PARCUL DIN OSAKA

o libelulă2

apa3 vibrează4 ceruri5

până la mine6

Lucian Strochi

PARCUL DIN OSAKA1 – Osaka este al doilea oraş ca mărime al Japoniei după Tokio. Dispune de o grădină botanică unică în frumuseţe. Am primit în adolescenţă o „vedere” cu acest parc şi am desluşit sute de nuanţe de verde. De aici a plecat prima „fotogramă” a haikuului.

o libelulă2 –din punct de vedere tehnic, acest haiku are câteva lucruri interesante. În primul rând este scris cu ongi, primul vers conţinând cinci vocale diferite (o,i,e,u,ă). A şasea vocală este şi ea diferită, dar aparţine următorului vers (a). Textul răspunde celor trei mişcări, răspunsuri la cele trei întrebări: Ce? Cum? Unde? (la „ce” răspunsul este libelula, la „cum” apa vibrează în ceruri. Vibraţia aripilor libelului pare ruptă de cea a apei, dar vibraţia apei şi apoi a cerurilor este o consecinţă firească a vibraţiei aripilor. Libelula este o realitate plină de contradicţii: deşi este o excelentă zburătoare, insectă trăieşte cea mai mare parte a vieţii sub apă, ca nimfă. Libelula este o bijuterie a naturii. Iată cum este văzută în Rapsodii de toamnă de George Topârceanu: „Jos, pe-un vârf de campanulă/Pururea-n vibraţie/Şi-a oprit o libelulă/Zborul plin de graţie.//Mic, cu solzi ca de balaur /trupu-i fin se clatină/Giuvaer de smalţ şi aur/Cu sclipiri de platină”. Pare extrem de fină, de graţioasă şi de delicată, dar este de o voracitate ieşită din comun, neezitând să-şi atace chiar suratele. Chiar nimfele atacă prada în trecere cu viteză şi precizie incredibile. Se hrănesc cu alte insecte, cu peştişori sau mormoloci, greieri şi fluturi.   apa3 vibrează4 ceruri5 – şi versul doi conţine tot cinci  vocale diferite („a” apare însă repetat de trei ori, „i” de două ori).

apa3  este oglinda în care se admiră libelula. Haikuul traversează cele trei medii: cerurile, apa şi pământul.

vibrează4 –cuvântul cheie al haigăi. De el se leagă toate celelalte cuvinte: libelula, apa, cerul şi sufletul poetului. În plus leagă cuvintele de imaginea ukyo-e adică imagini ale lumii plutitoare, ale lumii trecătoare.

până la mine6  – şi acest vers are cinci vocale diferite (âăaie).  Cinci – am mai spus-o de câteva ori  – este cifra actului, a atmanului, permiţând mişcarea.(Versul al treilea răspunde la întrebarea „unde”). Acest haiku, deghizat în haiga, este alături de cel cu „privighetoarea”, unul dintre cele mai izbutite şi iubite. Până la mine pare un refren al unor versuri foarte cunoscute, transformate în cântec: „de la mine pân’ la tine/numai lacrimi şi suspine / de la mine pân’ la tine / numai zâmbet şi lumine/ de la tine  pân’ la mine/ numai zumzet de albine”. Imaginea este unitară, mai mult, poate deveni narativă; o libelulă deasupra apei vibrează suprafaţa apei cu aripile ei, făcând să vibreze şi cerurile oglindite în apă. Această vibraţie se transmite şi poetului, care rămâne pe mal, un martor al acestei frumuseţi.