Semnele de dragoste fie nu au nume, fie nu pot deveni simboluri decodabile: „Din viaţa ei fără de nume/Se desluşeau/Semne de dragoste.” Drum de îngeri Roman, 2 ianuarie 2018

Sărutul este o pecete, un ritual, într-un spaţiu sacralizat, aureolat, secret: „Minunată şi desăvârşită/Îi rarefia aerul pe care îl respira./ Debarasată de orice convenţii/Îl săruta într-un ritual numai de ei ştiut.”  Fără reţineri Roman, 3 decembrie 2018

Portretul iubitei e năucitor de „modern”, punând în dificultate chiar un trubadur de cartier: „Nebuna mea cu ochi de semafor,/Când verzi dând liber pentru-amor,/Când roşii-atinşi de-anomalii,/Când asaltaţi de stări hepatice de gelozii./Nebuna mea cu capul printre nori/Cu hachiţe şi repoziţionări,/Cu omenesc brăzdat de mult imprevizibil,/Cu multă elocinţă adunată din polifonii,/Învaţă-mă să mă dizolv în armonii.” Nebuna mea Roman, 3 ianuarie 2018

Refugiat în versuri „folclorice”, poetul poate spune orice, rima fiind dictatorială, dar rezultatul ansamblul e convingător, traducând aproape literal zbaterea întru dragoste şi lume a eroului, respectiv eului liric: „Foaie verde de ce n-am/Mi-aş dori mereu să am/ Dar dorinţa e în van./  Foaie verde de cocor /Mă bate un gând să mor./Şi foaie de verde de arţar/Mă bate un gând gregar./Foaie verde de-un cal sur/Ce m-aş înhăma la drum,/Şi-apoi frunză de mălin /Mă bate un gând divin/Când să plec/Şi când să vin./Foaie verde de alun/Mă bate un gând nebun/Să dau lumea de pământ/Şi-apoi să mă scufund./Foaie vede chiparos/Tare-aş vrea să fiu chipos.//Şi foaie verde şi un praz/Doamne, de-aş avea răgaz/M-aş muta în altă viaţă /Cu iubiri sculptate-n gheaţă,/Şi de-acolo din înalt/Aş cânta ca un berbant,//Despre dragoste şi cal/Despre jale şi amar,/ Despre dragoste şi dor,/Despre teama să nu mor,/Despre plante şi ogor/, Despre ce dorim în zbor,/Despre vise şi ocol,/Despre cele ce ne dor/Şi… cum migrează/În nupţiala-i aventură un somon.” Foaie verde de ce n-am Roman, 5 ianuarie 2018

E un univers asemănător cu cel generat de „viermuiala” din tablourile lui H. Bosch ( o colecţie de proverbe ilustrate şi comentate din Ţările de Jos), dar originile versurilor sunt româneşti, cum ar fi de pildă cele  amărui dintr-o doină sau strigătură de „păţit”: „Foaie verde de dai-nai/ Ia nu da să vezi cum ai…”

Iubirea nu doar acutizează simţurile, ci le şi maturizează, le converteşte, le înţelepţeşte, trecându-le prin cultură şi religie: „În vreme ce văzul se maturiza/Privind  rotunjimea formelor ei,/Epiderma i se transforma în papirus/Pe care se înşirau alfabete de dragoste. /Şi când se rostogoleau prin iarbă/Împărţind înălţimile/Şi el îi simţea pântecul roditor ca pământul/Era ca şi cum se afla în vârful unei turle de biserică/De unde îl zărea pe Dumnezeu!/ De pe înălţimi  Roman, 7 ianuarie 2018

Poetul uită uneori (în favoarea poeziei!) că trebuie să fie aţos, agresiv, permanent în stare de alertă, atacând continuu. Rezultă atunci versuri romantice, sonore, muzicale, cu iz bacovian sau chiar eminesciene: „Umbre prelungi interpretau sensibile sonete/Care îi readuceau aminte de mişcătoare melancolii/Risipite  în partituri de necântat compuse de suflet.” Umbre Roman, 10 ianuarie 2018

Mircea Bostan are abilitatea de a transforma abstractul în concret, iar rezultatul este delicat, convingător, parabolic: „Din nopţile destinate ei/Confecţionă o scară/Pentru a urca iubirile nocturne/În intimitate.”Intimitate Roman, 17 ianuarie 2018

Parcă speriat de fisurarea propriei sale intimităţi, poetul simte nevoia de a se răfui cu oricine şi începe cu cei mai redutabili adversari, timpul şi iubita: „Limbile ceasornicului se rătăceau printre ore,/Precum ţiparul prin mâl,/Forfecând cu necruţare felii de timp.//Se rostogoleau peste săruturi/Într-un joc dominat de ambiguităţi./ Meticulos până la rigiditate/El căuta cheia magică/A înţelegerii de sine,/În vreme ce ea/Confecţiona un colier drept zgardă/Pentru haos.” Zgarda Roman, 18 ianuarie 2018

Autenticitatea rostirii ne face să uităm teribilismele poetului: „Cancerul imaginarului îl devora./Draci care-i populau interesele/Esenţele,/Ba chiar şi iubirile.”Când…Roman, 18 ianuarie 2018

Ambiguitatea e şi ea prezentă şi, la un moment dat, nu mai ştim dacă receptorul e femeia, iubita, clepsidra sau chiar „expresia”, traductibilă sau nu prin cuvinte:„O admira în doze digerabile!/Stăpână pe sine,/Expresia/Avea puncte de pornire oneste,/Iar sentimentele/Drapate în nori şi furtuni/Erau asuprite de asalt.” Femeia nisipurilorRoman, 21 ianuarie 2018

În „Vagabond”, poetul devine un „căpcăun”, adică un „cap câine”, om cu cap de câine, zeitate egipteană, dar şi joc al unui  imaginar dezinvolt şi devorator:„Schingiuit de dorul de ea/Străbătea străzile oraşului/Ca un câine vagabond/Lătrând iubiri neîmplinite./Devora poemele despre ea/Şi fabrica în atelierele minţii/Cheia de la centura ei de castitate.//Avea de toate,/Şi nu avea nimic!/Era neîntreg/Pentru că EA nu se dizolva în existenţa lui.”Vagabond. Roman, 29 ianuarie 2018

Ipocrit sau sincer, poetul scrie sau declamă versuri unice iubitei şi ea unică (la propriu!) într-o traducere liberă a Cântării Cântărilor: „Şi când sărutul tău, mai dulce e ca vinul/Se-amalgamează pe pământ umanul cu divinul/Şi când ca mirul făptura-ţi /Se va revărsa în mine/Venit-a vremea să te iubesc numai pe tine./Tu, cea care doseşti iubirea între sâni/Şi între sâni m-ascunzi pe mine/Din munţi de nestemate şi câmpuri de bijuterii/Palate de iubire îţi voi făuri,/Şi mirosul parfumului de nard/Întreaga lume o va cuceri.” De dragoste şi dor precum în Cântarea Cântărilor Roman, 15 februarie 2018

Cam atât despre prima secţiune a volumului DEZMETICIREA ÎNTREGULUI, intitulată  „Despre Dragoste I”.

A doua secţiune, intitulată „Şi despre altele II” nu are coerenţa interioară, ideatică, atitudinală şi sentimentală a primei părţi, dar este mult mai dinamică, mai puţin monocordă, având mai mulţi „adrisanţi”.

Ironia poate ataca acum incultura şi impostura, politică sau nu, oricum notorie. „EVA” devine acum „EBA”:  „Când aia mică a ciripit şăgalnic că:/„este unii care nu vrea să vorbeşte cu tine”,/ întreaga suflarea a intelighenţiei a luat-o la frecuş,/apoi când a stâlcit pluralul de la succes de i-a ieşit „succesuri”, /unii au şters cu ea pe jos,/ iar alţii au demonstrat pluralul multiplu./Însă când deştepţii neamului în aranjarea literelor şi ideilor/se opinteau în exprimare la televizor/de teama „coşmarelor” şi a „monoloagelor”/nimeni nu a scos un cuvinţel./Toţi erau pe „mute”!//Fiţi oportunişti!/Duceţi geanta măgarului /dacă astfel mai căpătaţi o sinecură!/Linguşiţi, minţiţi, escrocaţi, /depuneţi mărturii mincinoase,/furaţi, tâlhăriţi, violaţi, treceţi peste cadavre./Intraţi în repaus numai atunci /când pravăţul vostru se va îndeplini!” Scopuri de toată lauda Roman, 15 decembrie 2017

Lucian Strochi