CORNEL PAIU: Ce sentimente aveţi în faţa aparatului de fotografiat? LUCIAN STROCHI: Am o relație cu el ca Voltaire cu Moartea: ne salutăm, dar nu ne zâmbim. Fotografia, în sine, e alienantă: îngheață timpul, e un act pur de narcisism. A face o poză e o punere la zid. Prima mea poză de buletin era de groază: apăream ras în cap și pus la zid (zidul școlii). Apoi am acceptat ideea. Ne „imortalizăm”. Fotografia nu ajută memoria, ci o pulverizează. Singurul aspect frumos într-o fotografie e numele ei: „foto(s)” înseamnă lumină și „grafein” a scrie. Deci „a scrie cu lumină”, ceea ce e frumos, să recunoaștem.