIGUEZ. După cum ne-au încântat şi ne încântă cu vocile lor de aur HARICLEEA DARCLE, VIRGINIA ZEANI, ELENA CODRUBAŞ sau ANGELA GHEORGHIU.

Răzleţ, în ajung în amintiri nume precum ROZA LUXEMBURG, MATA HARI, IULIA HASDEU, ANA ASLAN, AMELIA ERHART, ROXELANA – prima soţie de sultan, soţiile decembriştilor ruşi sau a paşoptiştilor români, carismaticele ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, ECATERINA OPROIU, CATINCA RALEA, MARIOARA MURĂRESCU, eroinele din copilărie mea ELENA PAVEL, OLGA BANCIC, DONCA SIMO, enigmatica stareţă carmelită de la Stânceni, ELAINE POIROT.

Evident sunt doar câteva propuneri, la care cititorul acestor rânduri poate adăuga desigur altele, eroine cunoscute sau nu marelui public, personaje din operele unor Bolintineanu, Coşbuc sau a altor clasici ai literaturii române.

Omenirea a trecut prin mai multe faze, etape, epoci, iar rolul femeii a fost aparent mereu schimbător. Să nu uităm lunga perioadă a MATRIARHATULUI, dar şi momentele din Evul mediu când un călugăr se întreba, de pildă, dacă „femeile „au suflet” şi pot fi considerate oameni!”

Luptătoarele Laviniei-Simona Bădulescu sunt vii în paginile cărţii. Sunt realizate multe microportrete, cu unele reveniri, ceea ce îndepărtează eseul de dicţionar, accentuând personalitatea respectivei eroine.

Cu discreţie, dar şi cu fermitate, Lavinia –Simona Bădulescu creionează unele portrete ale unor femei mai puţin cunoscute, zeiţe sau oameni politici, aducându-le pe drept într-o meritată actualitate.

Dar poate cel mai impresionant fapt este efortul autoarei de a demonstra că femeia a luptat dintotdeauna pentru dreptul ei fundamental, acela de a fi considerata egala bărbatului, într-o perioadă în care cultura şi societatea era structurată (pe) „masculin”. Un exemplu aproape amuzant: această dominaţie a masculinul apare atavic până şi în gramatică: dacă avem o mulţime compusă dintr-un singur   bărbat şi o sută de femei, pronumele personal corespunzător va fi „ei”, nu „ele”…

Să rămânem însă la mitul ANDROGINULUI, aşa cum l-a văzut, poate cel mai mare filosof al Antichităţii, Platon: o singură fiinţă reunind masculinul şi femininul.

Despărţite brutal de Zeus, cele două jumătăţi se caută permanent şi de multe ori se regăsesc, dragostea fiind liantul dintre ele…

Lucian STROCHI