Copacii dorm sub propria lor coajă;¹

Amurgul, sonor, e cuprins de vrajă;²

Râul mai suspină plin de regrete;³

Dealul e năpădit de margarete.⁴

Vinul fumegă roşu într-o carafă;⁵

Timpul şi-a prins tristeţea cu agrafă;⁶

E o toamnă aurită, târzie;⁷

Câmpul cu brazdă neagră se scrie:⁸

Norii negri vor acum să străpungă

Însuşi cerul prăvălit într-o dungă;⁹

Câinii înfricoşaţi încă mai latră:¹⁰

Satul adoarme în cântec de piatră.¹¹

Lucian Strochi

AUTUMNALĂ

Copacii dorm sub propria lor coajă;¹ –copil fiind am citit nişte versuri eminesciene despre sufletul copacilor ascuns sub coajă. Am purtat această imagine ani la rândul.

Amurgul, sonor, e cuprins de vrajă;² –o prietenă din adolescenţă – Marianne Schiller – îmi spunea că nemţii au pentru „amurg sonor” un singur nume: Dämmerung. Am scris şi o poezie cu acest titlu. Redau primele versuri: „cum bubuie pământul la marginea luminii noaptea/convoaie de nevăzute trenuri alergând spre oriunde”. (Din volumul „Imposibila dungă”).

Râul mai suspină plin de regrete;³ –personificare. Râul „regretă” faptul că se duce la cale, curge inexorabil precum timpul.

Dealul e năpădit de margarete.⁴ – margareta poate fi un simbol al câmpului, al dealului. Este şi o floare a îndrăgostiţilor, aceştia smulgându-i şi numărându-i petale, încearcând să afle dacă sunt iubiţi.

Vinul fumegă roşu într-o carafă;⁵ – toamna e anotimpul mustului şi a vinului. Mustul şi vinul fierb, dau impresia că fumegă.

Timpul şi-a prins tristeţea cu agrafă;⁶ –vers frumos, personificare.

E o toamnă aurită, târzie;⁷ – timpul devine personajul principal al  pastelului, încadrat într-un decor pe care tot el l-a construit.

Câmpul cu brazdă neagră se scrie:⁸ – e vorba de arăturile de toamnă.

Norii negri vor acum să străpungă

Însuşi cerul prăvălit într-o dungă;⁹ –atunci când apar norii negri, vijelia este impresionantă, transformându-se într-o veritabilă tornadă.

Câinii înfricoşaţi încă mai latră:¹⁰  – atunci câinii latră de spaimă, nu pentru a-şi apăra teritoriul sau stăpânii.

Satul adoarme în cântec de piatră.¹¹ –mai mult ca oricând, satul pare etern, dar împietrit. A dispărut noaptea de vară, atât de agitată. Pastelul era trei catrene, cu rimă împerecheată.