A patra dragoste este cea pentru natură, natura fiind de origine divină, putând fi cadrul unei poveşti de dragoste şi fiind mama absentă, fiind un factor iniţiatic, un catalizator al unui proces unic:

„De la arbori și munți am deprins deplinul tăcerii,/(logosul de porfir al reînvierii),/îndrituită în Câmpiile Elizee de maci/când ți-o fi foame de dragoste să nu taci/pârguindu-și pe ramuri floarea de flacără merii, ” ÎN AMINTIREA GORUNILOR

Natura poate fi şi un cuib al dragostei:„Stă gata în livadă să rodească,/un inorog de foc/cu tâmpla-n văi brumată/amirosind a busuioc/adus de târgoveți la iarmaroc! ” PECETLUIND AMURGUL

Şi  natura este coparticipativă, doar aparent ostilă sau distructivă: „Plouă de-un secol în oraș/pe acoperișuri cad bucăți de cetini,/oase de luceferi culese pe făraș/ să devenim în codri mari, prieteni” 28 (DANSÂND CU MIERLA MADRIGAL)

Contemplaţia devine incantaţie, apoi descântec:„Luna-n cer e-o lumânare,/ciob de lacrimă și floare / răsărind prea repede/din Nadir spre Ursa Mare//trecând marea pe cărare/să rămână-n codru floare/într-un nimb de lespede/ galbenul dintr-o gutuie”

CAR CU FÂN PROASPĂT COSIT

Rolul naturii este şi unul terapeutic, taumaturgic: „Peste luciul verii/roua se-nfiripă/vindecând durerea/ dragostei de-o clipă! ”PESTE LUCIUL VERII

Natura este singurul garant al libertăţii:„Să fim rezonabili domnilor,/libertatea florii de colț și a privighetorilor/din grădinile publice/nu se poate divide în bucăți”LIBERTATEA FLORII DE COLȚ

 A cincea iubire, poate cea mai interesantă,  este   chiar cea pentru propria-i persoană. Poate  juca cele mai diverse roluri, se poate ascunde sub cele mai felurite măşti:  „Condamnată pentru lipsă de fidelitate/de-un tribunal al cuvintelor… /Judecători: o sută și unu de verbe/și tot atâtea proverbe/    și adverbe //Fiecare metaforă/arde pe-un suflet de amforă./Primesc în schimb /în loc de nimb/să-mi rămână trupul fum de camforă;/fiecare cuvânt,/flacără răstignită-n pământ!” PROCES INSOLIT

Poeta se simte o învingătoare, o participantă la un permanent bal: „În colțu-acesta pământesc de viață/deasupra cu un cer provincial/mă simt stăpână-n orice dimineață/și-s îmbrăcată-n rochie de bal! ”CER PROVINCIAL

Iubirea şi natura se pot confunda, în inflexiuni folclorice: „Ochiul vede /frunza verde/doina-n suflet să-mi dezmierde/maci-n câmp arzând ca para//de iubire inimioara,/gureșe mierle-n livezi/îmi sărută ochii verzi/ciugulind din jnepeni stele, ” DE DOR VÂLCEAUA

Stăpânind universul, poate fi  îndrăgostită, poate modifica mersul natural al lucrurilor, poate rescrie istoria, poate modifica raporturile inerente, imuabile dintre lucruri: „Priponeam de turlă asfințitul,/Cal troian cu dinți de lapte/băsmuindu-i trestiei zenitul,/oacheș cerul pârguit pe jumătate,” CAL TROIAN CU DINȚI DE LAPTE

Dragostea, ca principiu universal tonic, îi permite poetei  să modifice până şi sentimentul: „Întristată-mi pare, Doamne, racla lunii/o dezmiardă-n zori lăstunii/eu am semănat pe urma ei petunii//

drămuindu-i dragostei sorocul/dintr-un ram de-armindeni/ rugul lacrimii ca focul! ”RUGUL LACRIMII

Lucian Strochi