LIGIA STAN sau DE TREI ORI MIREASA PE ACOPERISUL LUMII (2)
Iubirea cere prudenţă, precauţie şi ca orice lucru scump trebuie să fie bine drămuită şi să implice şi farmecul, metamorfoza: „Să fiu a ta/puțin câte puțin, iubitule,/ar fi trebuit/încă de la facerea lumii/să mă nasc privighetoare” POVEȘTI NEMAIAUZITE
Simţurile sunt exacerbate, iar natura co-participativă: „Aud cum țipă iarba de-acasă /strivită sub călcâi./Din sat mă cheamă-o chiparoasă/cu dorul dragostei dintâi”7(SUB RUGUL TOAMNEI)
Atunci când iubire pare împlinită, iubita se poate juca, dedându-se freneziei cuvintelor, în versuri mimând poezie populară, într-un blând delir: „Ala bala portocala/mi-am sădit cu-arbuști ograda/vântul umblă alandala/ urnind cerul rostogol/pârguind cu-argint livada,/trestiei piciorul gol!//Cât n-aș da să-mi fie bine,/ceteraș de viță veche/ ceasul tainic mă seduce/purtând steaua în ureche//dinspre mine pân la tine/să-mi săruți armura dulce/în grădina lui Neculce…//Of, of, dorule, of,/ziurel de ziuă mov/l-am visat pe Lermontov/ purtând spada de argint/dintr-un mai demult colind!/ 11 (DINTR-UN COLIND)
Iubirea înseamnă iniţiere, un transfer de experienţă de la iniţiat la „outsider”: „De la tine, iubitule,/ am învățat să-mi scriu gândurile cu inima/strigându-ți din bastion numele/o dată cu runele rămase-n poveste” 37(IARBĂ NEPOTCOVITĂ DE NINSORI)
Această iniţiere este una incantatorie, proba iniţierii fiind „rima” şi iubirea: „Caut rime numai ție/să-ți arat ce drag mi-ești mie../La alegerea de rime/las muza sa mă îndrume/si iubirea …bat-o vina/numai tu îmi ești pricina!//Rime dulci si rime-amare,/molcome sau arzătoare:/din surâsul florilor /si ardoarea mierlelor,/din mângâierea zorilor,” 40(CAUT RIME PENTRU TINE)
Iubire este sacră, sacralizând la rândul ei iubiţii: „Acolo unde fruntea ta/seamănă cu o catapeteasmă / de mireasmă aprinsă/răbufnirile trandafirilor/le aud picurând/din clepsidra de-acasă –/lacrimă rămasă încinsă!/ CLEPSIDRĂ
Şi tot iubirea înseamnă inocenţă, candoare, imposibilitatea de a spune întreg adevărul. Refugiul iubitei este tot în complicitatea naturii, feriga acceptându-i o „erată”:„În fața lui m-am simțit vinovată: /nu puteam să-i dau în vileag/cuvintele sacre.//îmi voi îndrepta greșeala desigur/scriindu-i pe ferigi o erată:/de of și de dor…”ERATĂ
Caligrafia iubirii e delicată, hieratică, permiţând „epifanii”:„Numai palmele tale,/aripi albastre/le voi simți lângă tâmple,/dulci epifanii mângâietoare!” EPIFANII MÂNGÂIETOARE
Iubitul este erou, heruvim, stâlp al emoţiei reţinute: „Stai vertical pe-un prag de fulgere/să mă privești/mă chemi c-o lacrimă de piatră /în visul tău de înger mi-e teamă să intru/pășesc cu sângele smerit/înfiorat pe dinăuntru!” PĂȘESC CU SÂNGELE SMERIT
Iubitul apare în ipostază de înger şi demon: „Privindu-te/mi-am simțit văzul carbonizat/ca o icoană pe dinăuntru/în care acum mi-e teamă să intru” TRAVERSÂND DINTR-UN FULGER
Dar, ca în orice iubire, există şi viermele îndoielii, vibraţia negativă: „Dacă tu iubitule, nu mă iubești,/ nimic nu poate fi la fel în lume,/speranța crinilor cerești,/visul și inima din piept,//tăcerea care arde și răpune/din slăvi durerile postume/râvnitul dumicat înlăcrimat de pâine/ademenind dumbrăvile din univers,/punctul de sprijin dintr-un străvechi eres!” PUNCT DE SPRIJIN
Iubita se poate travesti într-o rurală, aşa încât dăruirea pare a fi directă, naturală, nesofisticată: „Vino, Bade, la cișmea,/că mi-e dor de tine /miercurea și vinerea/să-ți dau mierea buzelor/adunată-n ciob de stea, dulce rândunea;” ÎN RITM DE BOLERO
Inventivitatea îndrăgostitei nu are margini: e invocat un mare îndrăgostit, Ulise, sunt invocate cele şapte vocale ale limbii române(să nu uităm: şapte e cifra iniţierii!): „Să te pot regăsi,/la popasul râvnit din poiana narciselor/l-am invocat pe Ulise,/din vocale de floare albastră/încrustate pe portativele cerului:/a, e, i, o u, ă, â, î,”DENIA OREI ASTRALE A DRAGOSTEI
Iubirea înseamnă şi integrarea în natură, în hora dragostei intrând trandafirii, florile dragostei, crinii, implicând puritatea şi inocenţa, alunii, mălinii având florile morţii, gorunii, cei ce sunt simbolul permanenţei, precum şi jderul, animal de două ori tragic: „Îndrituită sunt de la natură,/m-a sărutat un trandafir pe gură,/un crin hapsân pe coapse și pe sâni/sorbind din palme cerul din frunze de aluni// brodat cu boare azurie de mălini/să-i cerceteze dragostei misterul/de sâmbătă și până luni/în locul unde viețuiește jderul/lângă-o poiană tăinuită de goruni!”PE BUTURUGI DE MIERLE
Iubirea înseamnă şi ritual, mit, integrare în univers, impuls dionisiac: „pe degete să-mi potrivesc inelul/așa cum din strămoși îmi este felul/și-apoi s-alerg desculță,/înamorată de iubire prin fânul de curând cosit//ducând pe umeri Ursa și pajura în pumni/pecetluind în prag amurgul nesărutat de lire/ amirosind a grâușor și crini!..” SCRISOARE NEEXPEDIATĂ CĂTRE POETUL JOHN DONNE
Iubitul poate fi metamorfozat şi într-un animal nobil, heraldic, simbol al iubirii curteneşti: „Clipa rămâne răstignită/în aerul năuc de dor,/inorogul cel tânăr/împinge orizontul//cu lacrima înțepenită sub geană/mai departe, mai departe,/mai departe…” INOROGUL CEL TÂNĂR
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.